În cele opt luni ale Primăverii de la Praga, cehii au trăit atat de mult şi atât de intens cât, poate, o altă naţiune trăieşte timp de douăzeci de an (4)

Preşedintelui Havel i se reproşează faptul că niciodată nu i-a primit la Castel pe reprezentanţii partidului comunist

V. G.: - Doamnă, aş vrea să ne vorbiţi ceva despre rolul lui Vaclav Havel, pe care l-aţi pomenit adineaori, aşa cum îl vedeţi, în ţară şi în lume, şi mai ales despre politica pe care a făcut-o, ca preşedinte, faţă de partidele politice. A fost atitudinea lui imparţială sau partizană, a avut anumite interese, şi mai ales cum se prefigurează lupta pentru succesiune la preşedinţia statului, întrucât, se ştie, dl Havel îşi va încheia cel de-al doilea mandat de preşedinte permis de Constituţie.

L.V.: - Rolul lui Vaclav Havel, în noiembrie şi decembrie '89, a fost de neînlocuit. Dacă nu era el nu se realiza atât de inteligent schimbarea de regim. Alegerea lui ca preşedinte a decurs din logica evenimentelor şi cred că dintre toţi intelectualii noştri dânsul era cel mai bine pregătit pentru un asemenea moment. De atunci s-au scurs unsprezece ani, Vaclav Havel a devenit mai întâi preşedinte al Cehoslovaciei, pe care, din păcate, n-a ştiut s-o apere. Federaţia s-a desfăcut în două, fără referendum, acesta este un mare păcat. Eu mă număr printre aceia care şi-au depus semnăturile lângă statuia Sfântului Vaclav pentru organizarea unui referendum. Preşedintele n-a reuşit să împiedice dezagregarea ţării: cei doi premieri de atunci, dl Meciar, din partea slovacă, şi dl Klaus, din partea cehă, s-au întâlnit la Brno, în iunie 1992, şi au desfiinţat, printr-un acord, republica aceea cu o tradiţie frumoasă de 70 de ani de democraţie. A fost prima înfrângere politică a preşedintelui. S-a schimbat Constituţia şi dl Havel a fost ales preşedinte al Republicii Cehe. După şapte ani, din păcate pentru el şi pentru poporul nostru, dl Havel nu mai este susţinut ca la început. Preşedintele încearcă să facă o politică nepartizană, el nu ţine nici cu partidul liberal al dlui Klaus, nici cu partidul social-democrat al dlui Zeman, ceea ce e foarte greu într-un mediu politic unde totul e dictat de interesele partidelor, şi la guvern, şi la parlament. Dlui Havel i se reproşează totuşi faptul că niciodată nu i-a primit la Castel pe reprezentanţii partidului comunist, care spre deosebire de România nu a fost dizolvat şi care adună in jur de 10-12 % de susţinători. Unii consideră că este o atitudine cu parti-pris. A stârnit controverse şi viaţa personală a preşedintelui. Faptul că a doua soţie a sa este actriţă şi că nu se ridică la nivelul doamnei Olga Havlova, care a murit, a erodat cumva simpatiile populaţiei faţă de el şi există sondaje de opinie în care preşedintele nu ajunge la 50 % credibilitate. Sondajele sunt foarte discutabile, pentru că răspunsurile pot fi cu uşurinţă manipulate. Eu sunt convinsă că din punct de vedere extern, domnia sa este de neînlocuit în momentul de faţă: Vaclav Havel este un simbol pentru naţiunea cehă, aşa cum există simboluri în sport, în cultură. Mă întreb cine va veni în locul lui?.Una dintre cele două persoane propuse de dl Havel pentru funcţia de preşedinte este Tomas Halik, un preot, dar pentru un popor aşa de profund laicizat cum sunt cehii, pentru descendenţii lui Jan Hus un preot catolic în fruntea statului nu prea merge. Al doilea favorit al preşedintelui este dna Petra Buzkova, vicepreşedinte al partidului social-democrat, absolventă de drept, o tânără foarte deşteaptă şi foarte chipeşă. Dl Havel are o explicaţie pentru această preferinţă a sa, spunând: "Ce-ar fi ca poporul ceh, după un om bătrân şi urât, să aibă o femeie tânără şi frumoasă ca preşedinte?". Îl inspiră modelul Finlandei. Există pretendenţi şi din alte medii. Se zvoneşte că dl Vaclav Klaus ar candida cu mare plăcere pentru un asemenea post, însă, după părerea mea, dl Klaus a pierdut foarte mult din creditul său politic, care a fost enorm în primii ani când a fost premier şi a promovat privatizarea şi o politică foarte liberală. După cum s-a văzut, nu fără afaceri subterane, fraude şi mafii. Dl Klaus este autorul sloganului: "Eu nu ştiu ce înseamnă bani murdari. Ce-o fi asta, nu văd nici o diferenţă!" Apropo de relaţia între politică şi morală.

V. G. : - Spuneţi-ne ceva despre polemica Havel-Kundera. S-a purtat în jurul mai multor texte, Destinul ceh între altele.

L.V.: - Problema aceasta a fost bine sesizată de doi români, şi anume Vladimir Tismăneanu şi Mircea Mihăieş, în cartea lor Vecinii lui Kafka. Ei nu se bazează direct pe anumite texte, dar fac paralela celor două destine. Havel s-a lăsat marginalizat, a rămas fără servici, fără posibilitatea să publice în ţară, şi a trebuit să lucreze într-o fabrică de bere, pe post de muncitor, dar s-a identificat cu destinul poporului ceh, adus exact în această stare după ocupaţia sovietică din '68. Milan Kundera, pe de altă parte, a fost întotdeauna o vedetă, un intelectual cu funcţii importante la Uniunea Scriitorilor, un scriitor care preda la facultatea de film FAMU, celebră de atunci, şi care a fost obligat să emigreze, fiindcă i s-au dat două posibilităţi: ori să rămână marginalizat, ca Havel şi atâţia alţi intelectuali implicaţi în evenimentele "Primăverii de la Praga", ori să plece în Occident. Kundera a acceptat a doua variantă. A plecat în Franţa, unde, bineînţeles, s-a simţit la început foarte însingurat. În Cartea râsului şi a uitării există un pasaj foarte mişcător pentru mine, unde spune aproximativ aşa: "Acum mă aflu undeva în Bretania, iar limba mea maternă, limba cehă, e ca şi ciripitul păsărilor, e nimic, nimeni n-o înţelege, nimeni n-o vorbeşte aici". Dar după aceea s-a impus pe piaţă, printr-un alt fel de efort decât cel al lui Havel aici, adică efortul de a fi bine tradus în toate limbile, de a fi bine înţeles. Un simţ pragmatic combinat cu ideea de succes. Nişte destine flagrant opuse - Havel, un marginalizat, şi Kundera, un "european" prin dezrădăcinare - normal, au produs controverse, viziuni diferite asupra relaţiei scriitorului cu starea ţării sale. Nu de mult am citit un interviu extrem de interesant al lui Pavel Kohout, în care el relatează un episod semnificativ. Într-un restaurant, de el s-a apropiat un domn, un soi de cetăţean turmentat, care i-a spus: "A, domnule Kohout, dacă aş fi ştiut atunci ceea ce ştiaţi voi cei din Charta 77, şi eu semnam alături de voi." Pavel Kohout i-a răspuns simplu: "Noi nu ştiam absolut nimic. Ştiam doar că ne aruncăm într-un abis, din care foarte probabil în timpul vieţii noastre nu vom ieşi."

Pagina precedentă

1 2 3 4 5

Următoarea pagină