Scriitorul trebuie sa scrie aflându-se într-o anumită armonie cu conştiinţa lui

- Credeţi în destin, domnule Ivan Klima ? Douăzeci de ani aţi fost interzis ca autor, aţi fost obligat să lucraţi ca măturător de stradă, iar azi sunteţi faimos, aţi devenit vicepreşedinte al PEN Clubului ceh. Cum v-aţi defini evoluţia: aţi avut ghinion sau aţi avut şansă în viaţă?

- Nu cred foarte mult în destin, dar simt totuşi că există ceva scris dinainte pentru fiecare. Cred că am avut noroc în viaţă. Am supravieţuit războiului, după care mi-am început cariera de scriitor. A trebuit să mă confrunt cu obstacolele pe care le prilejuia cenzura, dar totuşi am reuşit să public. Am fost foarte activ înainte şi în timpul "primăverii de la Praga", am scris mult. Evenimentele revoluţionare le-am trăit la Praga, dar am avut şansa ca în timpul ocupaţiei sovietice să mă aflu în Anglia. M-am întors în ţară, iar în 1969 am fost invitat în calitate de visiting profesor la universitatea din Michigan. După un an am revenit în Cehoslovacia. În primăvara lui 1970 am fost interzis, dar această interdicţie m-a obligat să trăiesc o foarte interesantă experienţă, pe care am valorificat-o masiv în cărţile pe care le-am scris, de pildă, în Dimineţile mele vesele şi în Piese de teatru. Dar experienţa acelei perioade se reflectă mai ales în cel mai tradus roman al meu, Dragoste şi gunoaie. Ceea ce a contat în viaţa mea nu au fost călătoriile sau apartenenţa la o organizaţie sau la o structură de grup sau de conducere, ci faptul de a scrie. Am fost destul de satisfăcut ca scriitor. Am suferit, bineînţeles, din cauza opresiunilor, care au fost exercitate nu numai asupra mea, însă cel mai mult m-a dezgustat situaţia mass-mediei în comunism. Să asculţi toate acele minciuni, să asişti la deformarea istoriei - era o suferinţă pentru spirit. Un lucru salutar s-au dovedit prieteniile foarte strânse, prietenii credincioşi, dar era vorba de ceva rar. Noi eram un grup de literaţi care am continuat să scriem şi să publicăm fie în samizdat, fie în reviste lunare. Erau doar texte bătute la maşină, dar asta ne-a ajutat să fim cunoscuţi, să avem o anumită audienţă. În samizdat apăreau câteva mii de titluri pe an, iar în reviste câteva sute. Astfel, atât în Cehia cât şi în străinătate am putut beneficia de un public care nu era numeros, dar care, cu siguranţă, era mai fidel decât cel de astăzi. După Revoluţie, am avut câteva perioade destul de active. Vreme de patru ani am reprezentat Cehia în PEN Clubul internaţional, dar am renunţat pentru a mă întoarce la scris, care este pentru mine activitatea cea mai importantă. După 1989 am călătorit mult, am participat la multe conferinţe şi am acordat sute de interviuri pretutindeni în lume.

- Este o întrebare foarte interesantă, iar cât priveşte situaţia din Cehia, ea este o întrebare foarte actuală. Majoritatea scriitorilor preferă, bineînţeles, esteticul, pentru a produce bucurie oamenilor, care sunt oricum afectaţi de problemele de ordin moral. Karel Čapek punea întotdeauna accentul pe valorile morale, înscriindu-se astfel în tradiţia literaturii cehe de a-i educa pe oameni şi de a-i conduce la un nivel mai ridicat de conştiinţă. La începutul acestui an a avut loc la Praga un congres cu tema: "Čapek: scriitor şi democrat", prilej cu care s-a discutat tocmai o asemenea problemă. Mie mi se pare foarte dificil să distingem între cele două laturi, între cea estetică şi cea morală, sau de a prefera una alteia. Pentru mine literatura este mai curând eclectică. A prefera în exclusivitate problema etică duce la o literatură discutabilă din punct de vedere al nivelului său artistic. Ele trebuie combinate. După părerea mea, valorile estetice nu pot influenţa profund viaţa oamenilor dacă nu abordează adevăratele lor probleme. O literatură care face abstracţie de aşa ceva este o literatură inutilă, fără sens. Sper că în scrisul meu nu neglijez aspectul estetic, dar ceea ce mă interesează este să pun anumite dileme ale vieţii adevărate. Mă interesează nu numai problema libertăţii, dar şi problema relaţiilor dintre bărbat şi femeie, care este tema romanelor Dragoste şi gunoaie, O vară de dragoste şi a altor cărţi pe care le-am scris. M-am ocupat şi de problema dreptăţii şi a libertăţii, desigur. În ultima carte publicată, la sfârşitul anului trecut, am abordat chestiunea drogurilor şi a relaţiei mamă-fiică, o altă importantă problemă contemporană.

1 2 3

Următoarea pagină