Cheianu Apoi uşile se deschid si iese Dumnezeu

Deschid ochii şi se face dimineaţă. Dacă-i închid, ştiu bine că dimineaţa rămâne oricum afară. Acolo unde se află şi duminica. Şi de unde va veni bunica să mă ia la biserică ca să-l văd pe Dumnezeu.

Oare unde o fi şezut ascunse gândurile mele toată noaptea? Au dormit împreună cu mine. Gândurile au ochi pe care îi închid când dorm. Dar somnul, acum unde s-a ascuns? "Caută-l bine în pat", mi-a zis odată mama. Am crezut-o, m-am băgat chiar şi sub pat. Ca s-o aud apoi izbucnind în râs. "Nu l-ai găsit?", m-a întrebat. Am crescut mare, dar mama se mai joacă uneori cu mine ca şi cu un copil mic. Aşa mă doare sufletul.

Din pricină că gândeşti, te faci vesel. Alteori te întristezi. Deşi gândurile nu sunt nici vesele, nici triste. Ele se gândesc, iar tu eşti cel care te faci aşa, ori aşa. Iată de ce mi-ar plăcea uneori să fiu un gând.

Pipăi sub mine şi văd că e uscat. Când mă scap în aşternut, mama zice că am crescut şi nu e frumos. Nu mai sunt atât de mare cum îşi închipuie ea. Ies să fac pipi, dar nu ajung până la toaletă, fiindcă mă tem de gaura aceea neagră. Apa mea desenează pe cărare casa noastră, câinele, gherghinele şi cum plouă. După care merg ca soldatul. Mâinile fac aşa. Încolo-încoace. Picioarele fac aşa. Încolo-încoace. Iar eu zic "unu-patru, trei-doi". Cineva la capul meu, din spate, gândeşte gânduri. Mă întorc să-l văd, dar ia-l de unde nu-i. Poate se întoarce odată cu mine. Nu mi-am văzut gândurile niciodată.

Blana şi ochii lui Sultan mă cheamă să-l mângâi. Mă fac că mă tem de el şi chiar începe să-mi fie frică. Iar el se teme cu adevărat. Ne înţelegem, într-un cuvânt. Dar cel mai bine mă împac cu altcineva, nu spun cu cine. După care vine mama. Cu nimeni însă nu mă înţeleg mai bine decât cu gândurile mele. Am auzit-o pe mama zicându-i tatei că eu vorbesc prea mult singur. M-am prefăcut că nu pricep vorba lor. Uneori însă îmi place să le arăt că înţeleg mai mult decât îşi închipuie ei. Sunt hâtru. Adevărul este că eu nu vorbesc cu mine însumi, ci cu gândurile mele. Am atât de multe, încât nu le pot ţine înăuntru. Totuşi cred şi eu că va trebui să vorbesc mai puţin ca să nu mă golesc într-o bună zi.

Mă spăl singur pe mâini şi pe faţă. Apa rece curge pe mâinile mele şi face jos o băltiţă. Apoi se topeşte în ţărână. Eu ştiu că apa se scurge în pământ pentru ca s-o bea rădăcinile cireşului. Dumnezeu înţeapă crengile şi picăturile de sânge ale copacului se prefac în cireşe. Eu toate le ştiu.

Nu-mi place băitul, iar spălatul pe mâini şi pe faţă nici atâta. Sau pe dinţi. Dar cel mai mult urăsc să mă spăl pe picioare. Apa nu e pentru spălat corpul meu, ci pentru murdărit ţărâna.

Aseară mama m-a băit. Apoi a venit rândul tatei cu maşina de tuns. Ţica-ţica, făcea cu ea. Şi mai şi zicea, "facem băiatului ţica-ţica". Părul meu cădea pe o gazetă şi tata îl călca ca pe un gunoi. Aşa a început să mă doară capul. La sfârşit mi-a pus o oglindă în faţă, întrebându-mă: "merge?". Ce puteam să spun, dacă rămăsesem chilug. "Merge", am zis.

Nu ştiu ce să cred despre corpul meu. Mi-ar plăcea să nu-mi atârne nimic, ca la fete. Atunci poate nu m-aş uita atât de mult la a lor. Aş avea-o pe a mea. Ar fi bine să fie aşa, dar mă tem să nu mă preschimb în fetiţă. Într-o zi mi-a venit să îmbrac rochiţa Jenicăi. Când m-a văzut posesoarea ei, s-a înfuriat foc. A tăbărât cu pumnii asupra mea şi a dat să mi-o smulgă, dar a rupt-o. Când a mai făcut-o şi pe asta, a izbucnit în plâns. Şi i-a arătat-o maică-si. Aceea mi-a dat cu ea peste faţă, zicându-mi: "De ce ai îmbrăcat-o, prostule?". Mi-au dat şi mie lacrimile şi m-a lăsat în pace. Ce, eu nu pot plânge?

Mă gândeam să-i spun mamei că am plâns, dar nu m-am hotărât.

"Băiatul meu, o auzii pe mama, te-ai sculat singurel. Vino să ne îmbrăcăm frumos pentru biserică." "M-am spălat singur", i-am zis. "Ce băiat mare are mama!"

Panglicile chipiului de marinar sunt partea cea mai frumoasă a costumului meu. De aceea îl pun pe cap în primul rând. Dar mama mi-l scoate zicând că mai este maioul, cămeşuţa, jacheta, chiloţii, pantalonii, ciorapii, pantofii şi abia la urmă chipiul. Odată îmbrăcat, mama zice că sunt cel mai frumos băiat din sat. Cred şi eu. Dar dacă mă gândesc la frumuseţea mea, încep să mă ruşinez. "Puiu, mi-a zis, astăzi nu mâncăm nimic până nu ne împărtăşim, bine? Dacă rezişti, o să câştigi ceva dulce-dulce. Şi pe cine iubeşti tu cel mai mult?" Mă enervează cu întrebarea aceasta, dar ştiu că nu scap până nu-i spun că pe ea. Adulţilor le place să fie iubiţi. Dar fiecare se vrea mai îndrăgit decât ceilalţi. Nu ştiu cine îmi este mai drag, dar am văzut cum e când nu-l placi pe cineva. Uneori mama se ceartă atât de urât cu tata încât simt că încep să nu-i mai iubesc. Ce frică mi-e atunci.

"Lasă băiatul în pace, zice tata, şi vino în pat că o să îngheţi." Au ceva în felul lor de a vorbi astăzi, mama şi cu tata. Noi cu bunica o să ne ducem la biserică, iar ei o să se joace în pat. Ştiu eu, că i-am prins. Mama şi cu tata se prefac că nu se prefac. Eu, şi mă pricep mai bine la aşa ceva.

1 2 3

Următoarea pagină