|
Am promis, în numărul 1-2, cititorilor Contrafortului un interviu cu juna scriitoare poloneză, Dorota Masłowska. Pentru a-l realiza, am luat legătura cu editura varşoviană „Lampa i iskra Boża”, unde-i sunt publicate cărţile. La editură, am aflat că Dorota se afla în acel moment la Londra. Asista la punerea în scenă a piesei sale Doi români săraci vorbind poloneza. Aşadar, piesa a fost deja tradusă în engleză. Aveam de ales din două una: să aştept până se întoarce Dorota de la Londra sau să plec eu în capitala britanică. De plecat n-am mai plecat, şi vrând-nevrând am aşteptat... Iar între timp...
Editura „Lampa i iskra Boża” a crescut şi s-a dezvoltat pe lângă revista Lampa, dedicată, în întregime, literaturii de calitate. Publicaţia este rodul muncii laborioase a editorului Paweł Dunin-Wąsowicz. Revista apare lunar şi este, probabil, pentru Polonia, ce este Contrafort pentru Republica Moldova.
Întâmplarea a făcut să ajung la redacţia Lampei imediat după ce numărul său din martie fusese trimis la tipar, iar Paweł Dunin-Wąsowicz, având o clipă de răgaz, n-a zis „nu” unui interviu pentru o revistă românească „înrudită” cu Lampa. (T.A.)
Teodor Ajder: Cine şi cum promovează un scriitor tânăr în Polonia?
Paweł Dunin-Wąsowicz: În primul rând, pe tinerii scriitori îi promovează editurile. Avem edituri comerciale şi edituri specializate. Editurile comerciale au posibilităţi considerabile, dar şi interese multiple. Înainte de fenomenul Masłowska, aceste instituţii nu se interesau deloc de scriitorii tineri. Succesul Dorotei a inaugurat, de fapt, deschiderea editurilor mari faţă de o astfel de literatură, mai puţin canonică. Edituri mai mici, ca a mea – „Lampa i iskra Boża” –, sau cum este „Czarne” şi „korporacja ha!art”, nu au scopuri comerciale. Cooperăm, încheiem parteneriate cu fundaţii, instituţii culturale şi cred că autorii noştri se află la vedere.
Sunt şi edituri care scot cărţi fără o strategie anume. Nu au pretenţii, dar nici şanse de a se impune pe piaţa de carte. În momentul de faţă, pentru ca o carte să atragă cititori, trebuie investiţi mulţi bani în publicitate. Sau măcar depuse eforturi de altă natură: imaginaţie şi energie. Dacă cartea nu apare la vreo editură cu forţă financiară, ci la o editură mai mică, mass-media nu-i va da nici o atenţie.
T. A.: Ce şanse au scriitorii tineri pe piaţa de carte?
P. D.-W.: Şansele lor depind de puterea financiară a editurilor care îi publică. De exemplu, există o editură în Cracovia, numită „żielona Sowa”, care funcţionează pe lângă revista Studio. O altă editură cu profil similar este „Portret” din oraşul Olsztyn. Scot cărţi bune, apreciate în cercuri literare de elită, însă aceste cărţi nu ajung la publicul larg. Puţine librării se oferă să comercializeze titluri scoase de editurile mici. Între timp s-a schimbat şi felul în care sunt administrate librăriile. Mai demult, acum 10 ani, librăriile în Polonia erau întreprinderi proprii, independente. Actualmente, majoritatea sunt parte dintr-o reţea, fie „Empik”, fie „Matras”. Ce consecinţe a produs această regrupare? S-a creat un monopol. Dacă apare o carte nouă, ea nu este imediat expusă pe raftul cu noutăţi. Ajunge acolo doar dacă editorul transferă o anumită sumă de bani reţelei de distribuţie. În saloanele „Empik”, de exemplu, pentru ca un volum proaspăt să fie plasat în raftul cu noutăţi şi eventualii cumpărători să îl ia în seamă, se achită o taxă prealabilă de 7000 de zloţi, aproximativ 2000 de Euro.
T. A.: E o taxă oficială?
P. D.-W.: Exact. Este plata pentru prestarea unui serviciu. Aţi editat o carte, foarte bine, achitaţi taxa, şi noi vom aşeza cartea în acel loc privilegiat, vom vedea cum se vinde etc. Dacă merge bine, poate mai scădem din preţ. După vânzare, doar jumătate din preţul unei cărţi se varsă în buzunarul editurii, cealaltă jumătate se duce pe distribuţie. Polonia nu e o excepţie din acest punct de vedere. În Germania, de exemplu, funcţionează acelaşi sistem.
Un librar independent munceşte conform unui plan propriu de marketing. Este interesat de apariţii noi, inedite, surprinzătoare. Pe când un funcţionar dintr-o librărie mare îndeplineşte doar indicaţiile şefilor. Cu cât sunt mai puţini librari independenţi, cu atât e mai dificil pentru o editură mică să-şi răspândească producţia. Şansa ca o carte să se vândă „de la sine” e foarte mică. Iar reclama costă bani.
T. A.: Cum staţi cu lecturile publice, se bucură de audienţă?
P. D.-W.: Noi le numim „întâlniri cu autorii”. Sigur că nu-s atât de populare ca în Germania, unde cititorii cumpără bilet de intrare la aceste evenimente. În Polonia, oamenii mai trebuie încă... siliţi, convinşi să vină la lecturi publice. Nu şi în cazul dacă la aceste seri „evoluează” un autor foarte popular.
T. A.: Câţi cititori se pot prezenta la o întâlnire cu un autor în vogă?
P. D.-W.: Atunci când Stasiuk a luat premiul „Nike”, la lectura publică din Cracovia s-au adunat peste 300 de persoane. În mod normal însă vin între 25 şi 50 de oameni.
|
Inapoi la cuprinsul numarului