Culoarea corcoduşelor (4)

"Pietrişul şi icebergurile nu mă prea impresionau, şi începusem să cred că aventura mea în America de Sud se încheiase la Santiago de Chile, la care se adăugase şi surmenajul. Însă penultima zi a şederii mele în Ushuaia mi-a rezervat o surpriză. Am cunoscut un indian simpatic, robust, în venele căruia curgea tinereţea. Se numea Esquota.

Şi pentru că taverna pescărească, unde ne-am dat mâinile pentru prima oară, era neîncăpătoare pentru noi, am avut o legătură amoroasă cu el. Adică ne-am iubit toată noaptea. Ultima mea noapte în Ushuaia.

Acel Esquota mi-a spus că dragostea e de culoarea corcoduşelor, că există o legendă, cunoscută de tribul lui - Ushu, despre un trib dispărut - Qrok, care stă la originea acestei metafore.

Dacă e să credem legenda, acum multe milenii trecute în istorie, în perioada colonizării polineziene a coastelor de vest ale Americii andine, Ţara de Foc se bucura de o climă mai blândă, iar pe colinele ei creşteau livezi de corcoduşi, care hrăneau întregul popor. Quwalla, regele tribului Qrok, din gelozie, o omorî pe regina Queka, care obişnuia să se plimbe mai mult prin livezile de corcoduşi decât să stea pe tronul de piatră, alături de soţul său, sub un corcoduş. Imediat începu să plouă. Şi dacă zeii plâng, atunci ploaia nu era decât lacrimile zeului Qsyhta (ceea ce, în traducere, înseamnă Corcoduş). Erau lacrimi de milă. Erau lacrimi de răscumpărare şi de răzbunare, care se uniră cu regina Queka, fluidă deja, şi se revărsară într-un râu unic peste ucigaşul Quwalla. Într-o livadă de corcoduşi se dizolvau două cadavre în ploaie. Căci pentru un zeu toţi muritorii sunt nişte cadavre. Unele încă vii. Altele moarte.

Iată de ce toţi cei care cunosc această legendă spun că dragostea are culoarea corcoduşelor, unii din ei nevăzând niciodată cum arată o corcoduşă."

...Iarăşi în stradă. Cu un aer plictisit, dar nu şi dezamăgit, îmi îndrept picioarele, care se leagănă niţel sub puterea mirositoare a alcoolului, spre lac. Sunt pe cât se poate de lucid, dar mi se învârte în cap un carusel de gânduri, căci, orice ai face, ele nu se opresc niciodată, tribul dispărut, Gina, liceul, tata, ulcelele spiriduşilor şi dragostea (care m-a făcut să-mi decretez dezamăgirea în faţa unui public imaginar) de culoarea corcoduşelor de la rădăcina curcubeelor, Queka şi Quwalla topiţi în ploaia cea mare a zeului Qsyhta.

Cu aceste gânduri mă trezesc pe malul luciului de apă atât de cunoscut de mine. Nici nu am observat că începu să plouă. O ploaie lungă de toamnă.

Pagina precedentă

1 2 3 4