|
- Ce contribuţie, în opinia Dv., au scriitorii francofoni, de altă origine decât cei născuţi în "hexagon", la configurarea literaturii franceze contemporane?
- O literatură există în cadrul unei limbi, nu în cadrul unei naţiuni. Citesc multe lucrări de ale contemporanilor mei, africani francofoni, de la care mă aştept la multe lucruri interesante. Nu suport împărţelile astea politice. O prostie.
- Încercarea limbii franceze de a rezista în faţa "marşului triumfal" al limbii engleze în lume nu se susţine - după părerea mea - cu o politică mai agresivă de impunere a valorilor culturii şi civilizaţiei franceze. România şi Moldova, bunăoară, sunt ţări declarat "francofone". Însă prezenţa ţării Dv., pe linia francofoniei, este pur simbolică (în Moldova în orice caz). Ca scriitor, cum apreciaţi acest fenomen de reducere progresivă a potenţialilor consumatori de cultură franceză în lume?
- Limba franceză avea acest loc important pentru bune intenţii. Dacă menţinerea prezenţei ei este mai mult o voinţă neo-imperialistă sau neo-colonialistă, eu mă desolidarizez de ea. În acest moment, pe de o parte, Franţa este foarte deschisă din punct de vedere al editării de carte: se traduce mult, din mai multe limbi şi din literaturi de pe întreg mapamondul. Aceasta este o şansă pentru diversificarea ofertei de carte în faţa unui public tot mai pretenţios. Pe de altă parte, Parisul pescuieşte cu zgârcenie pe plan cultural şi lingvistic.
Interviu realizat de Vasile GârneŢ
Chişinău-Paris, ianuarie 2001
Jacques Jouet
Poeme de metrou
Ce este un poem de metrou?
Scriu, din cînd în cînd, poeme de metrou. Aşa e cel de acum. Vreţi să ştiţi ce este un poem de metrou? Presupunem că răspunsul ar fi da. Iată aşadar ce Este un poem de metrou. Un poem de metrou este un poem făcut în metrou, în timpul unei călătorii. Un poem de metrou are tot atîtea versuri cîte staţii în drumul vostru, mai puţin unul. Întîiul vers este compus în mintea voastră între primele două staţii ale călătoriei (numărînd staţia din care aţi plecat) Se transcrie pe hîrtie atunci cînd garnitura s-a oprit în cea de-a doua staţie. Al doilea vers este compus în mintea voastră între staţiile doi şi trei ale călătoriei voastre. Se transcrie pe hîrtie cînd garnitura se opreşte în cea de-a treia staţie. Şi aşa mai departe. Nu se transcrie cînd garnitura e în mers. Nu se compune cînd garnitura staţionează. Ultimul vers se transcrie pe peronul ultimei voastre staţii. Cînd însă călătoria presupune mai multe schimbări de linie, poemul va avea două strofe în plus. Cînd, din nefericire, garnitura se opreşte între două staţii, vine de fiecare dată o clipă grea în scrierea unui poem de metrou. 1 Întîiul vers se va arde în semn de afirmare a unei dintîi convingeri: dacă poemul de metrou este potrivit pentru a vorbi savant despre experienţă, despre poezie este pentru că tic-tacul din afară căruia îi întoarce spatele discursul este îndeajuns de nepărtinitor reprezentat de timpul cît se străbate tunelul dintre două staţii. Atare alternanţă regulată a umbrei şi-a luminii prin fereastră Rimează bine cu dungile zebrei ridicîndu-se pe picioarele din spate, Negru, alb, stiva de versuri şi interlinii, Vibrare, tăcere în timpul cît voi da glas, marţi, 28 noiembrie Viitor. Scriu acum cu anume exaltare, Mai mare decît oricare alta de care am avut parte scriind poeme de metrou, şi risc să am, poemul, să-l rostesc de faţă cu toţi şi conştient că, aici, binefacerile retragerii şi ale corectării, în bună măsură, imposibile şi nu dorite îşi vor afla echivalentul perfect în energia situaţiei constrîngătoare. Port întotdeauna în spirit ideea că numărul versurilor acestui poem este determinat de sfîrşitul călătoriei mele: Cel din urmă vers, necalculat - şi totuşi asta îmi convine - este transcris pe peronul staţiei LA MUETTE. 2 Poemul de ieri invadase timpul unei călătorii de neocolit şi necesare. Călătoria de astăzi nu are altă cauză decît necesitatea poemului. Hazardul aparent de ieri din LA MUETTE trebuie rechemat pozitiv pentru ca să continuăm discuţia despre poezie tot pe atît de îndreptăţită putînd fi pe cît şi armata numită la Grande Muette pentru că poemul, între toate folosirile limbii, este singurul în măsură a vorbi de florile mărului fără teamă să prindă în braţe taina traducerii a ceea ce va să însemne savoarea unui fruct.
Iată deci o bună justificare a ordinii cvasicivice, să goleşti limba pînă la limită, şi s-o umpli pînă la limită, picătura fondatoare ce înstăpîneşte vidul şi cea preaplină care umple paharul, larg şi cîntat, alternativ şi simultan, de este cu putinţă să-ţi imaginezi că un festin îţi goleşte stomacul. Scuzele înşirate de vînzătorul unui ziar fără adăpost Se-ntrec hotărît cu îngustimea minţii mele. Las să treacă această aversă repetîndu-se a realului adăpostindu-mi uşor capul între umeri. Dar versului îi vine greu să se scuture. Aproape sigur se va îmbiba.
|