Pseudojurnalul unui trecut posibil (2)

...21 septembrie 1989

Astãzi am împlinit treizeci de ani. Cu ce pot sã mã laud? Cã am publicat o prozã ºi cã... am intrat în partid. Alţii, la vîrsta mea, îşi încheiau cariera, eu nici nu am început-o.

M. mi-a făcut rost de tot felul de bunătăţuri, "şprote de Riga", salam "uscat", măsline şi ceea ce nu am mai gustat de la Olimpiada de la Moscova: "ficat de batog". Am făcut chef şi la redacţie, şi acasă. Nu am izbutit nicidecum să mă relaxez.

Cu două zile în urmă am asistat la prima mea adunare de partid la U.S. Tema a fost legată de discutarea documentelor plenarei de la Moscova. Au trebuit să fie găsiţi şi la noi cei care "deformează realitatea socialistă", au fost identificaţi naţionaliştii ("faliţii") noştri (Ion C. Ciobanu, A. Busuioc, G. Vieru, N. Costenco, V. Mihail, G. Vodă, G. Madan, V. Vasilache ş.a.). Deşi se spuneau lucruri dure, nu mă părăsea senzaţia că e ceva convenţional, formal, trebuia să ne turnăm cenuşă pe cap faţă de cerberul Smirnov, secretarul II al P.C.M., cel care l-a înfundat pe Vîşcu. Pentru a accentua parcă ridicolul situaţiei, oratorul şi-a descoperit lui însuşi nişte devieri pe care şi le-a condamnat. Ciudat că nimeni nu a rîs. Deşi a fost numit şi el în şirul "naţionaliştilor", poetul N.D. a fost ales unanim preşedintele organizaţiei de partid a U.S..

Partea cu adevărat proastă a fost aceea că, pentru prima dată, lucrările şedinţei s-au desfăşurat în totalitate în limba rusă. Dacă ne mişcăm cu viteza aceasta, pînă în 2000 s-ar putea să începem a ne scrie cărţile în rusă. Or, de adevărata română ne apropiem cu paşi de melc, în timp ce rusa o vorbim din ce în ce mai bine.

După şedinţă l-am întîlnit în drum spre editură pe poetul E.G., care s-a plîns că i-a fost tăiată jumătate de carte. "Mi-au lăsat numai poeziile pe care le-am scris la anul I de facultate", a spus. M-a felicitat oarecum acru cu intrarea în partid. "Să vedem cît vei rezista tu, băiatule", mi-am zis în sinea mea.

Observ că acea adunare de partid a avut totuşi urmări. "Naţionaliştii" nu mai au trecere la "Lit. şi arta", iar manuscrisele depuse la edituri le sînt "murate". Vor trebui să aştepte o "destindere", care nu se ştie peste cîţi ani va surveni.

M-am înşelat crezînd că, odată intrat în partid, în scurt timp voi scoate cartea, voi fi admis în U.S. Există o coadă şi într-un loc şi în celălalt, alcătuită numai din membri de partid. Cam toţi colegii mei de generaţie sînt deja "membri".

Redactorul cărţii îmi spune că în locul meu ar renunţa la trei proze. "Păstrează-le pentru următoarele cărţi, îmi sugerează, trebuie să debutezi "nepătat". Nu mă hotărăsc. Mi-am amintit de beţia din ajun la Uniune. N.V., de douăzeci de ani "cel mai promiţător prozator", îmi băga parcă cu un burghiu în cap aceste cuvinte: "O să te vinzi şi tu, ca şi noi toţi, n-o să ai încotro! Iar dacă o să te încăpăţînezi, noi vom fi primii care te vom mînca. Pentru că nici unul "mînjit" nu se simte confortabil lîngă unul "curat"!

Am semnalul cărţii. Fireşte, fără cele trei proze. Gust amar, lînced. Cu cinci ani în urmă aş fi fost cel mai fericit om din lume, acum sînt golit.

Sînt felicitat. Aşadar, va trebui să mă obişnuiesc cu idea că voi fi felicitat pentru un lucru care pentru mine şi-a consumat actualitatea cu vreo patru ani în urmă. Prozatorul H.M. mă priveşte acid şi-mi spune: "Juisezi, nu? Dacă ar fi fost o carte adevărată, ăştia nici nu te-ar fi salutat. Dacă te felicită, fii sigur că ai scris un căcat!"

Poate singura consolare e faptul că există cele trei proze, care nu au intrat în volum şi care sînt cu adevărat bune. Sper.

E.G. îmi spune că îi va ieşi în curînd cea de-a treia carte, de data aceasta "cu poeziile pe care le-a scris la anul doi de facultate". Îl compătimesc. Apropo, s-a făcut şi el "membru". Îmi spune că, de cînd a intrat în partid, securiştii l-au lăsat în pace.

Noutăţi politice. S. C. Grossu a plecat "la odihnă binemeritată", prim-secretar al P.C.M. devenind M. I. Snegur.

A murit Ceauşescu. "Vocile" au transmis că nevastă-sa a încercat să-i ocupe locul, acelaşi lucru dorindu-şi-l fiul său, Nicu. A învins însă "omul Moscovei", generalul Stănculescu. Al doilea precedent după generalul Jaruzelski, în Polonia.

...Am avut un vis oribil: Ceauşescu şi cu nevastă-sa împuşcaţi de nu ştiu ce terorişti. Feţele acelea crispate, ochii ieºiþi din orbite...

La sfîrşitul acestui an s-ar putea să-mi iasă prima carte de piese, din care iarăşi sînt sfătuit să scot două drame. "Le vei edita cînd vei deveni "scriitor al poporului", mi se spune.

S-a împlinit celălalt vis al meu: am devenit membru al U.S.. Cîte eforturi depuse pentru ca să intri într-o organizaţie de vreo 150 de inşi, dintre care nu-i respecţi cu adevărat ca profesionişti decît pe doi-trei. Cîndva eram sigur că îi voi întrece în ale scrisului chiar şi pe aceştia şi mă tem că am eşuat prin a scrie la fel ca ceilalţi. Unii mă consolează spunînd că, dacă aş fi început prin a scrie bine, aş fi fost luat la ochi de cei de sus şi m-ar fi păpat ceilalţi colegi scriitori. Cu ocazia admiterii, am adus vreo cincizeci de litri de vin de la Truşeni, două zile s-a băut crîncen. Am devenit pentru mai mulţi scriitori "svoi paren' ".

Pagina precedentă

1 2 3

Următoarea pagină