Testul pe care dorim să-l trecem cu o ardoare adolescentină în faţa occidentalilor este de neînţeles pentru ei, care sînt obişnuiţi să trăiască într-o

Vasile Gârneţ: - Valentina Tăzlăuanu, eşti redactorul-şef al revistei "Sud-Est", una din primele publicaţii basarabene de după liberalizarea gorbaciovistă care au spart tiparele încremenite şi prăfuite ale presei culturale de la noi. Cum rezumi parcursul de aproape un deceniu al "Sud-Est"-ului? Cînd a fost mai greu: la lansarea revistei, în haosul promiţător-inconştient al unui început de lume nouă pe care urma s-o edificăm, sau acum, cînd greutăţile umilitoare ale "tranziţiei fără de sfîrşit" trimit în ridicol însăşi ideea de cultură?

Valentina Tăzlăuanu: - Haosul era, sau ni se părea nouă, promiţător, într-adevăr, dar lumea pe care "urma s-o edificăm" nu s-a dovedit chiar atît de nouă pe cît ne-ar fi plăcut să fie, iar efortul, pe care ni l-am asumat într-o manieră sau alta, suficient de ingrat. Lucrul cel mai sigur era revenirea la o normalitate. Iar faptul că această normalitate a eşuat în altceva sau a fost substituită de simulacrele ei este deja o chestiune de ... estetică postmodernă. Glumesc. În anul 2000 revista noastră va împlini zece ani de la apariţie şi, fiindcă avem în proiect un număr special, mă gîndesc la acest parcurs nu fără oarecare amărăciune. Pe de o parte, atunci în ྖ, a fost pentru mine o şansă - profesională - să particip într-un mod decisiv la crearea unei publicaţii de cultură liberă de orice constrîngere (după 13 ani de lucru la "Literatura şi arta"). Pe de altă parte, multe dintre elementele acelui proiect au rămas de domeniul aspiraţiilor. Ţi se pare normal ca majoritatea publicaţiilor de cultură care apar la noi să fie sprijinite numai din exterior, sau să supravieţuiască doar graţie unor sponsorizări ocazionale? Modul simplificator, chiar primitiv, în care continuă să fie înţeles fenomenul cultural la noi, iar publicaţiile de cultură sînt o componentă esenţială a acestui fenomen, reduc la zero şi fac aproape inutil orice efort. Revista "Sud-Est" a fost concepută din start ca o publicaţie de artă, cultură şi civilizaţie care cumula mai multe obiective. Abordarea sferelor cultural-artistice cele mai diverse urma să se sincronizeze într-un proces unic, general-românesc, într-un spaţiu ce-şi avea reperele în valorile naţionale autentice. Depăşirea izolării, mediocrităţii şi suficienţei provinciale a fost un principiu declarat al activităţii redacţiei chiar de la primul număr. Mi-ar plăcea să cred că revista a rămas credincioasă acestui principiu, chiar dacă, o dată cu apariţia altor reviste de cultură, profilul ei a devenit unul mai special. Indiferent de interpretările sau comentariile de pe margine, publicaţia noastră a creat un precedent şi, dacă e să mă exprim mai exact, un model de publicaţie de cultură a anilor de deschidere şi libertate. Îmi permit să spun tranşant acest lucru, fiindcă nu aştept să o spună sau cel puţin să o confirme altcineva. După obiceiul locului, aceste lucruri nu se văd, nu se admit şi, în general, "nu există".

În aceşti zece ani revista "Sud-Est" a inclus pentru prima oară în circuitul nostru cultural o serie de nume şi idei, de preocupări teoretice de ultimă oră în materie de artă, literatură, filozofie, istorie, sociologie a culturii. Consider drept unul din meritele revistei preocuparea constantă pentru multiplele aspecte şi stări de spirit caracteristice schimbării de paradigmă culturală prin care trecem. Pe lîngă faptul că s-a produs cu întîrziere, acest proces întîmpină tot felul de rezistenţe, se confruntă cu obstacole, pentru care este greu de găsit o explicaţie raţională, care frizează paranormalul. Atîta timp cît această tranziţie va mai dura, revista "Sud-Est", ca şi celelalte publicaţii de cultură, nu e cazul să-şi schimbe obiectivele. Nu este doar o problemă de maxim interes pentru un grup de intelectuali mai mult sau mai puţin tineri, care acceptă necondiţionat această schimbare şi care şi-o asumă. Nu se rezumă doar la estetici, metode, curente, stiluri, litigii generaţionale. Nu este nici măcar o chestiune strict naţională (nu m-aş mira dacă şi această afirmaţie ar fi interpretată drept o blasfemie!).

Din perspectiva mutaţiilor de fond ce se produc în întreaga lume, ideea de cultură rămîne în continuare una demnă şi extrem de atrăgătoare, iar ridicolul este atributul celor ce o discreditează.

V.G.: - "Sud-Est"-ul, ca şi revista noastră, au fost învinuite de elitism de către unii din făcătorii de presă de la noi. S-a ajuns pînă la acuzaţii absurde de nepatriotism, şi asta din cauză că aţi refuzat tonul tămîios şi stilul de eternă onomastică ce se practică în presa de la Chişinău. Ce înseamnă să fii "elitist" astăzi în Basarabia, şi cum arată un patriot fără ghilimele în opinia ta?

V.T.: - Conotaţia negativă, care este atribuită aşa-numitului elitism într-un mediu cultural şi lingvistic ca al nostru, în care nu numai nuanţele ci şi culorile de bază sînt percepute adesea ca prin sită, mi se pare la fel de absurdă ca şi injuriile, care se proferează la adresa oricărui foşnet de noutate, imediat ce acesta devine distinct şi ameninţă să scoată din toropeală pe cîte un timonier autoproclamat al corăbioarei noastre culturale, care ţine locul de navă-amiral. Strict vorbind, era de mult timpul să se producă şi la noi o delimitare între presa de cultură propriu-zisă şi cea de "uz" general, după exemplul altor ţări. Apariţia unor publicaţii de acest tip imediat după 1990 este (şi trebuie calificată ca atare!) un act de performanţă culturală în raport cu situaţia anterioară. Previzibil şi explicabil, e adevărat, dar nu mai puţin important. Prezenţa unor reviste "aplicate", care încearcă să privească cultura dintr-o altă perspectivă, să ofere o imagine mai obiectivă, mai credibilă, mai explicită a procesului şi a tendinţelor sale actuale de dezvoltare, mi se pare un lucru remarcabil şi din punctul de vedere al efortului intelectual al oamenilor de cultură din diferite generaţii de a se sincroniza astfel la lungimea de undă a culturii general-româneşti. De a crea în felul acesta un cadru, care nu şi-ar mai fi sieşi unic şi îngust sistem de referinţă, orgolios în tînguiala sa solitară, în permanentă şi masochist asumată criză de legitimitate. Faptul că revistele noi de cultură promovează un alt tip de discurs nu înseamnă că ele îşi propun să elimine sau să disloce publicaţiile "ne-elitiste", singurele în accepţia apărătorilor lor îndreptăţite să comunice publicului "adevărul unic", ocultat de ceilalţi, sau apelurile mesianice la care cititorul are deja alergie.

1 2 3 4

Următoarea pagină