|
T. A.: Revista Lampa, pe care o conduceţi, nu este şi un organ de promovare a autorilor Dumneavoastră? Sau a autorilor tineri?
P. D.-W.: Când am demarat acest proiect – pe la mijlocul anilor ’80 – eu eram jurnalist şi editarea unei reviste literare mă pasiona în cel mai înalt grad. La început nu plăteam onorarii. Scoteam un număr de revistă la o jumătate de an. Publicam ceva proză, poezie, benzi desenate. Pe atunci era un fel de underground. Dar în momentul în care am obţinut succes cu cartea Dorotei Masłowska, am decis să transform Lampa într-o revistă lunară dedicată literaturii şi, eventual, muzicii. În formatul de acum apare din 2004. S-a întâmplat de câteva ori să lansăm împreună cu revista şi CD-uri. Iniţial, mă gândeam ca revista să aibă un tiraj de 5000 de exemplare, să se poate autofinanţa, inclusiv prin publicitate. În realitate, cititori dornici să o cumpere s-au dovedit a fi mult mai puţini. Se prea poate ca revista sau, mă rog, ideea mea să nu fi fost atât de bună. Acum, scoatem lunar câte 2000-2500 de exemplare, din care se vând în librării în jur de 1500. Banii din vânzări, practic, acoperă doar costurile de producţie şi tiparul. Munca pe care o depun eu nu mi-o plăteşte nimeni. Revista se alimentează şi din banii pe care i-am câştigat graţie cărţilor Dorotei. Plătim telefonul, Internetul, contabilitatea. Biroul redacţional ne este oferit, aproape gratis, de galeria RASTER, cu care avem o relaţie de prietenie. În ce priveşte onorariile autorilor, le-am achitat regulat în ultimii trei ani datorită unui grant de la Ministerul Culturii. Anul trecut cu aceşti bani am reuşit să acoperim în totalitate drepturile de autor. Însă cuantumul lor financiar nu este deloc mulţumitor, autorii nu ar putea trăi din această remunerare nici măcar o lună de zile – este cam cât un adaos la o bursă studenţească. Alte reviste literare, cu suport financiar de la stat, îşi plătesc încă şi mai prost autorii.
T. A.: Ce succes poate spera să obţină un scriitor tânăr în Polonia?
P. D.-W.: Despre succes... Scriitori polonezi de literatură „serioasă” sunt, statistic vorbind, mult mai puţini decât în Vest. În Polonia, cu o populaţie de 40 de milioane, se întâmplă foarte rar ca o carte, un roman, să depăşească un tiraj de 100.000 de exemplare. Anul trecut, nici o carte poloneză nu a atins tirajul acesta. Vorbesc, evident, despre cărţile autorilor în viaţă. Nu mă refer la cărţile religioase, de genul Memoriilor cardinalului Dziwisz, scrise în perioada când acesta era secretarul papei. Noi considerăm un succes în Polonia vânzarea a cel puţin 10.000 de exemplare dintr-un titlu. Eventual, 20.000. În cazul Dorotei Masłowska, prima ei carte, Războiul polonezo-rus sub flamura alb-roşie, de la primul tiraj şi până acum, a ajuns la o cotă de vânzare situată între 100.000 şi 120.000 de bucăţi; din a doua sa carte, Păunul reginei, am vândut în 3 ani aproximativ 45.000 de exemplare.
T. A.: Cum s-a vândut ultima ei lucrare?
P. D.-W.: Este o piesă, ţine de arta teatrală. Nu se poate lua în calcul. Piesele de teatru nu se vând niciodată la fel de bine ca un roman. Am scos doar 5000 de exemplare. Doar pentru fani. Înainte de a fi luat premiul „Nike”, din cea de a doua carte a Dorotei se vânduseră cam 25 000 de exemplare. Războiul..., era văzut ca o ciudăţenie. Oamenii o cumpărau, întrucât vroiau să ştie cum e posibil ca o fată atât de tânără să scrie un text despre care a făcut atâta vâlvă? Scrisul Dorotei s-a dovedit o încercare dură pentru mulţi dintre primii ei cititori. Nu e un text uşor de înţeles şi de acceptat. Nu este un... nu ştiu ce roman de dragoste. A fost normal, într-un fel, ca mai mult de jumătate dintre cititorii ei să se simtă contrariaţi, dezgustaţi chiar de o proză de genul ăsta. Despre alţi scriitori tineri de succes... Dar ce înseamnă un „scriitor tânăr”?
T.A.: Mă gândesc la autorii care au apărut în epoca post ’90 şi cei care au debutat după anul 2000.
P.D.-W.: Debutanţii din perioada schimbării de regim, din anii ’90, au înaintat în vârstă. Olga Tokarczuk, Andrzej Stasiuk au câte 45-47 de ani, Marcin Świetlicki - 46, Jerzy Pilch şi cei care şi-au publicat primele cărţi pe la sfârşitul anilor ’80 au depăşit 50 de ani. Sunt deja o generaţie „de mijloc”. Din cei mai tineri, apăruţi în secolul XXI (cam pompoasă expresia - „apăruţi în secolul XXI”!), pe lângă Dorota Masłowska, mai este Wojciech Kuczok, cu vânzări până în 60.000 de exemplare per titlu. În mare, s-a vândut cartea sa premiată cu „Nike”. Celelalte cărţi semnate de acest tânăr nu au înregistrat un asemenea succes de librărie. Un alt nume cu priză la public este autorul de romane poliţiste, Marek Krajewski, dar el are 42 de ani. Şi asta-i o literatură mai degrabă de consum, nu e o literatură cu adevărat „frumoasă” sau „grea”. Sunt texte cu subiect „istoric”, inspirate din Wroclaw-ul de după război. Un succes notabil a obţinut Michał Witkowski, cu un roman despre homosexuali - 20.000 ex. vândute. Jacek Dehnel, autorul romanului Păpuşa, este un alt caz similar…
|
Inapoi la cuprinsul numarului