Adenauer, de Gaulle... Voronin (2)

Salvatorii de ieri, "salvatorul" de azi
Aşa se face că evoluţia e o cale sinuoasă. Privit diacronic, trecutul poate fi interpretat şi ca o succesiune a perioadelor de avânt şi glorie, pe de o parte, decădere şi ruşine, pe de altă parte. Dar dacă unii reuşesc să-şi nască, să caute şi să-şi găsească omul predestinat să le fie adevăratul salvator, atunci alţii orbecăiesc în ignoranţă, tentative sterile şi lamentări interminabile.
Chiar şi germanilor şi francezilor, după cel de-al doilea război mondial, le-a surâs norocul tocmai când se pomeniseră, poate, în cea mai tragică şi nefastă perioadă din istoria lor, unii din aroganţă şi nebunie, ceilalţi din ignoranţă şi prostie. Şi Republica Moldova după vreo zece ani de degringoladă, hachiţe partinice şi realizări futile, de ifose intelectualiste şi fanfaronade politicianiste, de intemperie şi intemperanţă, în urma scrutinului mămăligesc, se poate furlandisi că şi l-a ales pe Mesia.
Să vedem însă cine au fost şi cum au reuşit, în ceea ce şi-au propus, salvatorii lor şi cine este şi cam ce sorţi de izbândă are al nostru?
Studiind viaţa lui Adenauer şi de Gaulle, înţelegi că au existat nişte circumstanţe personale şi antecedente istorice care le-au prezidat activitatea şi succesul. Câteva circumstanţe personale şi înclinaţii teoretice, adevărate convingeri, au determinat predispoziţia lui Adenauer spre concepţiile politice moderne - pe vremea sa considerate aproape futuriste. Deşi disparate, toate ele au convers într-o unică predispoziţie, în aceeaşi căutare instinctivă a stabilităţii politice moderne. Cele mai importante dintre aceste circumstanţe personale au fost: dosarul antinazist, maturitatea intelectuală, o educaţie şi o mentalitate îmbibate de creştinism.

Dosarul antinazist
La începutul vieţii, ca membru al partidului Zentrum (de centru), Adenauer s-a opus fundamental nazismului, după cum apreciau naziştii înşişi, fapt pentru care l-au persecutat politic şi pe toate planurile. A doua lui viaţă a început în 1933, când a fost demis de Hitler din postul de Oberbürgermeister (primar) al Kölnului şi a dus o luptă îndelungată pentru a supravieţui persecuţiilor naziste, afl`ndu-se într-o perpetuă fugă şi activitate subterană, până când a fost în sfârşit arestat şi închis, scăpând numai atunci când trupele americane au încercuit oraşul.
Cât despre Voronin, cum să găseşti în activitatea lui vreo clipă în care a pledat şi a luptat pentru adevăratele valori democratice, dacă antecedentele lui politice sunt legate de partidul comunist - o mişcare de extremă stângă, prin nimic mai puţin odioasă decât fascismul şi nazismul - componente ale extremei drepte.

Maturitatea intelectuală
Adenauer prefera să citească din clasici (Goethe, Shakespeare, Sf. Augustin), să asculte muzică (în special lied-urile lui Shubert), să discute, să inventeze (din fragedă tinereţe şi până târziu în viaţă a strâns numeroase brevete de inventator) şi, mai presus de orice, să lucreze în grădină.
Mi-e greu să-mi imaginez ca Voronin să fi citit vreun rând şi să se fi inspirat din clasicii nominalizaţi, ori din publicistica lui Eminescu. El i-a avut şi îi are în continuare, cred, ca idoli, pe alţi clasici (Engels, Marx, Lenin) şi preferă să asculte Internaţionala şi alte melodii revoluţionare, imnul fostei URSS (în special "ceastuşki"-ile ruseşti).
Adenauer şi-a şlefuit marile calităţi, inteligenţa şi stilul oratoric în cadrul studiilor sale conştiincioase în drept. El poseda avantajul natural oferit de către un intelect matur: puterea de a se concentra pe problemele esenţiale, şi se potrivea foarte bine cu experienţa şi capacitatea de a persevera şi a îndura. Intelectul său s-a maturizat pe măsură se viaţa îl supunea alternativ unor bucurii şi suferinţe puternice, speranţei şi disperării, ascensiunii şi căderii. El a "îndurat" ca durată a vieţii, trecând prin durere şi umilinţă.
Nu ştiu când şi-a şlefuit Voronin inteligenţa şi stilul oratoric. Probabil, în timpul studiilor la şcoala de partid din Moscova. Dar că-i sunt ca un nimb eclatant, se observă cu ochiul liber. Şi, oare, când a "îndurat" mai mult Voronin: atunci când studia voluminoasele lucrări ale adoraţilor săi clasici sau acum când, în suveranul şi integrul său stat, nu i se asigură dreptul la deplasare liberă de la un capăt la celălalt?

O educaţie şi o mentalitate îmbibate de creştinism
Fundamentele conceptuale ale lui Adenauer aveau o bază creştină. Născut într-o familie devotată catolicismului, el a fost tot timpul vieţii un practicant al catolicismului. Acest fapt a avut asupra sa atât consecinţe politice cât şi personale.
Profund înrădăcinat în logica creştină a vieţii, el a aplicat-o tuturor problemelor personale şi ale comunităţii. Conform acestei logici, politica este o prelungire a eticii, iar etica una a religiei. Adenauer citea, de asemenea, multă teologie creştină şi filozofie: el îi spunea biografului său, Paul Weymar, că una dintre maximele care i-au ghidat dintotdeauna viaţa a fost aceea a Sf. Augustin: "Tu ne-ai creat pe noi pentru Tine şi inimile noastre n-au linişte până nu ne vom găsi odihna în Tine".
Studiul aprofundat al faimoaselor enciclice papale asupra problemelor sociale, Rerum Novarum şi Quadragesimo Anno, a conferit convingerilor sale sociale şi politice profunde o nouă tărie şi claritate teoretică. La baza filozofiei politicii sale sociale s-a aflat credinţa creştină fundamentală în sanctitatea individului şi, deci, în inviolabilitatea drepturilor şi conştiinţei sale în faţa statului sau a oricărei alte organizaţii care nu are legitimitatea liberului consimţământ al fiinţelor umane ce o alcătuiesc.
Voronin nu este catolic. E ortodox. Dar nu creştin. El este ortodox comunist. O diferenţă ce nu poate fi neglijată. Preşedintele Moldovei trebuie să fi citit mult ateism şi comunism ştiinţific şi n-ar strica să ştim şi noi: care dintre maximele "sfântului" Lenin este fetişul ce-i ghidează şi astăzi activitatea? Sau poate, în semn de reverenţă faţă de mentorul său de o viaţă, şi-a alcătuit o deviză proprie: tu ne-ai chemat pe noi pentru a construi comunismul mondial şi inimile noastre n-au linişte până nu ne vom găsi odihna măcar într-o singură ţară comunistă din Europa.
Iar de când cu trepădările sale pe lângă Aleksii al Rusiei, mă întreb de nu cumva charismaticul nostru conducător este obsedat de gândul îmbinării "armonioase" a celor două ortodoxisme: comunist şi creştin, cu şansa de a deveni un (şi primul) "atotortodox" sadea.

Pagina precedentă

1 2 3

Următoarea pagină