|
- Domnule Jacques Jouet, cum vi s-a părut călătoria cu Leratur Express Europa 2000? Ce surprize aţi trăit de-a lungul celor 45 de zile de drum?
- A fost o călătorie deosebit de agreabilă şi, probabil, utilă la ceva, dar la ce? La poemele la care lucrez acum, la unele proiecte de viitor, rămâne de văzut...
- Dv. aţi reuşit o performanţă deosebită: să scrieţi un poem pentru fiecare scriitor din Trenul Literar, pornind de la trei cuvinte în limba sa de origine, pe care i le-aţi solicitat în mod special. Veţi publica o carte cu aceste poeme? Ce altă formulă literară va căpăta experienţa Expresului Literar în scrisul Dv.?
- Da, sper să public o carte cu aceste poeme, dar nu prea curând. Această călătorie mi-a dat două idei de romane sau poate de piese de teatru, dar nu am început încă să lucrez la ele. Prima idee mi-a venit în timpul călătoriei spre Minsk, cealaltă - pornind de la o întâmplare povestită de Fatos Kongoli, colegul nostru din Albania.
- Franţa - una din ţările mari ale traseului nostru - a fost prezentă cu trei etape: Bordeaux, Paris şi Lille. Cum credeţi că au fost puse în valoare literatura franceză (în cadrul diverselor dezbateri şi "mese rotunde" care au avut loc), ospitalitatea şi spiritul organizatoric al compatrioţilor Dv. în cele trei momente "galice" ale periplului?
- Cred că mai curând voi, scriitorii din Est, sunteţi cei mai indicaţi să vorbiţi despre "virtuţile" traseului francez. Eu aş putea fi imparţial, dar mie etapele franceze mi s-au părut a fi, cu părere de rău, cele mai puţin interesante. Poate că impresia aceasta era inevitabilă. Nu ştiu dacă aţi fi putut spune şi voi acelaşi lucru, dacă trenul scriitorilor ar fi trecut prin România sau Moldova.
- Profesaţi genuri foarte diferite: sunteţi poet, autor de romane, proză scurtă, piese de teatru (inclusiv radiofonic), eseuri. Am aflat că începând din 1992 nu trece "zi de la Dumnezeu" (cum se spune pe româneşte) în care să nu scrieţi cel puţin un poem. Este o necesitate interioară de a face zilnic poezie, un fel de "a-ţi menţine forma" ca om al scrisului, sau un pariu personal de la care nu abdicaþi? Acest exerciþiu zilnic, autoimpus, nu vã poate epuiza combustia poeticã, nu vã conduce spre un... automatism al creaţiei?
- Mie îmi place ritmul cotidian al muncii, care însoţeşte mişcarea pompei (inimii), igiena zilnică, necesităţile naturale: somnul, ingurgitarea lichidelor, râsul, vorbitul... etc. Aceasta nu este neapărat o frizare a automatismului, ci mai degrabă o stăpânire inventivă a reflexelor de bază (contradicţia poate că este termenul cel mai potrivit), pentru a produce insolitul artistic, care - oricum ai da - este un artificiu. Cred şi sper că nimic din toate acestea nu se epuizează. Dimpotrivă, ele se conjugă într-un exerciţiu al potenţialităţii.
- Actualitatea culturală franceză este foarte amplă şi efervescentă. Din punctul Dv. de vedere, ce consideraţi că merită remarcat în acest moment: autori, titluri, şcoli, curente?
- Nu-mi plac palmaresurile şi nici nu sunt un bun observator. Există mulţi oameni de artă, gânditori, cărţi. Dar niciodată prea mulţi. Ar fi prea stufos. Aceste vârfuri ascund o pădure. Mie îmi place pădurea. Nu-mi cereţi să iau copacii la rând.
- Cum aţi defini "grupurile de presiune" din cultura franceză? Cronica literară mai este o instituţie importantă care modelează receptarea autorilor contemporani? Dar emisiunea lui Bernard Pivot sau alte programe de televiziune?
- Astăzi, în Franţa, cronica literară şi critica nu e strălucitoare: prea des o face pe judecătorul, prea desparte cu o morgă contabilicească. Iar televiziunea este indigestă. Sunt foarte nemulţumit de nivelul emisiunilor de cultură din Franţa. Atunci când ele există.
- Cum se rezolvă în Franţa raportul dintre cultura "elitistă" şi cultura de masă?
- Cuvintele de ordine, împrumutate de la scenaristul Antoine Vitez, sunt: "elita pentru toţi". Eu însumi caut să-mi multiplic contactele cu cititorii în jurul unei literaturi cât mai clare, cât mai precise şi mai exigente. Acum scriu nişte poeme-portrete despre oamenii pe care i-am cunoscut şi care nu sunt înnebuniţi după poezie. Poemul-portret pe care îl concep în momentul de faţă este al unei persoane care citeşte această poezie. Versurile mele îi vor face să râdă pe mulţi difuzori de maldăre de lirism şi pe mulţi poeţi care sunt convinşi că, pardon, micul lor găinaţ trebuie să fie neapărat tradus în 150 de limbi şi citit de către 6 miliarde de fiinţe umane.
- Ce tiraj (în medie) mai are azi în Franţa o carte de poezie, proză, eseu? Te poate ajuta un premiu literar sau o bursă câştigată prin concurs să supravieţuieşti timp de un an ca scriitor profesionist? Dv. cum vă mai câştigaţi existenţa?
- O carte de poezie - nu mai mult de 1000 de exemplare editate. Iar vândute, nu mai mult de 250 de exemplare, după părerea mea. Un roman se editează în 2000 de exemplare şi se vând în jur de 600 de bucăţi. (Unii sunt mai norocoşi cu vânzările dacă scot un roman. Cu poezia, fără iluzii). Cât despre mine, trăiesc din activitatea mea literară, aceasta însemnând: cărţi, lecturi, conferinţe, emisiuni radio, teatru, burse etc. O adunătură de lucruri diferite, despre care nu ştii niciodată dacă îţi vor aduce plăcerea şi banii de care ai nevoie.
|
Jacques Jouet
Inapoi la cuprinsul numarului