Prozatori estonieni contemporani

Veiko Belials s-a născut la 20 iunie 1966 în oraşul Tana. În 1991 a absolvit Academia Agricolă din Estonia. Actualmente trăieşte în localitatea Avinurme (Ida-Virumaa). Genul literar predilect - SF: a publicat mai mult de 40 de povestiri şi peste 30 de eseuri pe această temă. Este autorul a patru culegeri de versuri şi a romanului fantastic "Cronicile din Aşinarsk" (1997).

E o seară splendidă, domnule Dannfuss...

Era o seară minunată. Dogoarea puternică de peste zi, care încinsese aerul ca o flacără deasupra pământului şi aşa răscopt, se retrăsese de mult şi văzduhul se umpluse de o răcoare proaspătă, adusă dinspre munţi de o boare de vânt. Închizând ochii şi inhalând aerul jilav, ai fi putut percepe parfumul abia sesizabil de iarbă crudă de pe luncile munţilor. Deşi soarele asfinţise, plapuma neagră a nopţii nu acoperise cu totul pământul. Era tocmai acel interval de trecere de la lumină la întuneric, de la zi la noapte, când culorile se sting, se topesc treptat.

Amurgul, ca un voal străveziu, se lăsă peste casă, aducând ţârâitul greierilor. Pereţii casei, care mai păstrau ceva din arşiţa zilei, vibrau uşor, prevestind adierea răcoroasă a nopţii.

- E o seară splendidă, domnule Dannfuss, se auzi de pe scări.

Bărbatul care stătea pe terasă se răsuci. Era înalt şi suplu, avea o ţinută aristocratică, chiar dacă anii îi brumaseră binişor tâmplele.

- Dumneata erai, mister Holbruk, rosti el. Seara e într-adevăr magnifică. Şi câte culori! Un asemenea spectacol nu veţi mai vedea - este irepetabil!

- E doar un apus de soare. Mister Holbruk îşi desfăcu poalele redingotei sale demodate, descoperind astfel bretelele late şi învechite, un model pe care nu-l mai purta nimeni, şi se aşeză pe o treaptă a scării, văitându-se. - Asfinţitul se va repeta şi mâine, şi poimâine... Şi tot aşa...

Domnul Dannfuss clătină nervos din cap.

- Doar un apus...- îngână el nemulţumit. E un apus, dar nu se va repeta întocmai niciodată! E întotdeauna altfel, şi întotdeauna diferit! Se schimbă, Holbruk, se modifică! Culoarea, accentul, senzaţiile, efectele! Aşa cum a fost astăzi, mâine nu va mai fi. Apusul de azi mâine nu-l veţi mai recunoaşte, nu-l veţi mai sesiza. Asfinţitul care a fost astăzi nu se mai întoarce, a dispărut. Pentru totdeauna. Admiră-l, Holbruk, şi memorizează-l. Poate vei mai vedea ceva asemănător, însă un apus întocmai - niciodată, în asta şi constă splendoarea şi farmecul naturii. Mereu apare ceva nou...

- Ar fi trebuit să fiţi poet, Dannfuss. Sau pictor.

- Am fost, cândva, de mult. Domnul Dannfuss tăcu o clipă.

- Nu mi-aţi vorbit despre asta. Ce s-a întâmplat?

- Nimic. Pur şi simplu nu găseam nici un sens vocaţiei mele. Există doar un singur pictor, un singur poet - natura. Ceilalţi sunt nişte imitatori nenorociţi. Domnul Dannfuss flutură măciulia de argint a bastonului în razele asfinţitului.

- Probabil că aveţi dreptate, încuviinţă Holbruk. Nu m-am gândit înainte la asta.

Au tăcut. Nu aveau nevoie de cuvinte.

Doi bărbaţi în vârstă, o casă veche şi liniştea ce se întindea, nemărginită. Aşa era întotdeauna. Timpurile se schimbau, lumea - de asemenea, doar ei rămâneau aşa cum au fost odinioară. În peregrinările lor interminabile ei se întâlneau iar şi iar în vreo casă părăsită, pentru a contempla netulburaţi culorile tăcerii. Numai ei doi. Şi înserarea. Nu erau încă maculaţi.

Tăceau...

Pe cer au apărut nişte dungi de culoarea ciocolatei.

Casa de la spatele lor, atât de mare şi misterioasă, parcă se trezise. În interiorul ei se auzeau paşi. Era un mers greoi, tânguitor, acompaniat de scârţâitul scării uzate, cum e o vioară dezacordată. Greierii amuţiseră şi ei.

Sprijinit de balustradă, domnul Dannfuss tresări.

- Aţi auzit? îl întrebă pe Holbruk. Acela se ridicase în picioare şi privea zăpăcit înspre casă.

- Vine cineva, şopti Holbruk. Însă acolo n-ar trebui să fie nimeni!

Bărbaţii s-au uitat nedumeriţi unul al altul.

- Fantome... bâigui în cele din urmă domnul Dannfuss. Imaginea acelor figuri întunecate, care învolburau atmosfera, făcând zgomot, îl dezgusta.

Au ajuns oare şi aici? Dacă e aşa, atunci adio odihnă şi pace, adio frumoaselor apusuri de soare şi joc al culorilor în fapt de seară. Ei nu înţeleg asemenea lucruri; sublimul li-i străin. Nu au nevoie de sublim, sunt prea pământeşti. Sunt neciopliţi, nişte ţopârlani, îi interesează doar propria persoană. Sunt porniţi numai să dăuneze şi să distrugă. Tot mai mulţi şi mai mulţi apar în lumea asta paşnică.

- Vin peste noi... bombăni domnul Dannfuss.

Holbruk a ridicat capul. Privirea lui era îndreptată undeva în zare, poate căuta deja un alt adăpost, poate...

- Aţi spus ceva?

- Nimic, dădu din mâini domnul Dannfuss. E trist să vezi cum totul piere. Rămân tot mai puţine locuri intacte, izolate. Chiar şi casa aceasta. Cât de mult am căutat-o până s-o găsim! Ani în şir a stat pustie, departe de oameni... Nădăjduiam că nu ne vor deranja, acum însă au apărut şi aici stafiile.

1 2 3 4

Următoarea pagină