Pseudojurnalul unui trecut posibil

De jumătate de an avem un nou secretar general. La instalare s-au făcut auzite voci care spuneau că e un om nou, e tînăr şi că va prelua cursul politic al lui Andropov. A şi început cu Ukazul privind lupta cu alcoolismul.

Despre Andropov nu am prea apucat să-mi fac o opinie. Părea să vrea o schimbare, dar direcţia în care o luase te cam punea pe gînduri.

Din discursul lui Gorbaciov rostit la Plenara C.C. am reţinut că doreşte "un socialism adevărat, că adesea am fost comunişti în vorbe, dar nu şi în fapte şi că trebuie nu să primim cu hurta în partid, ci să ne curăţăm rîndurile de cei care s-au compromis şi au compromis cauza lui Lenin".

Dacã vorbele astea nu ar rãmîne doar vorbe...

După ceva agitaţie, toată lumea pare să se liniştească. Au zburat cîteva capete, în rest ierarhiile rămîn neatinse, iar pe plan ideologic se prefigurează o înăsprire. Mulţi se aşteptau, din contră, la o relaxare şi aceste semne îi fac nervoşi. Chiar aşa, cît de departe se mai poate merge cu "înăsprirea"?

V. S., redactorul-şef la "Lit. şi arta", unde lucrez, şi-a întărit poziţiile, se simte mai sigur ca niciodată, în ciuda faptului că nu este înghiţit de atîţia scriitori. Este adevărat că unii dintre aceştia, în lumina ultimelor evenimente, au şi început să-l linguşească.

Acum întoarce mai multe articole cu cîmpurile pline de semne de întrebare, iar "volantele" se transformă într-un fel de adunări de partid, la care sîntem "prelucraţi". Şi mie mi-a întors deja două materiale, iar într-un al treilea a tăiat nişte pasaje cu totul nevinovate. Să fiu mai abil, să mă conformez?... Las întrebarea fără răspuns, pentru că altceva mă preocupă acum. Lucrez la o proză, am încheiat o piesă.

Astăzi P. B., preşedintele U.S., m-a întîlnit pe coridor la Uniune, m-a salutat pentru prima dată şi m-a felicitat pentru proza pe care am publicat-o în "L.A.". M-am simţit aşa de flatat, am vrut să spun ceva, dar nu mi-a venit nimic în cap. I-am mulţumit şi am savurat toată ziua complimentul lui. Ah, dacă redactorul-şef nu mi-ar fi scos trei pasaje, poate cele mai bune din proză, chiar l-aş fi dat gata pe P. B.! Observ că preşedintele U.S. îmi este din ce în ce mai simpatic. Nu cu mult timp în urmă mă irita şi mă enerva atît de mult cu aplombul ăsta al lui, nu-mi răspundea niciodată la salut. Nu mi-a plãcut nimic din ce a scris, nici un rînd. Va trebui sã-l recitesc...

Manuscrisul meu de proză este în principiu gata şi mă înfior la gîndul că, iată, s-ar putea să-mi iasă o carte. V. T. l-a citit şi a zis că bune cu adevărat sînt doar două din cele nouă proze, dar că astea n-o să treacă. De altfel, am şi eu această bănuială, dar mă tem că dorinţa de a mă vedea publicat este oricum mai mare decît aceea de a lupta cu redactorii.

Ieri l-am întîlnit pe E.R., un coleg de facultate, acum lucrează la C.C. al komsomolului. Am vrut să-i dau şi lui manuscrisul să-l citească, dar el a refuzat să-l ia pe motiv că nu are nici o secundă liberă şi că manuscrisul nu poate fi oricum rău, deoarece el "crede foarte mult în mine". Totodată s-a arătat foarte sceptic în privinţa şanselor de a-l vedea publicat mai devreme de patru-cinci ani, poate chiar mai tîrziu. Există însă o posibilitate să grăbesc lucrurile, şi anume aceea de a mă face membru de partid. M-a îndemnat şi în alte dăţi să intru în partid şi i-am zîmbit ironic ca de obicei, aşa cum am făcut-o şi de data aceasta. "Degeaba zîmbeşti, mi-a spus, nu vezi ce se face pe frontul ideologic? Sărăcia ne înghite şi, fiindcă nu avem de unde să luăm mai mult cîrnaţ, Gorbaciov va strînge şurubul ideologic şi o să se apuce în primul rînd de voi, scriitorii".

Îmi iau rămas bun de la el şi îmi spun că poate voi şi deveni cîndva membru de partid, dar nu în apropiaţii cinci ani.

O zi istorică, am devenit membru al "Marelui P.C.U.S.". Nici nu am bănuit că de la a nu mă da în vînt să intru în partid voi ajunge să lupt pentru această demnitate, să-i conving pe toţi că o merit. Acum am văzut şi eu că intelectualii şi scriitorii în special beneficiază de un tratament aparte în raport cu cei din clasa muncitoare şi ţăranii. La comitetul orăşenesc de partid "Lenin" am fost primiţi vreo 12 inşi, şi intelectuali eram numai doi, eu şi un profesor de şcoală. Pe noi ne-au frecat cel mai mult. Mi-au fost amintite "păcate" încă de la facultate. Observ că oamenii ăştia sînt foarte bine informaţi. I-a făcut foarte gravi detaliul că am fost căsătorit cu o fiică de preot, dar s-au calmat cînd au aflat că am divorţat de şase ani.

Îmi insuflu convingerea cã pentru mine evenimentul oricum nu are nici o importanþã, cã e o formalitate pe care am îndeplinit-o la fel cum au îndeplinit-o (ori o vor face) ºi alþi colegi de generaþie. (...)

Ieri, 31 august, a avut loc Plenara C.C. al P.C.U.S. dedicată luptei ideologice şi criticii unor manifestări de naţionalism. Au fost loviţi dur Astafiev, Aitmatov, Rasputin, Adamovici, Druţă pentru "naţionalism şi deformarea realităţii socialiste". Mă gîndesc că, "în lumina Hotărîrii", îmi vor fi tăiate alte două proze din manuscris.