|
Două interviuri extrem de interesante, cu Mariana Marin şi Ion Mureşan, publică Observatorul cultural în câteva numere - 89, 90,91/2001. Autori importanţi ai poeziei române de astăzi, cei doi se confesează Svetlanei Cârstean, povestind cu lux de amănunte cel mai recent examen de viaţă prin care au trecut fiecare. Madi (Mariana Marin) şi-a revenit după o boală grea, scrie acum o poezie "mai puţin complicată, cu mai puţine falduri", care "se întinde pe spaţii mai mici, dar e elaborată la sânge şi fără să aibă nimic rudimentar". Poeta spune că boala a ajutat-o să devină mai bună şi că va lucra la o fundaţie de binefacere care se numeşte "Angels", "în ciuda domnului senator Pruteanu şi a noii sale legi" privind protecţia limbii române. Dar, în primul rând, Mariana Marin se va consacra scrisului, pentru că, afirmă autoarea Atelierelor, "acesta a fost dintotdeauna prioritatea mea". Ion Mureşan "îşi revine" după ce a publicat şi a lansat (participând în carne şi oase, după nişte emoţii pe care i le-a provocat "funcţionarul cultural român din străinătate") o carte de versuri la Paris. Se întoarce din metropola franceză "...cu mai multă siguranţă. (...) Pentru că cei pe care i-am întâlnit acolo, Michel Deguy, Jacques Barras, Piere Austere, Bruno Gregoire, Oliver Apert, cred că poezia e foarte importantă, că poate justifica o viaţă de om. Am văzut că un simplu poet e foarte important. Că este prevăzut un loc special pentru acest doctor de spirite, pentru această clinică ambulantă care este poetul".
Excelent comentariul politic - concis şi foarte exact în diagnosticări - semnat de Ion Bogdan Lefter la rubrica sa, "Structuri în mişcare", nr.90/2001 al Observatorului cultural. "Stabilitatea politică", scrie autorul, este ceea ce caracterizează perioada de timp - un an de zile - scursă de la alegerile din noiembrie 2000, când majoritatea voturilor pentru parlament au revenit PSDR-ului (acum PSD), iar preşedinţia a fost câştigată - într-o confruntare cu Vadim Tudor - de către Ion Iliescu. Astăzi PSD-ul se prezintă în plină putere, partidul "România Mare" şi Vadim Tudor au scăzut în sondaje, iar ceilalţi actori de pe scena politică românească (PD, PNL, PNŢCD-variantele Ciorbea şi Marga) se pregătesc să-şi revină. UDMR, formaţiune etnică, pare să fie chiar simbolul stabilităţii. Un comentariu care rezumă, calm, detaşat şi corect, o distanţă parcursă de politicienii români, prezentaţi altfel de cum o face presa zilnică, unde ni se înfăţişează un adevărat pandemoniu politic, foarte agitat, turbulent, halucinant în urcuşuri şi căderi. La o privire de ansamblu, retrospectivă, românii rămân totuşi o naţiune "stabilă", adică cu bun-simţ.
Consemnăm, tot în paginile ultimelor numere ale Observatorului..., şi două cronici la cărţi de autori din Basarabia, apărute la Editura Cartier din Chişinău: una destul de critică la Rondul lui Ghenadie Postolache; alta pozitiv-optimistă la Totul despre mine de Constantin Cheianu.
Un sumar bogat şi divers propune revista Sud-Est, nr.3/2001. Eugen Lungu scrie, în stilu-i inconfundabil, blajin-expresiv-calofil, un stil care-i obturează uneori filonul dramatic al cercetărilor şi observaţiilor sale, despre (ne)situarea literaturii din Basarabia în context românesc şi... universal. Criticul îşi argumentează ideile cu citate elocvente din Ion Simuţ, cronicarul de la revista Familia, care a scris acum câţiva ani despre literatura basarabeană că ar fi "a cincea roată la căruţa" supersonică a literaturii române. Eugen Lungu conchide: "Secolul XX ne-a permis doar o palidă figuraţie. Secolul XXI ne găseşte pe listele de aşteptare ale unei literaturi în care ne-ar face plăcere să credem că suntem. Dar dacă acest pământ al făgăduinţei, cultura română de azi, este, aşa cum spun durii de la Bucureşti, o "subcultură de bucătărie", "o ficţiune" (sintagme preluate din revista Contrafort, nr.6/2001, numai că "durii", Sorin Antohi şi Al. Muşina, reprezintă Iaşiul şi Braşovul - nota mea), atunci noi unde suntem? Într-o tindă cosmică fără ieşiri şi fără speranţe?..." Formulare plastică, chiar frumoasă, dar abisală. Îţi vine să arunci monitorul pe fereastră şi să intri în rândul mâncătorilor de seminţe, adică al basarabenilor (majoritatea) care au înţeles fără să se fi gândit vreodată.
Cronica-eseu a aceluiaşi Eugen Lungu se ocupă, după lungi şi utile preliminarii teoretice, de cartea lui Nicolae Leahu, "Poezia generaţiei '80". O carte pe care criticul de la Sud-Est o apreciază mult, scriind că "intră într-o competiţie serioasă şi onorabilă cu lucrările fraterne din seria postmodernistă". Noi credem că volumul lui Leahu, meritoriu în ansamblu, "şchiopătează" uneori din cauză că şi-a propus să investigheze un univers poetic (general românesc) pe care nu-l cunoaşte foarte bine. Am mai spus-o şi cu alte ocazii: vecinătatea unor poeţi din care citează este de-a dreptul surprinzătoare. Evident, nu există un clasament oficial al valorilor poeziei generaţiei '80, dar în linii mari se ştie cine contează. Mult mai interesante mi s-au părut studiile pe care Nicolae Leahu le scria (le-a scris?) despre poeţii optzecişti din Basarabia. O carte însumând aceste texte ar fi fost, în opinia noastră, mai potrivită cu forţa exegetică actuală a "liderului de opinie" din nordul Basarabiei (surse de toată încrederea dau ca sigură stabilirea lui Nicolae Leahu la Bălţi). Nu ştiu de ce Leahu a renunţat să mai publice nişte studii despre colegii săi de generaţie. În loc să marcheze un reper bibliografic original, de care să se folosească toţi cei care au aflat că în Basarabia ultimului deceniu s-a scris "o nouă poezie", el a ales să încerce să puncteze la grămadă. Acolo înghesuiala e mare şi riscul de a te pierde, de a rămâne neremarcat e uriaş.
|
Inapoi la cuprinsul numarului