Mi-ar plăcea să văd literatura ca un loc al fraternităţii şi al întâlnirilor (2)

- Vorbiţi-mi ceva despre literatura de azi din Italia. Ce nume, titluri, curente literare sunt mai în vogă? Care sunt cele mai prestigioase reviste literare?

- Este foarte dificil să prezinţi o panoramă a literaturii italiene contemporane. Oricum, cei mai celebri autori ai noştri sunt Umberto Eco, Alessandro Barricco, Susanna Tamaro, Andrea Cammilleri. Printre operele cele mai importante se află, în mod sigur, şi romanele lui Antonio Tabucchi, Claudio Magris şi Dacia Maraini. Aceştia din urmă sunt nu numai buni romancieri, dar şi buni exegeţi ai procesului literar contemporan. Ar fi regretabil dacă, în această ordine de idei, n-aş aminti de Giuseppe Pontiggia, Alberto Arbasino, Francesco Biamonti, Erri De Luca, Andrea De Carlo, Rosetta Loy, Marta Morazzoni, Sebastiano Vassalli ş.a. Sar peste titluri pentru că toţi aceşti autori sunt traduşi şi destul de cunoscuţi în străinătate. Apoi mai există o mulţime de alţi scriitori tineri şi mai puţin tineri care, după părerea mea, nu reuşesc încă să contureze un peisaj clar al generaţiei lor. Şi încă ceva: detest spiritul excesiv comercial al tinerilor scriitori - mă refer la aşa-zişii "canibali", care exploatează violenţa, creând, în felul acesta, un univers-stereotip de monştri, steril şi fals. Ei au, de regulă, o pregătire culturală aproximativă. N-au citit mai nimic din Bataille, Artaud sau Sade, nume care adesea nu le spun nimic. În acest context, Niccolт Ammanniti este o mare excepţie.

Cei mai importanţi poeţi în viaţă sunt Mario Luzi, Andrea Zanzotto, Giovanni Giudici, Edoardo Sanguineti. Din generaţia autorilor care au mai puţin de şaizeci de ani putem aminti numele lui Milo De Angelis, Cesare Viviani, Valerio Magrelli, Giuseppe Conte, Paolo Ruffilli. Poezia feminină este reprezentată de Maria Luisa Spaziani, Alda Merini şi Amelia Rosselli. Ultima fiind chiar un nume de referinţă al poeziei italiene. Printre tineri, pe care îi putem cu greu cataloga, avem şi poeţi foarte dotaţi. De exemplu, Antonella Anedda Angioy. Aş pomeni aici şi câţiva autori care se exprimă în diferite dialecte, dar care au o operă recunoscută, cum ar fi Franco Loi, Fernando Bandini, Andrea Giacomini, Franco Scataglini, Dante Maffia.

Printre revistele literare cele mai prestigioase în Italia trebuie amintite "L'Indice dei Libri", "The New York Review of Books" (ediţia italiană), "Nuovi Argomenti", "Paragone" ş.a.

- În general, italienii au un sentiment foarte puternic de identitate naţională, deşi acesta se exprimă mai mult prin ataşamentul lor la anumite cutume tradiţionale ale comunităţii, decât prin identificarea lor cu instituţiile politice moderne. Această stare de lucruri se explică, în parte, prin faptul că procesul unificării naţionale s-a încheiat relativ recent (1870), iar valorile în care cred compatrioţii mei sunt rezultatul unei evoluţii foarte îndelungate, valori care s-au constituit în timp şi care au constituit un adevărat italian way of life, un model cunoscut şi admirat în toată lumea, în ciuda contradicţiilor sale. Este un caleidoscop de minunăţii culturale şi naturale, incluzând multă eleganţă şi o... gastronomie excelentă. Cu toate acestea, naţionalismul italian are şi el o mare carenţă: cum ar fi tendinţa exagerată de a imita tot ce este străin (american în speţă), transformând Italia în una din ţările cele mai receptive, cum bine spuneaţi mai sus, la fenomenul globalizării, care este un fenomen economic, în opinia mea, cu implicaţii culturale discutabile. Cu toate acestea, cred că nu se poate vorbi despre un servilism total al italienilor faţă de modelele străine. Se observă deja prezenţa unei mişcări a tinerilor dar şi a intelectualilor (mişcare religioasă şi laică în acelaşi timp) sensibile la ideea contestării "transnaţionalilor din Seattle" şi care se opune filoamericanismului comercial şi utilitarist al guvernării de centru-dreapta, aflate la putere. Personal sunt împotriva violenţelor generate de aceste mişcări contestatare, dar trebuie să recunosc în acelaşi timp că multe din argumentele lor sunt întemeiate: protecţia mediului şi a sănătăţii, lupta pentru reducerea datoriilor ţărilor sărace, pacifismul etc. În ajunul reuniunii G-8 de la Genova, chiar Asociaţia Naţională a Industriaşilor a declarat că majoritatea revendicărilor expuse de protestatari sunt legitime şi rezonabile. Activiştii antiglobalişti au atras atenţia, pe de o parte, asupra concentrării resurselor mondiale în mâinile unei minorităţi superbogate şi, pe de altă parte, asupra tentaţiilor "poliţiste" şi protofasciste ale guvernului actual de la Roma.

În ce mă priveşte, mă mândresc că sunt italian, şi tocmai de aceea mi-e ruşine de anumite maladii naţionale, cum ar fi: lipsa conştiinţei civice, politicianismul, corupţia, slăbirea memoriei istorice. Apreciez sentimentul de mândrie naţională la cei care îl au, şi detest în acelaşi timp orice fel de naţionalism. Trebuie să ne respectăm diferenţele. Problemele şi litigiile dintre popoare, dintre adepţii diferitelor religii îşi pot găsi rezolvarea prin dialog şi toleranţă. Tragedia din 11 septembrie din New York şi Washington ne arată ce se poate întâmpla atunci când aceste diferenţe sunt exploatate de nişte asasini fanatizaţi, care pretind că omoară în numele Credinţei.