Testul pe care dorim să-l trecem cu o ardoare adolescentină în faţa occidentalilor este de neînţeles pentru ei, care sînt obişnuiţi să trăiască într-o (3)

V.G.: - Ce forme moderne şi eficiente de susţinere a culturii, împrumutate din experienţa altor ţări europene şi postsovietice, au fost testate la noi? Au existat asemenea propuneri la ministerul Culturii ? A iniţiat ministerul un proiect de lege care să recomande Guvernului constituirea unei Fundaţii de Stat de sprijinire a culturii, de tipul celei existente în Estonia, de exemplu, intitulată "Kulturkapital", care să recolteze o parte din impozitele la vînzările de tutun, alcool, jocuri de noroc, din care să fie sponsorizată cultura, singura "marfă" deocamdată cu care putem ieşi în lume?

V.T.: - Nu ştiu cum se vede din afară, dar pot să-ţi spun că sîntem la curent cam cu tot ce se face în materie de politici culturale în ţările din jur. De mai mulţi ani Consiliul Europei desfăşoară un program de analize ale politicilor culturale în diverse ţări membre şi această informaţie exhaustivă este accesibilă. Chiar acum cîteva zile am avut la minister un grup de experţi de la acest important organism internaţional, care s-au documentat asupra iniţierii unui asemenea examen şi în Republica Moldova. Este necesară realizarea unui amplu raport naţional, cu forţele noastre şi, în paralel, se va elabora un raport al grupului de experţi ai Consiliului Europei. Cu concluziile şi recomandările de rigoare. Republica Moldova este inclusă şi în cadrul altor proiecte culturale internaţionale. Din păcate, adaptarea unor modele la cadrul local, concret şi specific - de la spaţiul legislativ pînă la aspecte ce ţin de caracterul şi aderenţa la schimbare a instituţiilor - nu dă întotdeauna rezultatele scontate.

În ultimii ani ministerul Culturii a făcut mai multe tentative pentru a crea nişte fonduri extrabugetare speciale, acumulate din diverse surse, care ar putea sprijini cultura în aceste timpuri de penurie economică: proiecte de legi, de modificări la legi, de hotărîri de guvern, diverse variante înaintate spre avizare, care au fost blocate la diverse stadii şi în diverse instanţe. Unele dintre aceste proiecte erau realizate şi după modele româneşti. Dar banii sînt un punct prea sensibil în situaţia actuală pentru ca asemenea iniţiative să poată găsi înţelegere. Există şi un specific de atitudine faţă de problemele culturii, îl cunoşti foarte bine. Economia de piaţă n-a făcut decît să-l accentueze. N-am renunţat, însă. Vom reveni cu alte variante, dacă va fi necesar, pînă cînd vom obţine aceste aprobări.

V.G.: - Care au fost ocaziile ratate, în opinia ta, ale ministerului Culturii în cei trei ani de cînd te afli în funcţie? În ce măsură proiectele şi iniţiativele echipei pe care o conduci au avut o finalitate fericită?

V.T.: - Nu este cazul să fac aici o listă. Multe dintre aceste rateuri sînt poate doar amînarea unor iniţiative reformatoare, la care se va reveni, într-o formă sau alta. Dependenţa de situaţia generală a societăţii, de competenţa şi responsabilitatea diverşilor factori de răspundere este prea mare pentru a putea să acţionezi pe cont propriu şi să reuşeşti întotdeauna. Îmi pare rău, de exemplu, că din versiunea definitivată a Legii Culturii, aprobată de către Parlament, au fost excluse specificările privind procentul din bugetul de stat şi din bugetele locale care trebuiau să revină culturii. Sau de situaţia incalificabilă care s-a creat după concursul de ocupare a funcţiei de director artistic al Teatrului Naţional.

V.G.: - În calitate de critic de teatru, cum priveşti "deruta", pentru a mă exprima eufemistic, teatrului basarabean din ultimii ani, după ce, la un moment dat, se credea că teatrul este arta cea mai consistentă şi dinamică de la noi, pe care o exportam cu succes pe diverse meridiane? Cum comentezi faptul că la ultimele două ediţii ale Festivalului Naţional de Teatru de la Bucureşti n-a fost selecţionat nici un spectacol al teatrelor din Basarabia?

V.T.: - Derutele, cu şi cele fără ghilimele, sînt ceva obişnuit într-un proces artistic. S-ar putea admite că în dinamismul exagerat al vieţii actuale ele survin mai frecvent. Dar asta nu înseamnă că două-trei stagiuni proaste reduc la zero tot ce s-a făcut şi, nu mă îndoiesc, se va mai face în teatru. Directorii de scenă trăiesc şi ei perioade de creaţie mai puţin faste. Şi economicul are aici un cuvînt de spus. Dacă nu decisiv, ar fi prea simplu, cel puţin deloc neglijabil. În altă ordine de idei, cînd se remarca o emulaţie a procesului teatral se aveau în vedere cîteva trupe din "prima linie", în care elementul catalizator îl constituiau regizorii. Celelalte teatre lucrează în regimul lor obişnuit, chiar dacă există multe probleme. Faptul că două ediţii la rînd teatrul nostru n-a fost reprezentat la Festivalul Naţional de la Bucureşti vorbeşte, bineînţeles, despre calitatea stagiunilor respective de la noi. Dar şi despre criteriile de care s-a condus selecţionerul, regretata Cristina Dumitrescu, de spectacolele pe care a reuşit să le vadă (n-a văzut, de exemplu, "Visul unei nopţi de vară" de la Teatrul "Eugen Ionescu"). De data aceasta, grila valorică a prevalat în raport cu manifestarea obişnuită de simpatie fraternă. Este un semnal pentru oamenii de teatru. Sper să fie corect înţeles.

Pagina precedentă

1 2 3 4

Următoarea pagină