|
Tu trebuie să fii stăpânul timpului şi nu invers. Aproape niciodată nu intru în criză de timp. Cât priveşte opera, sigur că suferă, dar în cei cincisprezece ani de producţie îţi garantez că hiatusul a fost şi mai mare, de-a dreptul catastrofic, - dar asta n-a reuşit să mă împiedice a scrie (am câteva cărţi din acea perioadă) şi nici a citi şi studia.
- Modest sau nemodest vorbind, crezi că, faţă de omul-nescriitor, tu ai o psihologie aparte, un destin neordinar?
- Îmi aduc aminte de o discuţie cu prozatorul Nicolae Breban, la care asistau încă vreo zece autori. I-am spus atunci, între altele, că în acea încăpere toţi cei prezenţi avem fiecare o soartă, dar numai unul sau doi dintre noi avem un destin. Cred că, în esenţă, aceasta ar fi deosebirea. Că Dumnezeu are un gând cu mine, este aproape sigur. Altfel aş fi pierit de mult - în numeroase ocazii am fost la un pas de a dispărea fizic (să nu uităm că am, între altele, - din ce mi s-a comunicat după eliberare din închisoarea politică - la activ o condamnare la moarte), dar nu mai puţin ca scriitor. Paşii mei în literatură, în editarea celor scrise de mine, au fost extrem de lenţi, până la stagnare, până la neantizare. Ce poate fi mai descurajant pentru un autor decât imposibilitatea de a-şi vedea cărţile publicate? E drept, nu am făcut niciodată rabat, nu am scris şi nici publicat, în vremea dictaturii, nimic de care astăzi să-mi fie ruşine sau să poată fi folosit ca argument împotriva-mi, insinu`ndu-se că aş fi fost, de exemplu, oportunist.
Nu cred că există o psihologie aparte, poate o mai înaltă conştiinţă a ceea ce harul dat de Dumnezeu îţi cere să împlineşti. Altfel, eu mă simt şi mă străduiesc din toate puterile a fi un om normal. Ştii şi tu ce greu e să-ţi păstrezi demnitatea şi smerenia, atât de necesare normalităţii.
- Cum apreciezi ideea că, de fapt, literatura n-ar fi decât un subiect, un mijloc iluzoriu de a ne oferi ceea ce nu avem: o existenţă de o valoare mai înaltă, şi mai diversă, şi mai intensă? Aici avându-se în vedere (şi) elitismul, bogăţia, plăcerile vieţii.
- Nu cred că literatura ar fi un substitut, şi mai ales nu înţeleg la ce anume ar fi. Poezia, pentru mine, este cea mai înaltă formă de manifestare a spiritului. De aici ar trebui, probabil, pornită discuţia. Poezia, filosofia au ca problematică esenţială manifestarea fiinţei. Că această preocupare ţine de elită, de elita intelectuală mai exact, e o cu totul altă chestiune. Şi în rândul industriaşilor există o elită, şi între politicieni, şi între ţărani, şi între universitari etc. Elita, în fond, este ce-i mai bun, mai valoros dintr-un domeniu. Fapt ce nu ne desparte de viaţă cu nimic, din contră. Viaţa-i bogată în măsura în care sufletul tău este plin şi te afli, pe cât poţi, întotdeauna în regulă cu tine şi preocupările tale.
Dialog realizat de Leo Butnaru
|