Lumina din pod

Lya nu e femeia care să se lase impresionată uşor. Totuşi în după-amiaza aceea toridă orice i se părea prea mult. De neacceptat. De nesuportat. Asfaltul topit în care tocurile ei nu atât de subţiri ca pe vremuri se afundau scoţând un fleoşc înăbuşit. Duhoarea care ieşea prin uşa deschisă a prăvăliilor. Mezel stricat şi peşte împuţit. Trupurile transpirate care curgeau pe stradă şi feţele holbate căutând cea mai apropiată gură de metrou. Tarabele cu ceasuri, curele, ochelari de soare şi cartoline cu Manhattanul din avion aglomerând trotuarele şi aşa înţesate de trecători bezmetici.

Apăsă mai tare cartea sub braţ, strânse din dinţi şi pipăi în poşetă locul unde pusese cu grijă banii. Cartea era doar o acoperire. O luase s-o care, nu s-o citească. Pentru a abate atenţia de la poşeta burduşită cu hârtii de 100. Îşi imagina că nimeni nu ar fi interesat să atace o femeie în vârstă care merge liniştită cu o carte sub braţ. Nimeni n-ar bănui ce ascunde distinsa şi neatenta doamnă în poşeta intenţionat aleasă mai hărtănită. Doar ochelarii de soare scumpi ar fi putut-o trăda, dar cum falsurile abundau, puteau fi foarte bine din cei de 5 dolari de la tarabă.

Toată strada puţea a tutun, semn că era ora la care se ieşea de la serviciu. Lya se apăra cum putea, agitându-şi mâna prin dreptul nasului ca pe un evantai dezmembrat şi scoţând grimase scârbită. Se îneca. În atmosfera năclăită de umezeală şi caniculă fumul parcă se întărea în aer, plutind în nori ucigaşi de gudron. Oribil. Detestabil. Tot căutând din ochi să oprească un taxi, ajunse în faţa staţiei de metrou. În general evita metroul. Mai mult din respect pentru standardul ei de altădată, când avea limuzină şi şofer.

Cei trei negri ţopăiau în faţa bătrânului saxofonist, şi el negru, cu ochelari fumurii, ceea ce ar fi indus ideea că ar fi şi orb, un motiv în plus să-i arunci mărunţiş în cutia de carton discret lăsată pe trotuar, chiar în picioarele trecătorilor. Cânta al naibii de bine, cu capul dat pe spate şi mai mult ca sigur, orb sau nu, cu ochii închişi. Au ritmul în sânge. Soarele cădea necruţător printre două clădiri direct pe saxofon, orbind-o până şi pe Lya care, în mod normal, şi-ar fi văzut de drum şi ar fi coborât prudentă scările în gura de metrou, să ajungă odată acasă. Doar că se feri cu acelaşi gest reflex, agitându-şi mânuţa grăsuţă prin dreptul nasului şi scoţând grimasa bine cunoscută în faţa lucrurilor de nesuportat. Reflexele orbitoare din metalul saxofonului? Ţigara puturoasă a negrului care se bâţâia în ritmul muzicii? Mirosul acru de transpiraţie amestecat cu gazul de eşapament? Toţi cei trei admiratori ai saxofonistului săriră la ea. Mai mult în glumă, puşi pe şotii şi vizibil dispuşi de căldura năucitoare. Erau în elementul lor şi nu voiau decât s-o facă şi pe ea să zâmbească.

- Ce e, madam? Îţi pute?

- Care e treaba? sări celălalt făcând o piruetă chiar în faţa Lyei, amorţită de spaimă.

Îi blocaseră drumul.

- Hai, fiţi serioşi şi daţi-vă la o parte, rosti stoic Lya, conştientă că nu avea ce să i se întâmple la acea oră, într-o zonă hiperaglomerată, ba chiar în faţa gurii de metrou.

Şi mai ştia că pe ăştia trebuie să-i iei tare. Le e frică de poliţie. Nu sunt periculoşi decât pe teritoriul lor. Aşa că forţă, împingându-şi bărbia în piept şi strângând mai tare mânerele poşetei.

- Aveţi de gând să vă daţi la o parte, sau ce?

- Nu-ţi place cum cântă, aaa? Spune, nu-ţi place?

Şi cel mai tânăr dintre cei trei dansatori îi suflă fumul drept în faţă.

O, Doamne! se feri Lya strâmbându-se dezgustată.

- Eşti în minoritate, madam! i se adresă unul dintre ei.

- O, nici pomeneală, atâta lume a renunţat să mai fumeze!

- Dar atâta lume nu renunţă la culoarea pielii, nu-i aşa?

- Ce vorbă e asta?! îşi piţigăie Lya buzele indignată. Cel mai bun prieten al nostru e negru! minţi ea strângându-şi cu putere braţele pe lângă corp.

- Las-o moartă, madam! zâmbi isteţul care tot făcea piruete din ce în ce mai profesioniste. Ştiu un antisemit al cărui cel mai bun prieten este evident un evreu. Texte. Camuflaj pentru aroganţă. Recunoaşte că minorităţile astea ajunse majoritare îţi provoacă spaimă. Sau poate dispreţ?! Ia să vedem ce sentimente ai pentru homosexuali, de exemplu? Dar pentru purtătorii de SIDA? Ai dat vreun sfanţ pentru asociaţia orbilor, diabeticilor sau animalelor abandonate? rânji negrul şi cu o mişcare dibace îi smulse poşeta şi şi-o atârnă de gât.

Nici nu avu timp să ţipe sau să facă vreun gest. Negrul o luă de mijloc şi o învârti graţios cum ar fi dansat cu o balerină. Lya simţi cum i se usucă gura. Îi tremurau dinţii. O picătură de sudoare de pe fruntea partenerului de dans îi căzu pe bărbie. Saxofonistul continuă să cânte al naibii de bine. Unii treceau amuzându-se de scena multietnică. Cei mai mulţi nu dădeau nici o atenţie aglomeraţiei de pe trotuar.

- Dumnezeule! Dă-mi poşeta înapoi! Te rog, dă-mi poşeta!

1 2 3

Următoarea pagină