'În materie de poezie nu poţi să ştii ce vei scrie peste o săptămână, dacă vei mai scrie' (I) (3)

M.V.: - Cum a apărut Cenaclul de Luni?

A.M.: - Cel mai în măsură să spună cum a apărut Cenaclul de Luni este Radu Călin Cristea. Cred că el trebuie întrebat. Cenaclul a pornit dintr-o reacţie a celor mai tineri cu un an decât noi, de la cenaclul Junimea, şi anume Radu Călin Cristea şi Ion Stratan, care se simţeau oprimaţi de cei din anul II, adică de mine, Florin Iaru şi de Traian T. Coşovei. Cu Traian şi cu Florin ne împrieteniserăm din armată, am făcut armata la T.R. înainte de facultate şi acolo, fiind noi poeţi, mai exact, cu pretenţii de poeţi, şi cam singuri între cei de la I.E.F.S., că erau nişte matahale, aşa, campioni de lupte, de aruncarea ciocanului, de bob, ne-am legat cumva. Când am ajuns la cenaclul Junimea, condus de Crohmălniceanu, în '74, imediat am început să criticăm în stânga şi-n dreapta tot. Eram nemulţumiţi, nu prea ştiam noi ce vrem, dar ştiam ce nu vrem. Cenaclul Junimea pe vremea aia era destul de inert, pentru că generaţia importantă de prozatori tocmai absolviseră şi plecaseră Nedelciu, Crăciun, Ene, Iova, Paraschivoiu, Sorin Preda etc. Când eram în anul II, au apărut doi poeţi care scriau mai leşinat, blagian, barbian eventual, dar mai degrabă ca Doinaş. Noi i-am "ras" imediat, cei doi au avut o reacţie de poeţi "oprimaţi" de cei din generaţia precedentă, generaţie însemnând, ca-n armată, cu un an mai mare. De aceea, când aud de luptele între generaţii şi cum "oprimă" generaţia '80 generaţia '90 îmi vine să râd, fiindcă-mi amintesc întotdeauna de cei doi. Între ei doi cel mai activ era Radu Călin Cristea, care, după vreun an, s-a gândit să organizeze un cenaclu, diferit de Junimea, unde să se poată manifesta în voie; să nu mai fie oprimaţi de "bătrâni", să fie cenaclul lor. Au pornit un cenaclu împreună cu Laurenţiu Niculescu, un tip deosebit, care printre altele analiza şi critica ceea ce scriau ceilalţi, era semiotician, dar nu citea deloc literatură "ca să nu-şi strice gustul şi ideile". Al patrulea era Vasile Poenaru, pe vremea aceea o adevărată glorie. De asta când aud de glorii îmi vine să râd: pe vremea aia marele poet al "generaţiei" era Vasile Poenaru, având un unchi director de editură, pe Petre Gholmoz, se pare, publică două volume, la 17 şi 18 ani. Acum nimeni nu mai ştie de el. Cei 4 conduceau pe rând, cenaclul avea 4 preşedinţi. Îndrumător era Silviu Angelescu, folclorist deosebit, un intelectual de o mare fineţe şi un romancier subtil, dar fără talent de conducător de cenaclu. În sfârşit, după câteva luni, prin februarie '77, au rămas doar doi cenaclişti: Stratan, care a citit, şi Radu Călin Cristea care l-a criticat, serios. Dar ajunseseră la numărul minim de membri. Probabil că-n şedinţa următoare ar fi rămas unul singur. Atunci Radu Călin Cristea, care era un tip energic şi abil i-a tatonat pe doi dintre profesorii de mare prestigiu din facultate. Mai întâi pe Simion, care, looser, ca de obicei, a zis nu, că nu-l interesează, că nu crede că va ieşi. Celălalt a fost Nicolae Manolescu. Manolescu a zis: "Dom-le, am încercat o dată la Politehnică acum 2-3 ani, zice, n-a ieşit, dar hai să încercăm să facem". Şi astfel a început cenaclul. N-am fost la prima şedinţă, care s-a ţinut pe 3 martie 1977 la Casa de Cultură a Studenţilor. Din cauza orarului studenţilor Radu Călin Cristea l-a convins pe Manolescu să nu se ţină pe 4 ci pe 3, dacă s-ar fi ţinut pe 4, probabil că o parte din membrii Cenaclului de Luni, Doamne fereşte, n-ar mai fi existat, pentru că tavanul sălii în care se ţinea cenaclul s-a prăbuşit la cutremur. Deci, început la Casa Studenţilor din Preoteasa, el a fost continuat la catedra de limba şi literatura română de pe Edgar Quinet, la parter, acolo, pe stânga. Din aprilie am fost la toate şedinţele cu tenacitate, în fiecare joi, până în iunie '78, deci am avut un an şi ceva de prezenţă neîntreruptă, după care, ajungând la Braşov, mergeam cam o dată pe lună la cenaclu. Probabil că sunt unul din cei care ştie despre Cenaclul de Luni multe, dar nu sunt cel mai competent a vorbi despre cenaclu, sunt alţii care au stat mai mult pe acolo (plus că n-am o bună memorie a amănuntelor).

M.V.: - De ce "Cenaclul de Luni", dacă se ţinea joia?

A.M.: - Se ţinea joia, la început se numea "Cenaclu" pur şi simplu, "Cenaclul Literar" sau "Cenaclul Casei de Cultură a Studenţilor". La un moment dat s-a mutat lunea, cred că tot din cauza orarului şi, în momentul în care am început să fim cunoscuţi, să ieşim în lume (era, în fond, un lucru absolut mărunt, dar semnificativ: Manolescu făcuse ca să apară în România literară un anunţ de 3 rânduri în care se scria cine a citit sau cine va citi), trebuia să poarte un nume şi cenaclul ăsta, nu? Şi atunci s-a spus "Cenaclul de Luni", pentru că după vreun an, când s-a reparat Casa de Cultură a Studenţilor, s-a mutat acolo şi se ţinea tot lunea. Sala catedrei de limba şi literatura română devenise neîncăpătoare. La început eram 10-15, după care am ajuns 20, 50, 70 s.a.m.d.

M.V.: - Care a fost rolul lui Nicolae Manolescu?

Pagina precedentă

1 2 3 4

Următoarea pagină