Scriitorul trebuie sa scrie aflându-se într-o anumită armonie cu conştiinţa lui (2)

- Eu cred că scriitorul trebuie să scrie aflându-se într-o anumită armonie cu conştiinţa lui. Lucrul acesta este foarte important. În plus, contează ce anume consideră el ca fiind adevărat. De pildă, acum câţiva ani, am avut o discuţie pe această temă cu scriitorul american Philip Roth, care a publicat un vehement articol în The New Yorker în care susţinea că, atunci când un scriitor nu este liber, arta scrisului său nu poate atinge un nivel foarte înalt. Eu nu am fost de acord cu această idee, iar opinia mea este că, exceptând cele mai brutale regimuri, precum cel hitlerist şi stalinist, nu există o legătură directă între libertatea exterioară şi cea interioară a scriitorului. I-am dat ca exemplu literatura clasică rusă, pe Cehov, Tolstoi, Dostoievski sau Gogol, care au scris într-o societate neliberă şi care au atins culmea artei literare în veacul trecut. Roth a fost de acord.

Prin urmare, răspunsul meu la întrebarea dacă scriitorul ar trebui să aleagă să tacă în picioare sau să scrie în genunchi este că aceasta depinde de caracterul său şi de cât de mult îl deranjează să scrie minciuni. La începutul anilor '80, noi ne-am confruntat cu o mare problemă deoarece mulţi scriitori erau interzişi. Lor li s-a cerut să scrie făcând compromisul cu puterea comunistă, dar cei mai mulţi au refuzat. Unul dintre cei mai faimoşi scriitori ai noştri, Bohumil Hrabal, a făcut acest compromis şi, ca atare, a putut publica. El chiar a rescris într-un mod dezgustător unele pasaje din cărţile sale. Totuşi, a ştiut să rămână un mare scriitor, iar cărţile sale au comunicat publicului nişte lucruri. În ceea ce mă priveşte, am preferat să nu public în perioada dintre 1969-1989, iar câţiva dintre noi am reuşit să obţinem o anumită audienţă pe cale neoficială. Cred că aceasta a fost cea mai bună soluţie, deoarece am transmis oamenilor un mesaj despre adevărata libertate de gândire şi de atitudine, ceea ce a însemnat foarte mult pentru poporul ceh.

- Ce rol are autobiograficul în cariera dumneavoastră de autor? Dacă e să ţinem seama numai de fragmentul respectiv din Dragoste şi gunoaie şi de romanul În aşteptarea întunericului, în aşteptarea luminii, traduse în româneşte, atunci acest rol pare a fi important. Sunteţi de acord cu judecata mea?

- Da şi nu. Dragoste şi gunoaie este în parte un roman autobiografic, iar cât priveşte În aşteptarea întunericului, în aşteptarea luminii, această carte are foarte puţine elemente de autobiografie. Vreau să vă spun că nu am scris niciodată cărţi în întregime autobiografice, ci întotdeauna este vorba şi de inspiraţie, de ficţiune. Caracterele oamenilor sunt foarte diferite de al meu, aşadar prefer să scriu mai curând despre alţii decât despre mine.

- Nu în totalitate. Anumite cărţi ale mele dezvoltă această tradiţie şi cred că mai curând aici ar fi locul meu. De exemplu, în Dimineţile mele vesele şi în Primele mele iubiri, tematica este una ludică, veselă. În general, în volumele de povestiri şi nuvele tonul este unul ironic. Există însă şi părţi mai serioase, în special în scrierile mele despre dragoste.

- Bineînţeles că astăzi există mai puţin timp pentru lectură, iar cărţile sunt mai scumpe decât altădată, dar, pe de altă parte, apar mult mai multe titluri decât înainte, poate de zece ori mai multe. Aceasta înseamnă că interesul cititorului este mult mai mare, dar consecinţa este faptul că circulaţia fiecărui titlu este mult mai scăzută. Există o competiţie frenetică într-un anumit gen de literatură, cea de ordin biografic. Mă refer, de exemplu, la biografia prinţesei Diana, la cele ale unor scriitori şi cântăreţi cehi faimoşi sau la literatura de scandal care a înflorit în jurul vieţii private a preşedintelui Havel. Aceste cărţi se bucură de o mare circulaţie. Tirajele de după Revoluţie au fost mari, dar astăzi au scăzut în mod dramatic, ajungând până la 1000 de exemplare în cazul unui scriitor necunoscut şi la 6000-7000 în cazul unui scriitor de notorietate, cifră care este excepţională pentru un tânăr scriitor. Aceasta este situaţia astăzi. Din fericire, mai avem încă cititori. Mulţi scriitori cehi scriu pentru radio, TV, reviste, alegând genul "short stories".Textele scurte au probabil mai multă audienţă decât orice roman. Mulţi scriitori preferă să adapteze pentru TV şi cinematografie. Eu, de pildă, tocmai am terminat de adaptat pentru un film TV ultimul meu roman, care va fi ecranizat anul acesta. Ca urmare, mizez pe o audienţă de un milion de spectatori.