Sartre-Beauvoir, povestea unui cuplu mitic (3)

Sînt ale ei aceste cuvinte, care nu fac nici o concesie nemuririi. Deci, trădătoarea Isolda îl revocă pe Tristan? Vezi să nu! Cuvinte de doliu, aceste fraze care prefaţează La Ceremonie des Adieux au o asemenea forţă de tăgadă, încît pun, de fapt, baza cuplului mitic pentru eternitatea literaturii. Cui îi e dedicată cartea? "Celor care l-au iubit pe Sartre, îl iubesc, îl vor iubi". Şi, de parcă aceasta n-ar fi de ajuns, pentru a întări trăinicia legăturii lor, Simone adaugă un dialog din 1974, dintre ei doi. Ei, să-i ascultăm! Vocile lor seamănă un pic: a lui metalică, puţin scrîşnită, a ei - de frunză uscată tăiată de seceră, cu aceeaşi dicţie scurtă, uşor peremptorie, o frumoasă frază precisă, de scurtă respiraţie. Citiţi deci, ascultaţi-o pe Simone împingîndu-l pe Sartre să vorbească despre sex şi pe Sartre răspunzînd cu gentileţe: "da, mă amăgeam uşor, dar cu o plăcere mediocră, da, sînt mai degrabă un masturbator decît un coitor, da, prefer mîngîierile, tandreþea, da, am fost macho, da,da,da..."

Şi că n-ar fi reuniţi? Hai, hai! Şi pentru asta, Simone a făcut cele de trebuinţă. Pe piatra lui tombală, ea a pus cel mai roşu dintre trandafiri, cel ai cărui spini zgîrie corpurile, dar ale cărui rădăcini pătrund în cele două sicrie alăturate. El n-a făcut-o să juiseze decît intelectual, ea l-a făcut enorm să juiseze intelectual. Ea a fost ruda lui, vară, soră, bunică, ataşată de "Poulu" răsfăţat care a fost el în copilãria sa /.../

Va veni un timp, fără îndoială, care îi va strînge pe Sartre şi Beauvoir la un loc, pentru opera lor comună: invenţia feminismului şi a Liberation-ului, anticiparea leacurilor paleative şi a avortului, apărarea prizonierilor politici şi a ţărilor din lumea a treia, primul Tribunal internaţional pentru crimele de război, Greaţa şi Al doilea sex, Critica raţiunii dialectice şi Mandarinii, Cuvintele şi Memoriile unei fete cuminţi, Flaubert şi O moarte atît de dulce, şi revista lor, Les Temps modernes, moştenire comună care aparţine tuturor. E istoria unui băieţandru simpatic care iubea "tandreţea activă a mîinii care mîngîie" şi a unei fete senzuale care iubea şi ea acelaşi lucru. El era urît, ea era frumoasă. În timpul vieţii lor, s-au iubit cu prietenie. Asta le-a reuşit ca unor soţi încercaţi, certăreţi, pasionaţi, de nedespărţit, ea potrivindu-şi paşii după el, el, abandonîndu-se ei, ca întotdeauna, deplin liber.

Pagina precedentă

1 2 3