|
Succesele amintite mai sus s-au datorat unor premii care atrag atenţia potenţialilor cititori. Acum, în Polonia, avem două premii literare care influenţează cifra vânzărilor. Primul se numeşte „Paşaportul revistei Polityka, categoria: literatură”, celălalt este premiul literar „Nike”, oferit de cotidianul Gazeta Wyborcza. „Paşaportul Polityka” e destinat scriitorilor tineri, în timp ce „Nike” vizează autorii consacraţi. Până acum, ca excepţie, l-au obţinut doar doi scriitori tineri: Dorota Masłowska şi Wojciech Kuczok (acesta din urmă pentru volumul Bălegar).
M-aţi putea întreba: câţi dintre scriitorii polonezi în viaţă trăiesc din scris? Vă răspund: scriitorii ale căror cărţi se vând în tiraje mai mari de 15.000 de exemplare. Dintre aceştia – câţiva autori de literatură ştiinţifico-fantastică. De exemplu, Andrzej Pilipiuk. El e foarte fecund. Scrie multe cărţi, dar sunt foarte proaste, foarte asemănătoare între ele. Un alt scriitor de SF, extraordinar ca valoare, este Jacek Dukaj. Profesează o scriitură „serioasă” ce seamănă oarecum cu literatura lui Stanisław Lem. Cărţile lui Dukaj sunt tipărite în tiraje a câte 10.000 exemplare, dar nu se ridică nici pe departe la cota de popularitate a lui Pilipiuk. Un gen la fel de gustat de marele public este fantasy. Dar e mai mult un prilej... de distracţie.
Pe scriitorii tineri-tineri, care trăiesc, realmente, doar din scris, îi poţi număra pe degete: vreo cinci în toată Polonia. Se mai întâmplă să compună câte un scenariu sau câte o piesă de teatru. În ţara noastră nu există un sistem de stat bine pus la punct de susţinere a scriitorilor tineri.
T.A.: Nu aveţi „centre de creaţie”?
P.D.-W.: Aproape că nu există. Doar o singură bursă de rezidenţă, la Cracovia, la Villa Detius.
T.A.: Cât de mare este un onorariu literar în Polonia?
P.D.-W.: Asta depinde foarte mult de politica editurii. Depinde şi de contractul pe care-l are scriitorul cu editura. În mod normal, onorariul înseamnă aproximativ 10% din vânzări. Preţul mediu al unei cărţi e de 30 de zloţi. Sunt şi edituri care plătesc autorilor o cotă mai mică de 10%. Ca să supravieţuiască, un scriitor trebuie să producă cărţi care s-ar vinde anual în câte 10.000 exemplare. Cine reuşeşte o astfel de performanţă are un venit de 20.000-30.000 de zloţi pe an.
T.A.: Spuneţi-mi câte ceva despre literatura poloneză contemporană. Prin ce se deosebeşte, de exemplu, generaţia de autori care au debutat la începutul anilor ’90 de tinerii de azi?
P.D.-W.: Sunt mari deosebiri. Debutanţii anilor ’90 şi‑au început cariera literară într-o ţară redevenită liberă. Mai devreme, în perioada comunistă, dacă scriitorul scria ceva legat de viaţa privată era imediat acuzat că „ignoră” realitatea, că se vrea un refractar, un nonconformist. Evitând realitatea, scriitorul devenea implicit un critic al acesteia. Viaţa privată era o temă tabu. Autori ca Andrzej Stasiuk, Krysztof Varga sau Marcin Świetlicki, lansaţi după ’90, scriau despre lucruri dintr-astea, nimeni nu le mai interzicea „escapismul”. Erau liberi, exuberanţi, scriau tot ce le trecea prin minte. În timp ce debutanţii de după 2000 au dat în primul rând peste o criză economică, peste şomajul extins în special în rândurile tinerilor cu studii superioare. Mulţi polonezi de vârsta lor au început să plece spre Anglia sau Irlanda. Aici, în ţară, nu-şi găseau o slujbă pe măsura educaţiei lor sau, şi mai rău, nu-şi găseau nici un fel de muncă. Această frustrare a generat în ultimii cinci ani o literatură angajată social-politic. Este o diferenţă importantă. „Literatură angajată” fac autorii care au acum 20-30 de ani. Pe lângă Dorota, mai sunt, de exemplu, Sławomir Shuty, cu a sa Movila. E o poveste despre relaţiile dintre lucrătorii unei mici sucursale de bancă. Aceştia se comportă foarte rău unii cu alţii, fiecare se gândeşte în primul rând la mica sa carieră, la venitul său meschin, nu admite nici o urmă de compasiune, de solidaritate cu celălalt. Culegerea de povestiri scurte semnată de acelaşi Shuty, Nivelul normal de zahăr, se vrea o critică a consumatorismului. La fel e şi Midie a Martei Dzido – o povestire despre o fată tânără, proaspătă absolventă, care nu-şi poate găsi un serviciu. Fata are probleme cu logodnicul ei şi trece printr-o criză de identitate – simptomatic pentru tinerii de azi.
Pe scurt, asistăm la un val nou de literatură angajată social şi politic.
T.A.: Lampa a început să publice fragmente din autori tineri români, în timp ce Editura „Lampa i iskra Boża” publică doar autori polonezi. Este prezenţa scriitorilor români în paginile revistei un prim pas al unei strategii de popularizare a literaturii străine?
P.D.-W.: Ideea cu autorii români aparţine colaboratorului nostru Pawel Gołoburda, dânsul e foarte axat pe Est. Plănuim un număr integral dedicat literaturii române contemporane, care va apărea, cred, în vară. Publicăm, într-adevăr, puţini autori străini. Motivul e simplu: nu-i cunoaştem. Lampa e o revistă cu mulţi colaboratori informali dar, practic, doar eu mă ocup de editarea propriu-zisă. Nu cunosc oameni care ar fi disponibili să realizeze, la nivel profesionist, astfel de proiecte. Editura Czarne publică autori din Europa de Est sau Centrală. Însă ei nu au o revistă literară lunară. Atunci când doar doi oameni scot o revistă de 90 de pagini – cazul nostru – chiar că nu mai rămâne timp pentru nimic altceva. Eu, de exemplu, nu mai sunt în stare să citesc nici măcar ofertele autorilor polonezi. Să alcătuieşti, lună de lună, câte un număr de revistă, e o muncă imensă.
T.A.: Domnule Dunin-Wąsowicz, vă mulţumesc pentru acest interviu.
Varşovia, martie 2008
|
Inapoi la cuprinsul numarului