"Ars Amandi" de tout le coeur

N-ai vrea să mergi la un festival internaţional de poezie?

Aş vrea.

Ideea de a participa la Festivalul Internaţional de Poezie a Lumii Latine "Ars Amandi", ediţia a IV-a, Constanţa, 14-18 septembrie 2001, veni, aşa, ca printre altele (activităţi care ne macină existenţa de la un timp încoace). Invitaţia îmi oferea şansa ieşirii din rutină, din meseria stereotipizată a universitarului aventurat în funcţii manageriale. A urmat sunetul unui coleg, care îmi cerea să-i comunic unele repere: adresă, telefon, e-mail, după care, în regim rapid, am primit mesajul electronic de la Fundaţia Culturală Română. Dna Angela Oişteanu, cu bunăvoinţa care o caracterizează, mi-a expediat invitaţiile (varianta electronică, varianta poştală, purtând chiar semnătura Domnului Preşedinte, academicianul Augustin Buzura), şi toată informaţia de care aveam nevoie pentru a mă mobiliza şi a-mi spori emoţiile pregătirii.

Emoţiile erau provocate, înainte de toate, de selectarea textelor (10 minute de lectură). Mi-am imaginat (de ce?) că trebuie să prezint texte inedite, adică rătăcite prin sertarele cu planuri de studii, programe analitice (în varii forme), în fişierele - cu rapoarte de autoevaluare şi acreditare a facultăţii - unui calculator atît de bătrîn, încît te miri de mai ţine minte ceva. Incredibil, în această grămadă de bruioane şi rapoarte administrative, erau şi cîteva poeme dintr-un eventual ciclu "Apocrifele sinelui rătăcitor".

După bucuria găsirii textelor urmează drama redactării şi sentimentul că, oricum, trimit la Festivalul de Poezie variante. Ubicuitatea lipsei de timp provoacă angoase şi anxietăţi. Scriem mult, din criză de timp, vorba lui Creangă.

Facem schimb de mesaje cu dna Angela Soltan, reprezentantă a Uniunii Latine, filiala Chişinău. Dînsa se angajează să găseascã banii pentru acoperirea cheltuielilor de drum. Pregãtiri... Mesaje... Telefoane...

Plecăm cu o cursă de noapte (sîntem trei: cu Angela Soltan şi Nicolae Spătaru) spre Bucureşti din autogara Chişinău. Trăim supliciul trecerii frontierei. Sîntem verificaţi timp de 6 ore şi mai bine. Oricum, cei cu ţigări de contrabandă trec şi ei vama, cu tot cu marfă. Vămuirea este o înscenare: cu bagajele în mînă sus-jos, jos-sus - mişcare browniană. După 13 ore (colegii din Venezuela ajung mai repede şi mai comod, cred, decât noi la Bucureşti), iată-ne în Capitală.

14 septembrie, vineri, gri muiat în lumină

Intrăm în Bucureşti prin Colentina. Primele impresii. Îmi este ruşine să recunosc: sînt pentru prima dată la Bucureşti. Emoţii (peste emoţii), un plus de oboseală a drumului mă fac să nu-mi pot structura gîndurile în scriitură. După atîta drum, cu dispoziţia la pămînt, incredibil, sîntem aşteptaţi şi întîlniţi cu amabilitate de colaboratorii Fundaţiei Culturale Române. Ne deplasăm cu o maşină la hotelul "Batişte". Ne cazăm. E comod, bine, elegant. Ne reedităm dispoziţiile, ne odihnim, ne recompunem, ca pentru festival. (Descoperim o maºinã de lustruit pantofii. Ni-i lustruim...)

Ne plimbăm prin Bucureşti. Impresii neobişnuite. Facem observaţii asupra arhitecturii: case de patrimoniu lîngă blocuri cu multe etaje. Domină culoarea gri a peisajului urban. E totuşi multă lumina soarelui care n-a uitat încă povestea verii.

Seara, recepţie la F.C.R. Inaugurarea Festivalului. Moderator Secretarul Executiv al Fundaţiei, Angela Martin. Discursuri inaugurale rostesc Augustin Buzura, Preşedintele F.C.R. şi Preşedintele Uniunii Latine, cu sediul la Paris. Sînt prezenţi toţi invitaţii. Sala este scăldată în aerul poeziei (aşa vreau să cred şi aşa spun). O discuţie succintă cu Marius Tupan, care se grăbeşte să scoată de sub teasc revista Luceafărul.

Primele cunoştinţe sînt Patricia Guzmаn şi soţul ei, Nicolas, din Caracas, Venezuela. Sîntem de aceeaşi vărstă. Este o doamnă subţire, elegantă, îmbrăcată în negru, poartă un batic în păr. Vorbim despre Paris, despre Universitatea "Sorbonne Nouvelle", unde şi-a dat doctoratul în litere (şi unde fiica mea şi-a început facultatea), despre poemul ei, care în română s-ar numi "Logodna" (e logodna cerului cu iadul, îmi explică ea). Servim din bucatele delicioase. Discutăm.

Luăm micul dejun la hotel. Juan Carlos Sunйn (Spania) ne salută într-un mod cu totul deosebit (nu prea vorbeşte limba franceză, mai puţin decît mine chiar): ne oferă cîte un trandafir galben, pe care îl voi lua cu mine la mare. E o dimineaţă cu multă lumină galbenă.

Ne îmbarcăm în autocar şi plecăm spre Constanţa. Ajungem cu bine şi ne cazăm în hotelul "Lido" din staţiunea "Mamaia". La mare.

mă regăseam în albastrul ei

ca în privirea maternă

cu adîncurile ei tulburi şi nedesluşite

1 2 3

Următoarea pagină