Mi-ar plăcea să văd literatura ca un loc al fraternităţii şi al întâlnirilor

Fabio Scotto s-a născut la Spezia (Italia), în 1959. Actualmente locuieşte la Varese. Predă literatura franceză la Universitatea IULM din Milano. Colaborează la mai multe reviste italiene şi din alte ţări ale Europei. Conduce, de asemenea, secţia italiană a revistei spaniole Serta. De mai multă vreme, este redactor pentru Italia al "Curierului Centrului Internaţional de Studii Poetice" din Bruxelles. Volume publicate: Il grido viola, 1988; Il bosco di Velate, 1991; Il nodo della voce, 1997; La dolce ferita, 1999; Genetliaco, 2000; Le Nuveu de Rameau di Denis Diderot (eseuri), 1992; Bernard Noлl: il corpo del verbo (eseuri), 1995, Plime/Plumes/Federn (ediţie în italiană, franceză şi germană), 1997.

A tradus din operele lui Alfred de Vigny, Villiers de l'Isle-Adam, Yves Bonnefoy şi Bernard Noлl. Este deţinătorul mai multor premii literare naţionale şi internaţionale pentru poezie şi traduceri.

- Cu părere de rău, Italia nu este o ţară de cititori - o spun statisticile. De regulă, compatrioţii mei preferă televizorul, sportul şi localurile de noapte. Acesta ar fi unul din motivele situaţiei dificile în care se găsesc în permanenţă teatrele, cinematografele, presa şi ediţiile culturale. Mulţi italieni nu citesc nici măcar o singură carte de beletristică pe an, deşi cunosc mai totul despre fotbal, telefoane portabile, modă, staruri şi despre ultimele descoperiri tehnologice. Dar asta nu înseamnă că nu avem un public cititor. Avem destule argumente care demonstrează acest lucru. Unele cărţi ating vânzări considerabile de câteva sute de mii de exemplare. Genurile cele mai apreciate sunt romanul şi cărţile semnate de jurnalişti, istorici şi politologi, aşa-zisa literatură non-fiction, care are parte de o publicitate mai mare la televiziune. Poezia italiană, care oferă astăzi cele mai originale şi mai interesante experienţe artistice, fiind, de asemenea, considerată şi una din cele mai bogate din Europa la ora actuală, este totuşi foarte neglijată de presă şi de cele mai mari edituri. Motivele sunt, în mare parte, de ordin comercial. Politica editorială este făcută astăzi de economişti şi nu, ca altădată, de poeţi. Iar ei, economiştii, se gândesc doar la venituri. A edita o carte de poezie presupune să-ţi asumi din start şi multe riscuri în plan financiar. Şi-atunci, cine trebuie să umple golul de carte de poezie? Acest rol şi-l asumă editurile mici şi mijlocii, revistele literare, cum ar fi "Poesia" (patronată de Editura Crocetti, Milano). "Poesia" este o publicaţie internaţională de cultură poetică cu un tiraj de 6-9 mii de exemplare, care se difuzează în librării şi în chioşcurile de presă. Alte reviste de poezie, fără a avea pretenţia că le enumăr pe toate, sunt: "Semicerchio" (Florenţa), "il verri" (Bologna), "Steve" şi "Poetiche" (Modena), "Anterem" (Verona), "Poiesis" (Roma), "Versodove" (Bologna), "il Segnale" (Milano). O primă tranşă de tiraj a unei culegeri de poezie poate atinge de la 500 până la 1200 ex. Vânzările nu sunt remarcabile, deoarece librăriile rezervă prea puţin spaţiu cărţilor de poezie, iar presa scrisă, radioul şi televiziunea, cum spuneam mai sus, nu le acordă suficientă atenţie. Mult mai căutate sunt cărţile în format de buzunar. Unii poeţi care apar în această serie reuşesc să-şi vândă câteva mii de exemplare. Colecţia "Miti" (Mituri) Ed. Mondadori, fondată recent, care publică mari clasici ai literaturii italiene, a lansat adevărate best-seller-uri poetice. Preţurile acestor cărţi sunt mici, accesibile tuturor. Cu părere de rău, aspectul lor grafic lasă mult de dorit. Italia are o tradiţie bogată în domeniul editării de carte. Pentru editorii vechi italieni cartea însemna un lucru sfânt. Cei de astăzi nu mai au aceeaşi atitudine. Astfel problema raportului dintre calitate şi cantitate a devenit deja foarte actuală la noi.

- Poezia este adevărata mea meserie, dar, cum bine se ştie, ea nu poate asigura nimănui un trai decent. Eu am norocul de a fi profesor universitar de literatură franceză la Universitatea IULM din Milano. De asemenea, scriu critică literară şi traduc din literaratura franceză poezie, romane, teatru şi eseuri. Aceste activităţi ţin de specialitatea mea şi se află într-o armonie perfectă. Din păcate, timpul e prea scurt. Fiecare zi are, evident, 24 de ore. Aproape pe toate le consacru lecturii şi scrisului. În puţinul timp care îmi mai rămâne, fac sport. Îmi plac foarte mult tenisul, înotul şi jogging-ul în pădure. Adesea, în asemenea clipe de recreare îmi vin idei şi chiar mi se întâmplă să am adevărate momente de inspiraţie. Il bosco di Velate, una din culegerile mele de poezie, pot să vă spun că s-a scris în acest fel... De asemenea, ţin o vastă corespondenţă cu foarte mulţi scriitori din lumea întreagă. Corespondenţa îmi ia mult timp, deşi s-ar putea ca tocmai această operă epistolară să conteze în judecata posterităţii.