'O operă importantă, după părerea mea, poate să răscumpere o existenţă discutabilă'

- Domnule Ain Kaalep, am dori să vă cunoaştem mai bine, de aceea schiţaţi-ne dintru început activitatea Dvs. literară şi cariera universitară.

- Eu sunt filolog, chiar dacă unii vorbesc altceva despre mine. Când eram tânăr, nu m-am gândit niciodată să fiu scriitor. În timpul celui de-al doilea război mondial, am luptat ca voluntar în armata finlandeză împotriva armatei roşii, şi cu o asemenea "pată" în biografie, vă daţi seama, a fost o adevărată minune faptul că am reuşit să învăţ la Universitate. Eu aş fi vrut să devin pedagog sau savant. Dar nu am avut această posibilitate. Am putut doar să fac traduceri şi, pentru a fi cât mai performant în acest domeniu, am învăţat şi tehnica versificaţiei. Aceasta este partea mea "tare", care mă deosebea de alţi tălmăcitori, de altfel destul de puţini în acei ani. Vorbesc de vremurile mai "liberale" ale lui Hruşciov, când tocmai reuşisem să-mi public propriile poezii şi să devin poet, chiar dacă la început a compune versuri mi se părea doar o plăcută şi instructivă modalitate de a-ţi petrece timpul. Ironia sorţii. Am publicat şapte culegeri de poezie şi foarte multe traduceri din diferite limbi şi literaturi, din greaca veche, latină, franceză, spaniolă, italiană, finlandeză, dar, mai ales, poezie germană. Am tradus şi din poezia turcă. Eu ştiu să citesc cu dicţionarul limbile turcice. Am tradus ceva din poezia engleză şi rusă, dar mai puţin. Dacă îmi cereţi să translez un text dintr-o limbă pe care nu o cunosc deloc, rezervaţi-mi o zi pentru a-i cunoaşte gramatica, o alta pentru a exersa cu dicţionarul, şi în ziua a treia sunt deja în măsură să traduc, dacă nu ideal, totuşi mai mult sau mai puţin corect din punct de vedere filologic. În afara activităţii de traducător, am scris multe articole critice; am editat două volume cu eseuri şi cronici literare. Am şi un manuscris de piese de dramaturgie nepublicate, dar care au fost jucate pe scenele estoniene.

- Povestiţi-ne despre revista Akadeemia, pe care o conduceţi. Cum a luat fiinţă, cum aţi ajuns să lucraţi aici.

- În perioada Estoniei interbelice, această revistă a intelectualilor din Tartu s-a aflat într-un dezacord tranşant faţă de guvernul lui Konstantin Pдts, care instaurase un regim autoritar. Dar o opoziţie intelectuală era totuşi posibilă, şi deşi partidele au fost interzise, practic, ele funcţionau. Revista Akadeemia a fost fondată în 1937 şi a exprimat vreme de trei ani opţiunile partidelor democratice din Tartu, adică tot atâta timp cât a durat scurta sa biografie. Pentru regimul sovietic, evident, o asemenea publicaţie democratică reprezenta un mare pericol. Ea n-a fost deloc agreată de autorităţile comuniste. Or, până şi adversarii politici ai Akadeemiei, grupaţi în jurul preşedintelui Pдts, nu erau atât de porniţi împotriva ei precum social-democraţii din perioada ce a precedat anexarea Estoniei la Rusia în 1940. Anume aceşti oameni au declanşat persecuţiile ce au dus la arestarea şi deportarea în Siberia a redactorilor de la Akadeemia. Numai câţiva dintre ei s-au dat cu sovietele, au ajuns comunişti. Revista a fost interzisă şi nu a apărut decenii în şir. După mai mulţi ani, deja în 1988, eu am plecat la Moscova, la Uniunea Scriitorilor din URSS, pentru a negocia restabilirea Akadeemiei; dezgheţul lui Gorbaciov ne dădea această speranţă. Şi într-adevăr, am reuşit să obţin autorizaţia pentru reînfiinţarea revistei. Primele numere ale noii serii a Akadeemiei au apărut cenzurate, deşi nu existau probleme deosebite: cenzura devenise în scurt timp o simplă formalitate şi noi scriam absolut liber. De la fosta revistă interbelică am împrumutat orientarea liberal-democratică. Nu-i acceptăm pe neocomunişti, care încă mai sunt în Estonia, cum bănuiesc că aveţi şi în Moldova, şi, bineînţeles, nu agreăm nici o specie de fascism. În legătură cu această distanţă a noastră faţă de extreme, un prieten al meu din Tallinn care nutreşte nişte simpatii cam conservatoare, uşor comice, spune că publicaţia noastră e una "evreiască", "cosmopolită" şi "francmasonă". Era doar o glumă sau poate o semiglumă. Ca urmare a acelei discuţii, am publicat un dialog interesant al lui Lessing despre francmasonerie, asta pentru ca acuzaţiile amicului meu să fie cât de cât întemeiate.

- Prin ce se deosebeşte orientarea şi conţinutul revistei Akadeemia de cele ale publicaţiilor de la Tallinn: Vikerkaar, Looming etc.?

- Looming se ocupă în primul rând de literatura originală estoniană: poezie, proză şi articole despre acestea. Vikerkaar publică materiale despre literatura estoniană contemporană şi despre cea universală, inclusiv multe traduceri pe o jumătate din sumarul său. În Akadeemia aproape că nu avem literatură originală, inserăm mai ales traduceri, autorii lor sunt în majoritate tineri, ei vin cu multă poezie postmodernă şi articole consacrate acestei direcţii. Un volum mai important din sumar revine textelor despre şi traducerilor din clasici din secolul trecut şi de mai înainte. Inserăm ca excepţie opere de beletristică cu ocazia unor jubilee, ca de pildă cel al lui Heinrich Heine, când am tradus şi eu un poem al acestuia. Cel mai recent număr găzduieşte un ciclu de poeme al unui autor finlandez, prefaţat de un alt finlandez - profesor din Tampere -, ambii în traducerea mea. Dar, Akadeemia fiind o revistă interdisciplinară, publicăm eseuri şi studii din toate ştiinţele, chiar şi agronomie sau mecanică, evident articole concepute într-un limbaj accesibil filologilor, pe care, la rândul lor, îi îndemnăm să scrie - ideal vorbind - pe înţelesul inginerilor. Există şi articole prea aride ca limbaj, semnate de profesori foarte deştepţi, dar care nu prea ştiu să scrie.

1 2 3 4

Următoarea pagină