'În materie de poezie nu poţi să ştii ce vei scrie peste o săptămână, dacă vei mai scrie' (I) (4)

A.M.: - Ce să zic? (râde). Rolul lui Manolescu este nul şi totodată esenţial. Deci, nul în ceea ce priveşte influenţarea modului nostru de a gândi şi a face poezia. Că el ne-a învăţat să scriem poezii ş.a.m.d., cred că este complet fals. Noi am învăţat să scriem poezie pe de o parte inspirându-ne din câţiva poeţi care ne plăceau, din perioada '45-'48: Tonegaru, Stelaru, Geo Dumitrescu, şi, pe de altă parte, din poezia americană a sec. 20. De la poeţii americani am învăţat foarte mult. Cartea lui Serge Faucherau, Introducere în poezia americană contemporană, a fost fundamentală pentru noi: citind, apoi traducând din ei. Dar, mai ales, am învăţat să scriem într-un fel de competiţie reciprocă şi criticându-ne unii pe ceilalţi. Esenţial a fost însă rolul lui în a crea o atmosferă extraordinară, te simţeai în largul tău, totul avea un aer atât de... era, cum să-ţi spun?, un fel de seriozitate veselă, ceea ce cam lipseşte în România. Nu simţeai nici că e un fel de "cafenea" literară, dar nici un loc "academic", "gomos", cum era cenaclul Amfiteatru condus de Constanţa Buzea, n-a fost. Ţin minte că la un moment dat eu şi cu Stratan şi cu Coşovei ne-am dus cu nişte pistoale de apă şi nişte mitraliere de astea de jucărie şi, în timp ce ceilalţi ne criticau, noi trăgeam într-adevăr, se râdea copios, Manolescu reuşea să creeze acea atmosferă. Pe lângă faptul că a mai avut o funcţie, iarăşi esenţială, în contextul dat, a făcut să existe acest cenaclu. După un an de zile presiunile erau deja foarte mari, iar el a ţinut spatele şi l-a făcut şi cunoscut. Manolescu, cu abilitatea-i cunoscută, a rezistat cât a putut, dar prin '83 deja cenaclul a fost desfiinţat. Acuma sar de la una la alta, pentru că e foarte greu să explici un lucru care dintr-o dată s-a coagulat la modul ăsta aproape miraculos, aş spune eu, deşi atunci totul mi se părea normal. Acuma pare un lucru deosebit, atunci era... era bine că era aşa. Desigur, Manolescu era şi un comentator subtil al poeziei, dar mai ales foarte inteligent, de tipul lui Lovinescu. Adică, se plia după reacţia sălii. Gustul său în materie de poezie cred că era unul interbelic. Nu gusta până la capăt multe dintre poeziile noastre sau, mai bine spus, nu le gusta de la început. Întotdeauna i-au plăcut, după părerea mea, poeţii care semănau cel mai mult cu ceea ce îi plăcea lui realmente, şi anume marea poezie interbelică. Să nu uităm că este autorul unei antologii de nedepăşit, "Poezia română interbelică".

M.V.: - Primii membri ai Cenaclului de Luni?

A.M.: - Primii membri sunt cei doi (râde), Stratan şi Radu Călin Cristea, după care am apărut toţi cei care ne duceam şi la Crohmălniceanu la Junimea. Mergeam în continuare şi la Junimea. Era duminică, cred că eram puţin lunatici, după sâmbăta de discotecă, eram supţi, dar ne duceam, conştiincioşi, la zece eram acolo. Foarte repede, de altfel, cenaclurile s-au specializat: Junimea era profilat pe proză - deşi se citea în continuare şi poezie - , iar Cenaclul de Luni pe poezie - deşi se citea şi proză. Crohmălniceanu era un cititor şi un comentator extraordinar al prozei. La poezie nu prea avea gust, după părerea mea. Junimea era mai aşezat, pe când Cenaclul de Luni era mai dinamic, mai energic, mai nervos, dacă vrei. După Radu Călin Cristea, Stratan, Florin Iaru, Coşovei şi cu mine acolo au venit cei mai tineri: Romulus Bucur, Cărtărescu şi Mariana Marin..., Mariana Marin arăta bine, era o tipă "sexi", aşa am perceput-o la început. A venit cu vreo trei prietene, toate trei arătau fain. Când a citit, toată lumea a fost stupefiată, nimeni nu-şi imagina că ea scrie poezie şi încă scrie atât de bine, pentru că acolo mai erau şi tot felul de simpatizanţi sau simpatizante ai poeţilor. Apoi au venit şi poeţii de la cenaclul Constanţei Buzea, cenaclul Amfiteatru: Magda Cârneci, Matei Vişniec, Călin Vlasie. Mai târziu au venit Daniel Piscu, Doru Mares, mulţi. Cenaclul era dublat de lecturile în camere, pentru că stăteam toţi cam în aceleaşi cămine, fie în "6 martie", fie în Grozăveşti, ne mai şi întâlneam între noi în camere, şi majoritatea eram de la filologie şi discutam poezie, până noaptea târziu era o întreagă nebunie a lui a face şi a discuta poezie.

(Continuare în numărul următor)

Pagina precedentă

1 2 3 4