'Moldovenismul' sau imposibila despărţire (3)

Cu atât mai bizare, pe fundalul restanţelor istorice ale Basarabiei la capitolul identitate, îmi par citatele din Lucian Boia, la care recurge, "viclean", Haralambie Corbu, pentru a combate miturile românismului. Există o gândire istoriografică şi sociologică inspirată de actualul ritm de evoluţie a lumii, care nu ţine seama de caracterul retardat al unor regiuni pentru a se pronunţa. Demersul lui Lucian Boia, un istoric postmodern, trece printr-o grilă raţionalistă vulgata naţională care a supralicitat imaginarul românesc asupra trecutului în favoarea unor cauze politice, nu întotdeauna nobile, cum a fost, de pildă, consolidarea naţional-comunismului ceauşist. De o abordare de acelaşi fel - critică, demistificantă - avem nevoie şi în Basarabia, care, după 1989, a căzut în plasa retoricii naţionaliste a unor zeloşi adulatori ai dictaturii lui Ceauşescu şi a suporterilor lor locali. Este ceea ce observă şi acad. Corbu. Numai că el foloseşte armele "demistificării" nu în direcţia indicată de Lucian Boia, ci întru cimentarea altei mistificări, care, în condiţii schimbate, este pusă să servească scopurile politice ale unor clanuri interesate de menţinerea Republicii Moldova în umbra mortificantă a fostei metropole. Cum se poate împăca "moldovenismul" - creatura unui regim totalitar, de esenţă pre-modernă - cu post-modernitatea Occidentului, cu epoca post-industrială, în care o serie de elemente precum suveranitatea naţională, importanţa teritoriului, relaţia centru-periferie sau majoritate-minoritate nu mai sunt formulate ca acum o sută şi nici măcar ca acum cincizeci de ani? Este o schizofrenie, o suprapunere de vârste istorice complet diferite la care asistăm tocmai pentru că Basarabiei i-a lipsit răgazul necesar pentru a-şi împlini faza naţională. În această ordine de idei, de exemplu, despre care "subsidiaritate" sau "devoluţie" a prerogativelor - concepte la modă în politologia occidentală - putem vorbi în Republica Moldova, dacă ea nu-şi controlează propriul teritoriu! Asemenea redistribuiri ale autorităţii administrative se decid de la un anumit grad de libertate şi civilizaţie în sus, or, sub raport politic, Basarabia mai este încă o ţară ocupată. Un teritoriu în care populaţia majoritară resimte un flagrant handicap cultural (ca să nu le amintim şi pe altele) faţă de alogenii aşezaţi cu traiul aici în perioada ocupaţiei sovietice. Pe de altă parte, este la fel de adevărat că problemele identităţii nu se mai pot rezolva azi în datele secolului XIX, ci prin aliniere la provocările globalizării şi ale revoluţiei informatice, cărora trebuie să le răspundem cu promptitudine dacă nu vrem să fim eliminaţi din istorie.

Şi ca să terminăm cu dl Corbu şi cu teoriile sale "scoase din adormire", prin care nu face decât să-şi dezvăluie impostura drapată academic, haideţi să ne întrebăm împreună ce le poate spune moldovenismul acesta "coafat" unor tineri basarabeni plecaţi la studii la Bucureşti, Iaşi, Cluj sau Timişoara, iar unii dintre ei şi în Occident (cum sunt tinerii de la CAIRO - un grup care luptă pentru limba română, nu încasează premii pentru ea - dar, fireºte, ei nu sunt singurii), tineri care descoperã cã sunt români, cã au fost români întotdeauna fãrã sã o ºtie, iar mai târziu, îºi dau seama cã sunt mai mult decât români, cã sunt români ºi... încã ceva pe deasupra?...Tocmai în acest "ceva" ipotetic, nesigur, ambiguu şi inefabil deocamdată, se ascunde necunoscutul spre care ne îndreptăm trecând pragul mileniului trei. Este o mare dramă faptul că în Basarabia, noi, intelectualii, în loc să ne aplecăm cu responsabilitate şi cu pasiune asupra acestui atribut care transcende naţionalul în accepţiunea lui imediată şi tradiţională, dar care, în egală măsură, defineşte fiinţa umană, pentru că valorizează universalul din noi şi multiplele înfăţişări ale "eu-lui" - în loc să privim, aşadar, dincolo de limitele condiţionărilor noastre de timp şi spaţiu, de religie şi limbă, trebuie să ne războim cu stafiile unui trecut damnat, cu apetitul necrofil al unor valeţi ideologici pe care nu am ştiut să-i punem la punct la momentul potrivit, din laşitate, comoditate şi vanitate măruntă.

O discuţie ratată

Şi dacă nu cutezăm să facem acest lucru, ne grăbim să dăm "lecţii" altor confraţi, mai tineri, care au neobrăzarea "să ne ceară socoteală" pentru isprăvile noastre din ultimii zece ani. Dl Grigore Vieru, un vechi "prieten" al Contrafortului, îmi aduce în Literatura şi Arta, din 26 octombrie 2000, o serie de obiecţii şi chiar acuze, pe urmele unei şedinţe de la Uniunea Scriitorilor, la care s-a încercat anihilarea "diversiunii Corbu". Am luat parte şi eu la această "masă rotundă", unde am exprimat un punct de vedere - după cum am înţeles mai târziu - inconfortabil pentru dl Vieru şi pentru alţi colegi de breaslă.

Despre ce este vorba? Am spus la întâlnirea respectivă că persiflarea, ignorarea arogantă sau spulberarea "haiducească" a articolelor lui Haralambie Corbu cu argumente extrase din vechea recuzită a naţionalismului contondent nu duce nicăieri. Este un cerc vicios şi o capcană facilă. Vom câştiga incomparabil mai mult dacă vom orienta discuţia noastră asupra cauzelor care au făcut posibile reapariţia "moldovenismului" în Basarabia, după un deceniu de glorioase realizări pe calea emancipării naţionale şi democratice. M-am întrebat, faţă cu toţi cei prezenţi, dacă nu cumva trebuie să vorbim despre "falimentul" sau "păcatul" intelectualilor democraţi în ultimii zece ani, recte: despre incapacitatea lor de a duce la bun sfârşit un program de transformări autentice, fapt ce a încurajat recrudescenţa comunismului în Republica Moldova şi umilinţele la care este supusă azi limba română. Putem vorbi chiar de o "trădare" a cărturarilor, în sensul folosit de Julien Benda, în măsura în care ei îşi consumă energiile în lupte sterile de partid şi abjecte reglări de conturi, cedând iniţiativa politică "celeilalte" părţi, şi, de asemenea, în măsura în care ei s-au lăsat implicaţi în scandaluri de corupţie, foarte grave, care le-au dărâmat credibilitatea. Mai e posibilă o nouă angajare? Ce sloganuri, ce strategii ar avea şanse de reuşită la un electorat dezamăgit şi asaltat de lipsuri, pentru că întoarcerea la comunism nu este o soluţie? Nu putem obţine răspunsurile dorite, până nu vom trece prin filtrul unei judecăţi critice şi responsabile primul deceniu postsovietic în Basarabia, precum şi rolul intelectualilor în evenimentele petrecute, aşa cum au procedat toate ţările Europei de Est. De altfel, un început de analiză există deja şi la noi, a se vedea revista Sud-Est, nr. 1-2/2000. Alte bilanţuri sper să urmeze, cu participarea istoricilor, analiştilor politici, sociologilor şi economiştilor.

Pagina precedentă

1 2 3 4

Următoarea pagină