'O operă importantă, după părerea mea, poate să răscumpere o existenţă discutabilă' (2)

- Ce ne-aţi putea spune despre polemica culturală dintre intelectualii din Tartu şi cei din Tallinn, în ce constă ea? Aşa cum am înţeles noi, există cultura "nordului", a oraşului Tallinn, şi cultura din Tartu, "sudică", reprezentată de Akadeemia.

- Aceste diferenţe au fost foarte vizibile la sfârşitul vechii republici estone. În epocă, era foarte populară sintagma "spiritul de la Tartu", care se afla într-un conflict permanent cu conservatorii lui Pдts de la Tallinn. Acum datele problemei s-au schimbat şi în legătură cu "spiritul de la Tartu" auzi mai mult mitologie decât factologie. Avem relaţii foarte bune cu revistele din Tallinn, aceste polemici ţin de trecut. Astăzi mai mult ne completăm spiritual unii pe alţii, decât ne zbatem pentru supremaţie. Dacă, de pildă, se întâmplă ca cineva să ne propună la Akadeemia un articol foarte bun, dar pentru care nu avem spaţiu redacţional, noi îl trimitem colegilor şi prietenilor din Tallinn ca să-l publice. Ei fac la fel. Însă colectivul nostru de autori se bazează în principal pe Universitatea din Tartu, profesori şi studenţi, ceea ce indică o continuitate cu tradiţia interbelică.

- Totuşi, care sunt controversele de idei mai importante în ultimii ani, ce subiecte au atins ele?

- În Estonia, cele mai aprinse polemici sunt cele politice, conflictele dintre partide, dar noi ne ridicăm deasupra lor. Asta în presa cotidiană. Dar despre Vikerkaar, Looming sau Sirp nu poţi să spui că reprezintă anumite grupuri de interese. Aceste publicaţii nu sunt organe de partid. În Estonia nici nu există de altfel presă de partid. Avem şi autori membri ai unui sau altui partid politic, în scrisul lor aceste adeziuni sunt vizibile, noi nu ne opunem, desigur, exprimării lor, doar să nu fie afişate cu ostentaţie: principiul nostru este să evităm problemele de politică curentă, la zi, care provoacă cele mai mari pasiuni.

- Gândindu-ne la dezbaterile din presa culturală românească de după '89, n-am crede că cel puţin receptarea moştenirii literare a scăpat unor discuţii în revistele de cultură estoniene. Cum staţi cu reevaluările literaturii scrise în anii ocupaţiei sovietice?

- Nu prea grozav. Apar, desigur, diverse articole critice, unii autori adoptă puncte de vedere revizioniste privind literatura concepută în comunism, dar aceste discuţii se poartă într-o albie foarte calmă. De exemplu, se afirmă că Juhan Smuul, laureat al premiului Lenin, a fost un bun poet, eu spun dimpotrivă: a fost un diletant derizoriu. El a scris o proză destul de bună, dar poeziile sale sunt slabe. Îmi amintesc totuşi de o controversă pe care am purtat-o cu nişte intelectuali din Tallinn cu ocazia apariţiei la Tartu a cărţii Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Eu şi Jaan Kaplinski am protestat faţă de publicarea acestei cărţi. Tirajul acesteia a şi fost ulterior topit printr-o hotărâre a tribunalului. Dar Arvo Valton, care este un bun scriitor şi un conservator ca orientare politică, a protestat împotriva distrugerii lotului. Ca să înţelegeţi deosebirile dintre noi, vă voi spune că dintre politicienii interbelici eu îl prefer pe democratul Jaan Tonisson - vechiul şef al liberalilor estonieni, iar Valton pe autoritarul Pдts. Nepotul lui Pдts este un prieten apropiat al lui Valton şi un om foarte simpatic, inginer de meserie. Valton consideră că nu trebuie să interzicem nimic, că până şi o scriere apocrifă ruşinoasă precum Protocoalele Înţelepţilor Sionului nu trebuie interzisă, pentru că a interzice, a cenzura este împotriva libertăţii. Deşi există cărţi ce nu pot fi popularizate. În pofida acestui conflict de atitudine, eu şi Valton suntem prieteni, chiar dacă el rămâne un conservator iar eu un liberal.

- Ce relaţii s-au stabilit între literaţii colaboraţionişti şi scriitorii care şi-au păstrat verticalitatea morală sub regimul sovietic? Aţi abordat această problemă în revista Dvs.?

- Dacă îmi amintesc bine, nu tocmai. Eu, ca liberal, nu cred că aceasta este o problemă atât de importantă. Să vă dau două exemple. Un scriitor danez foarte bun, pe numele lui Andersen Nexш, a fost comunist, iar în Norvegia Knut Hamsun a simpatizat cu naziştii. Dar opţiunile lor politice - regretabile fără îndoială - nu ne împiedică să-i citim în continuare, pentru că ei sunt oricum nişte scriitori valoroşi. O operă importantă, după părerea mea, poate să răscumpere o existenţă discutabilă.

- Ce credeţi despre "conflictul dintre generaţii" în literatură? Cum se manifestă el în Estonia?

- Acest conflict este unul inventat. O noţiune lipsită de seriozitate. Eu personal mă alătur întotdeauna celor tineri, care îmi vor plăti pensia, e normal să fiu cu ei, şi sunt categoric împotriva acelor congeneri ai mei care spun că "tinerii noştri sunt stricaţi, perverşi, nu au cultul valorilor". Discursurile de acest tip au început să răsune încă în Egiptul Antic - credeţi-mă, o ştiu din studiile mele. A fost mereu aşa. Mai târziu, când tinerii îmbătrânesc, ei arborează aceeaşi manieră resentimentară de a vorbi despre promoţiile ce vin din urmă. Este de-a dreptul stupid acest "conflict între generaţii" mai ales în literatură, unde singurul criteriu este valoarea. Nu contează vârsta şi nici măcar apartenenţa politică. Faptele ce ţin de domeniul public, cum spuneam mai devreme, trebuie disociate de valoarea literaturii respectivului autor.

Pagina precedentă

1 2 3 4

Următoarea pagină