"Braţul de fier" (II) (2)

A urmat o altă turnură bruscă: la atacul asupra fantomaticei ilegalităţi komuniste basarabene, şeful s-a răsucit, căzând asupra mea cu următoarea întrebare/nedumerire: "De unde te-ai molipsit dumneata de acest naţionalism nu pot nicidecum să pricep? Doar prin locurile de naştere de unde eşti chiaburimea a fost exterminată încă din anii treizeci?" Momentul mi-a provocat asociaţii şi amintiri grele: tot neamul meu, şi bunei şi părinţi, nedreptăţiţi, ultragiaţi, acum a venit rândul meu... Pentru ce? Cât o să ţină oare asta? Va să aibă vreun capăt?... Pe de altă parte, m-a şocat logica (vai! de unde logică la o fiinţă... ideologică?): ce legătură are naţionalismul meu, adică demnitatea mea naţională, cu... Dar poate că o are, cea mai mare şi mai directă, numai că am înţeles acest lucru mult mai târziu! Injustiţia care a fost aplicată destinului neamului meu mic, adică înaintaşilor mei, a atins, pe punctul în care mă aflam eu, apogeul, - acum încerca să mă desfiinţeze pe mine şi naţiunea mea nu doar fizic, ci şi din punct de vedere cultural-spiritual... Or, mie îmi revenea misiunea istorică de a da replica, de a încerca să restabilesc cumpăna dreptăţii... Vai, ce bine că o făcusem mai înainte, scriind şi publicând ceea ce am scris şi publicat, şi nu m-am angajat în discuţie cu Marele ideolog. Din cele ce au urmat s-a văzut cât de mărunt era acesta şi ca judecată, şi ca argumente. Vrând până la urmă să mă convingă că sunt un rătăcit, nu doar eu, ci întreagă această intelectualitate contaminată de morbul naţionalismului (pe atunci nu se conturase încă două varietăţi de naţionalism оn Moldova, era unul singur, sincretic, ca să zic aşa; abia prin activitatea ulterioară de mare teoretician şi filozof a lui Bodiul zootehnicianul de vocaţie, în anii lui lungi de domnie şi experimente epocale, a fost făcută marea separaţie: naţionalismul burghezo-românesc şi naţionalismul moldovenesc, dintre care ultimul mai are pe ici-pe colo o justificare locală, pe când primul, care pledează pentru românism, trebuie ars cu fierul roşu, ceea ce s-a şi practicat prin procese judiciare, dar şi prin autodafeuri de carte românească). Deci, tov. Ideologul a procedat la următoarele argumente de-a dreptul ilariante.

1. Aşa, pe neprins de veste, ca un adevărat prestidigitator - era mereu în mişcare, se rotea, se răsucea, venea mai aproape de masă, se îndepărta ducându-se undeva, desigur nu prea departe, nu cumva să-i scap de sub control, să mă sustrag fie şi pentru o clipă forţei lui magice, pe care o emana, ca să zic aşa, ca un torent de idei, ce-i curgeau/ieşeau pe gură - desfăcu brusc în faţa mea, pe masă, nişte fâşii cenuşii foşnitoare, care ai fi crezut că nu sunt decât cearşafuri scoase de sub... dar care s-au dovedit a fi nişte ziare. Le-a potrivit cu mâna stângă, care îl asculta, apoi cu dreapta, cea de fier, mi-a arătat poftindu-mă să mă uit bine la ele şi să trag concluziile de rigoare. "Ei? a întrebat pe un ton care nu admitea nici cel mai mic dubiu. Ei, zi: care limbă e mai bună?" A fost nevoie de ceva timp ca să pot pătrunde esenţa întrebării ce-mi era adresată. "Care limbă?" se pare că am întrebat şi eu la rândul meu. "Anume! exclamă dânsul. Nu se vede?" Şi cu braţul său de fier indică la cele două cearşafuri/ziare, unul dintre care era oficiosul de partid "Sovietskaia Moldavia" (în ruseşte), iar celălalt "Moldova socialistă" (tot oficiosul de partid, în "moldoveneşte"). Care e limba cea mai bună? Uite, e acelaşi material, îmi explică în continuare. În ruseşte are trei pagini, iar în "moldoveneşte" trece şi pe pagina a patra. Într-adevăr, acel lăbărţat text care nu era decât un raport al nu ştiu cărui grangur de partid de primă mărime fie de la Moscova, fie de la Chişinău (se ştie bine că apăreau simultan în mod obligatoriu în toate publicaţiile vremii, în aceeaşi zi), acel text în ruseşte se întindea pe trei pagini, pe când în "moldoveneşte" mai apuca o treime şi din pagina a patra. Ei, ce puteai să răspunzi la o întrebare ca asta: care limbă e cea mai bună? Cea de pe trei pagini numai sau cea care mai are nevoie de un petic pe a patra? Greu, foarte greu să dai un răspuns... Că doar n-o să începi a demonstra Marelui ideolog absurditatea idioată a modului cum a formulat întrebarea? Căci dacă valoarea/calitatea unei limbi poate fi determinată prin centimetri pătraţi tipografici, atunci... Or, e o adevărată tâmpenie să lauzi o limbă şi s-o cobori pe alta şi asta pe baza unor cearşafuri tipografice la fel de murdare! Am dat din umeri şi am clătinat din cap... Şi cred că am procedat corect, pentru că dacă aveam să manifest vreun pic de... îndoială, la sigur că spectacolul ar fi luat o altă turnură şi nu ar fi avut finalul pe care l-a avut conform scenariului elaborat. Iar finalul a fost o splendoare!... Fiind absolut convins că m-a dat gata cu... limba, a decis să procedeze la cea din urmă operaţiune (toţi demnitarii de partid, şi nu numai, erau dominaţi totalmente de mentalitatea militaro/militarizată, dar... ce altceva e comunismul, dacă nu o ierarhie de fier, care merge de sus în jos, dar pretinde că ar fi inversul? Iar modelul absolut şi genial era marele Stalin, arhistrategul tuturor timpurilor, cel care elaborase calm, pufăind din luleaua lui, aplecat asupra hărţii ori rotind faimosul glob pământesc pe care îl avea în biroul lui, cel care concepuse cu mintea lui supragenială marile operaţiuni din epoca Marelui război pentru apărarea patriei etc.). Iar această din urmă operaţiune/ lovitură venea să îmbine două lucruri absolut incompatibile pentru un om sănătos la cap, dar nu şi pentru unul care se considera un Mare ideolog, şi anume: literatura şi pericolul declanşării celui de al treilea război mondial. Deci...

Pagina precedentă

1 2 3 4

Următoarea pagină