Scările lui Vlad Florea. Dialog cu un artist basarabean stabilit la Tallinn (4)

- Care este relaţia ta cu credinţa? Cum ai caracteriza confesiunea la care ai aderat şi ce îndemn ai adresa celor ce încă n-au găsit adevărata credinţă?

- Vreau să vă mărturisesc un lucru important. Am devenit credincios datorită faptului că am nimerit într-un mediu foarte ostil, plin de contradicţii, pe care nu le puteam tolera. Am venit într-o incintă unde se vorbea despre Dumnezeu şi am simţit că acolo este locul meu. Din acel moment am ştiut că este un loc necesar pentru reculegere, unde sunt tratat ca un frate. Credinţa pe care am îmbrăţişat-o presupune relaţii maxime cu aproapele tău. Noi nu suntem străini modului de viaţă pe care îl duce orice muritor, nu suntem străini nici de problemele celora care nu au devenit încă adevăraţi credincioşi. Tocmai acesta este miezul credinţei: de a ajunge la inimile oamenilor, de a înţelege păsurile lor, de a încuraja pornirile lor sufleteşti. Principiile credinţei sunt foarte omeneşti, ele dezvăluie atât trecutul, cât şi viitorul, şi conferă vieţii oamenilor un sens foarte concret, bine precizat, atrăgător şi copleşitor totodată. Pentru aceasta e nevoie să descoperi rând cu rând "scrisoarea" Creatorului, să dezvălui ce vrea să spună El prin creaţiunea Sa.

- Cum ai învăţat limba estonienilor? E o limbă interesantă şi poate că sunt nişte detalii semnificative de spus.

- Am învăţat limba estonă datorită faptului că sunt moldovean. Ruşii nu vor să o înveţe. Orice naţiune mică poartă în gene nevoia de a înţelege, de a contacta cu cei de un alt sânge. Am învăţat limba estonă mai mult jucându-mă, făcând calambururi, jocuri de cuvinte pe seama anumitor aspecte care mi s-au părut ridicole în limba estonă. În prezent nu mai am această atitudine, dar să învăţ limba a fost pentru mine şi distractiv, şi instructiv. Mă simt destul de comod aici cunoscând limba acestui pământ.

- Ce le-ai dori conaţionalilor tăi din Moldova?

- Aş dori din suflet compatrioţilor mei să ajungă la un ţărm la care ar putea să se reculeagă, să se odihnească. Vreau să spun că îmi iubesc foarte mult poporul, consider că toţi suntem fraţi şi surori, noi, românii. Îi iubesc pentru că au un caracter blând, sunt oarecum naivi, credincioşi, harnici şi cuminţi, sunt foarte talentaţi. Din nefericire, din cauza timpurilor şi împrejurărilor în care au nimerit, foarte multe din aceste calităţi nu sunt realizate, nu sunt puse în valoare. Sper că este un timp de trecere, de clarificare, de luptă din care ei vor ieşi fortificaţi. Le doresc compatrioţilor mei o viaţă cu speranţă.

- Mulţumim, Vlad Florea.

Tallinn, 25 noiembrie 1999

Pagina precedentă

1 2 3 4