Evenimente şi cărţi

Excursie de Paşti

Sărbătorile de Paşti au scos întreaga suflare a Basarabiei pentru câteva zile din plasa dilemelor cotidianului, creându-i ocazia unui refugiu în familie şi al unei reculegeri sufleteşti. Cum se crede extrem de religios, "poporul moldovenesc" a trăit cu fervoare sfintele sărbători, crezând naiv că excesul de cucernicie de care se lasă contaminat sporadic îi poate răscumpăra dificila relaţie cu preceptele lui Iisus în viaţa de zi cu zi. S-a întâmplat să fac şi eu de Paşti, împreună cu doi prieteni intelectuali germani de la Berlin, aflaţi în Moldova pentru o vizită de documentare, o escapadă la Orheiul Vechi - loc faimos în Basarabia pentru mănăstirile sale rupestre. Acest sit străvechi este una din puţinele atracţii cultural-turistice ale ţinutului nostru, în care puternice interese politice au căutat să facă tabula rasa, în perioada postbelică, dovezile continuităţii româneşti.

Abia trecând de comuna Ivancea, un panou înfipt la o răscruce te anunţă că te apropii de complexul muzeistic "Orheiul Vechi". De aici încolo un drum desfundat pune la grea încercare resorturile maşinii noastre. Nimeni nu s-a gândit să asfalteze traseul. Acest lucru mi s-a părut cu atât mai ciudat, cu cât ştiu că de ani buni sunt aduse aici de la Chişinău, pentru divertisment, numeroase delegaţii de străini. Ajungem în sfârşit la ţinta călătoriei noastre. Răutul face aici o potcoavă, creând un fel de peninsulă priporoasă, foarte pitorească, care ascunde mistere irezistibile pentru naturile sensibile, cum sunt prietenii mei germani. Le explic că piatra împănată cu scoici pe care călcăm alcătuise fundul Mării Sarmatice, dispărută cu milioane de ani în urmă. Pătrundem printr-un tunel la mănăstirea rupestră, unde stăm de vorbă cu fratele Alexandru, un omulean hirsut, mic de stat, care ne povesteşte cu multă însufleţire despre istoria şi legendele locului. Încăperea de rugăciune şi ritualuri are un iconostas nou, cioplit din lemnul unui singur stejar uriaş de meşteri de la Piatra-Neamţ, care l-au şi dăruit sfântului locaş. Este unic în Moldova şi are o valoare inestimabilă, precizează ghidul nostru. În încăperile acestea, săpate adânc în piatră, se spune că s-ar fi cununat Ştefan cel Mare (şi "Sfânt") cu una din multele sale neveste. Acum la mănăstire trăiesc cinci călugări, o duc greu, se ţin mai mult cu gândul la Dumnezeu. Despre chiliile de pustnici de aici se ştie de prin secolul XIV, de când datează primele însemnări despre Orheiul Vechi, dar odăile, se pare, au fost săpate încă în epoca marilor migraţii de după căderea Imperiului Roman. La Trebujeni, unul din satele din preajmă, se mai păstrează ruinele unei citadele de rezistenţă înălţate în faţa hoardelor Asiei. O cruce albă de piatră în vârful unui stei abrupt marchează locul de unde acum trei sute de ani s-ar fi aruncat în abis o fată, victimă a unei iubiri nefericite. Şi azi, aflăm, se mai produc accidente similare. Facem o mică donaţie mănăstirii şi pornim să cutreierăm grotele înşiruite ca într-o lungă ceremonie, unde te aştepţi să-ţi aţină calea fantome desprinse din zidul rece al stâncii. Încercăm să descifrăm inscripţii de demult dăltuite în slavona veche - limba bisericii în Moldova medievală. Dar abundă mai ales scrijeliturile din epoca aşa-zis "nouă", de după război, făcute cu litere ruseşti, de tipul: "Sveta şi Leonea din Vologda au fost aici". Ieşim la lumină pentru a ne şterge de pe retină aceste artefacte profane. Contemplarea împrejurimilor îţi dă o senzaţie de catharsis. Pe o pajişte verde, dincolo de râu, cai slobozi aleargă ca în primele zile ale Facerii. O lume ascunsă, izolată, departe de iureşul vieţii contemporane. Aici timpul pare încremenit. Satele trăiesc în ritmuri primordiale şi numai pomii înfloriţi în curţile proaspăt măturate de Paşti ale oamenilor îţi arată că anotimpurile nu ocolesc nici măcar acest colţ uitat de Moldovă.

"Ce loc frumos, păcat că nu este amenajat cum trebuie" - îmi spun prietenii mei germani. Aşa este. Adâncit în atemporalitate, Orheiul Vechi îşi aşteaptă investitorii. Dacă s-ar pune la punct infrastructura, s-ar asfalta şoseaua de acces, dacă s-ar deschide nişte gherete de suvenire şi utilităţi de agrement - toate astea făc`ndu-se într-un mod, desigur, raţional, fără a se tulbura integritatea acestui "tărâm" aproape ingenuu - s-ar putea câştiga bani buni şi întreaga zonă ar prospera. Republica Moldova a neglijat până acum dezvoltarea turismului. Locurile istorice de la noi ar fi trebuit atrase în circuitul internaţional de itinerarii istorice. Dar şi pentru acest lucru am fi avut nevoie de o voinţă politică luminată, nu de aviditatea tâmpă ce a marcat în general actul guvernării în Basarabia după '89. Multe ţări sărace au reuşit să se ridice pe propriile picioare dezvoltând sfera turismului ºi a serviciilor. Moldova nu vrea sã înveþe din experienþa altora, ci se încãpãþâneazã sã traiascã din pomeni, mai mult sau mai puþin... rambursabile.

Abia revenit la Chişinău, aflu în aceeaşi seară despre întoarcerea dlui Voronin de la Moscova, unde a discutat fructuos integrarea cu Rusia şi Belarus. A doua zi a sosit la Chişinău E. Primakov, şeful comisiei din Dumă pentru reglementarea conflictului cu Transnistria - aşadar, succesele ne pasc şi pe această latură. Altă ştire: sindicatele moldoveneşti sunt pe cale să semneze un acord cu colegii lor din Rusia, pentru reînnodarea relaţiilor frăţeşti de odinioară. În mass-media oficială de la Chişinău jargonul pro-european cedează locul incantaţiilor pro-răsăritene. Era şi timpul. După un deceniu de brambureală "democratică" şi false declaraţii de iubire pentru Occident, Moldova îşi redescoperă profundele afinităţi cu Rusia. Asistăm, de fapt, la o adevărată "întoarcere la izvoare", la o strategică răsucire în front (vorba "organelor operative"), care îşi va regăsi cât de curând încondeierile encomiastice în foile mercenare. Este o înviorare ce contrastează puternic cu încremenirea stâncilor de la Orheiul Vechi. Grotele sale au supravieţuit multor asemenea agitaţii şi răsturnări de regim politic. Vor supravieţui şi acestor calamităţi. Numai dacă un viitor "taliban" din partea locului nu va pune tunurile să le distrugă, aşa cum au făcut autorităţile islamice din Afganistan cu statuile lui Buddha, vechi de o mie de ani.

1 2 3

Următoarea pagină