|
La dezbaterea de la Uniunea Scriitorilor, moderată de dl Serafim Saka, mi s-a părut că am fost suficient de clar în ceea ce am spus, pentru că nu am primit nici o replică. "Mare mi-a fost mirarea" - ca să plasez şi eu un clişeu de suspans - să aflu, cu o săptămână mai târziu, citind articolul dlui Grigore Vieru din Literatura şi Arta, că prin vorbele mele am contestat întreaga rezistenţă anticomunistă din perioada postbelică din Basarabia! Dl Vieru prezintă o lungă listă de martiri ai cauzei naţionale - o listă, după părerea mea, destul de amendabilă - în legătură cu care eu, "comsomolistul" de cândva, nu am dreptul să mă pronunţ, întrucât nu am dat dovadă de un curaj comparabil. Trecând peste unele detalii hilare din textul dlui Vieru - la care nu pot răspunde decât cu riscul de a cădea eu însumi în ridicol, alcătuindu-mi o listă alternativă de merite personale, atâtea câte sunt, sau disculpându-mă pentru că nu mi s-a tras cu puşca în geam, precum dnei Leonida Lari, ca să fiu şi eu "uns" de patriot - trebuie să constat că domnia sa a deturnat complet sensul intervenţiei mele. Dl Vieru recurge la un vechi procedeu retoric, devenit o regulă în polemicile pe care le-a susţinut până acum, şi anume: de a se ascunde în spatele unor "pomelnice" de disidenţi anticomunişti, pentru a-şi eluda propria responsabilitate. Domnia sa nu a ştiut să răspundă niciodată punctual unor reproşuri, directe sau indirecte, ce i s-au adus în ultimii ani. A rămas notorie, de exemplu, eschiva poetului de la "scrisorile deschise" pe care i le-a adresat dl Gheorghe Grigurcu, câtva timp în urmă. Apreciatul critic îi atrăgea atenţia asupra unor alianţe reprobabile pe care le întreţine în România, primejdioase atât pentru imaginea sa, cât şi pentru cauza Basarabiei cu care se identifică.
În ce mă priveşte, nu am formulat nici un fel de acuze la adresa dlui Grigore Vieru în comentariul meu de la Uniunea Scriitorilor; mi-am exprimat doar regretul că unii scriitori, ai "resurecţiei" basarabene, între care şi domnia sa, nu au ştiut să se delimiteze la timp de personaje gen Haralambie Corbu, care încearcă azi să se legitimeze invocând bunele relaţii pe care le are cu ei. Or, în viaţă este nevoie uneori să te mai şi desparţi de cineva, pentru a-ţi apăra convingerile. Dl Vieru avea ocazia să o facă în articolul său din Literatura şi Arta, în care preferă să-l execute pe subsemnatul, "uitând" să-şi exprime punctul de vedere în legătură cu subiectul în chestiune. Aş putea şi eu, în contrapartidă, să evoc Apelul pe care dl Grigore Vieru l-a semnat astă-vară pentru susţinerea preşedintelui în exerciţiu, a aceluiaşi preşedinte care a promulgat recent rectificările aduse de parlament Legii Audiovizualului - rectificări ce anulează, practic, victoria obţinută de grupul CAIRO în justiţie împotriva CCA şi a unor posturi de radio şi TV ruseşti de la Chişinău, incriminate pentru încălcarea legislaţiei cu privire la limba de stat. Dacă tot a salutat dl Vieru la vremea respectivă iniţiativa tinerilor de la CAIRO, de ce nu i-a susţinut până la capăt, protestând faţă de rectificările operate în lege la presiunea lobby-ului rusesc şi, mai ales, faţă de promulgarea acestora de către preşedintele Lucinschi, cu care pare a avea o relaţie specială? Mai devreme, dl Grigore Vieru acceptase să fie inclus în comisia de redactare a noii Constituţii prezidenţiale, comisie din care s-a retras, mimând nişte bune intenţii prost înţelese, abia după ce a primit mai multe semnale că face o mare greşeală. Era vorba şi în aceste cazuri de o necesară despărţire, de o clarificare a propriei atitudini, ce nu a mai fost făcută. Dar ce rost are să insist asupra acestor fapte sau a altora mai vechi? După cum nu văd ce relevanţă ar avea, în contextul problemei discutate, calitatea mea de creştin, pe care o pune la îndoială preopinentul meu. Credinţa, domnule Vieru, nu mă îndoiesc că ştiţi acest lucru, se trăieşte, nu se declară. Şi în orice caz, nu ne "mântuim" decât individual, nicidecum "în grup".
Mai util ar fi să explic sensul cuvântului "decomunizare" pe care l-am folosit în luarea mea de cuvânt la US. Departe de a fi o vocabulă "magică", aşa cum crede dl Vieru, "decomunizarea" implică două lucruri foarte concrete: legea lustraţiei şi legea accesului la dosarele securităţii. Adoptarea acestora, în majoritatea ţărilor ex-comuniste din Europa Centrală şi de Est, a dus la salubrizarea scenei politice prin excluderea foştilor înalţi demnitari comunişti şi a agenţilor poliţiei politice din viaţa publică. Republica Moldova, din păcate, nu a urmat aceeaşi cale şi, personal, nu l-am auzit niciodată pe dl Grigore Vieru şi pe alţi scriitori ce-i stau alături să pledeze pentru aşa ceva. Dacă am fi adoptat şi noi legile respective, mă îndoiesc că "moldovenismul" ar mai fi constituit azi temă de colocviu în Republica Moldova.
Şi întrucât am pomenit de "bilanţul" ultimului deceniu, încă o remarcă. Dintre toţi intelectualii care au ocupat în această perioadă avanscena publică, dl Dumitru Matcovschi îmi pare singurul care merită un respect fără rezerve şi o compasiune strict umană pentru teribila încercare prin care i-a fost dat să treacă. Fac această afirmaţie dincolo de deosebirile de vederi ce există între noi şi trecând peste atacurile nedrepte ale poetului la adresa revistei noastre. Celelalte figuri importante ale high-life-ului literar basarabean, înscrise pe lista disidenţilor dlui Vieru, nu cred că se pot plânge de o situaţie mai proastă decât în neuitata epocă a "socialismului dezvoltat": sunt deputaţi, consilieri de stat, preşedinţi şi vicepreşedinţi de partide, deţinători ai unor afaceri prospere şi valori materiale la Chişinău şi la Bucureşti, fapt ce le reduce, după părerea mea, marja de manevră într-o polemică "de principii". Drept pentru care îl anunţ pe dl Grigore Vieru că, în ceea ce mă priveşte, nu voi mai răspunde "mustrărilor" domniei sale. Nu poţi să susţii o polemică onestă cu cineva care se eschivează să dezbată, fără a recurge la învăluiri şi imprecaţii creştin-patriotice, tocmai subiectul discuţiei. Este o regretabilă pierdere de timp.
|
Vitalie Ciobanu
Inapoi la cuprinsul numarului