|
P. S. Ţin să precizez că nu am scos nici un cuvânt referitor la condiţia mea de şomer, de familist fără orice surse de subzistenţă. Dar nici nu intenţionam să fac acest demers. Şi nici Marele ideolog nu s-a interesat de amărâta soartă a mea. Nu făcusem decât să urmez îndemnurile binevoitorului meu - Ion Josul, fără să contez pe anumite efecte practice ale acelei vizite. O ştiam dinainte, astfel pot spune că aveam şi eu scenariul meu, în opoziţie cu cel al bosului de la ideologie. Or, ţineam să înfrunt în continuare minciuna şi fariseismul, chiar dacă o făceam mai mult la modul pasiv, dat fiind situaţia absolut anormală în care mă aflam.
P. P. S. Despre faptul că eram pe deplin conştient, оn acel moment, de situaţia mea personală, dar şi de falsitatea totală a politicii aşa-zise naţionale a regimului comunist, vorbeşte următorul lucru: imediat ce m-am întors la igrasioasa mea gazdă, m-am închis şi am fixat pe hârtie, cu creionul, detaliu cu detaliu, vorbă cu vorbă, tot ceea ce s-a derulat în timpul acelei ilariante întrevederi. Dirijat de un instinct străvechi ţărănesc, acele notiţe le-am îndosit unde se putea mai departe, mai la adânc. Unde? Parcă aveam alt loc decât biblioteca mea? Încolo nu dispuneam decât de un pat, un scaun şi o biată masă. Atât. Deci, am băgat foile unde le-oi fi băgat, între paginile unei cărţi, pe care s-o ştiu numai eu. Da, aveam convingerea fermă că acela este, adică va fi pe viitor, un document grăitor ce va mărturisi despre marile inepţii, ca să nu le zic porcării, ale regimului totalitar... Vai, s-au pierdut, vai, nu le-am mai putut găsi... Oricât am scotocit prin nenorocitele mele cărţi, pe care în primăvară le-am scos afară la soare să le usuc, să le zvântez, să le salvez... Când a văzut tătăroaica de hazeaikă a mea câte am, s-a mirat şi s-a crucit... Iar eu nu ştiam cum să le curăţ de mucegai. Acum stau şi mă întreb: ce s-o fi făcut oare cu acele foi, de n-am putut da de ele? Există două supoziţii: 1. Să se fi aflat în una din cele şase mari pachete de cărţi, pe care le-am ales şi donat, la îndemnul colegului Serafim Saka, atunci când acesta, întors de la cursurile de scenaristică de la Moscova, m-a îndemnat să ofer carte românească studenţilor noştri ce-şi făceau studiile de actorie la "Şciukin" şi nu aveau ce să citească spre a-şi pune limba la punct? 2. Să mă fi spionat suspicioasa de gazdă (care, de altfel, mai făcuse asemenea mişcări şi altă dată), care să fi fost pusă de anumite organe specializate să ştie tot ce fac eu, orice mişcare a mea, mai cu seamă una ca aceea, după ce m-am întors de la forul de partid? Să mă fi urmărit unde am băgat acele notiţe şi, în lipsa mea, să le fi sustras şi transmis "acolo"? Totul e posibil...
|
Vladimir Beşleagă
Inapoi la cuprinsul numarului