Înapoi la societatea civilă

Adăuzea după alegeri la noi a nins, vorba cântecului, "ca-n Esenin şi-n poema rusă"... Mai cu seamă la figurat. Liderul partidului victorios s-a şi erijat, cu această ocazie, în postura unui aducător de mană cerească. Scenă biblică! Şi era, în felul său, îndreptăţit s-o facă, chiar dacă mirificii fulgi nu ţineau de promisiunile sale electorale. Pentru că omătul acela (al mieilor pascali?) îi amintea de un gând pe cât de vechi, pe atât de obsesiv, nescris negru pe alb în "platformă", şi totuşi ajuns acum mai aproape ca oricând de împlinire - acela de a-i face pe oponenţii săi şi pe alegătorii acestora să rămână cam ce-au rămas şi eroii lirici din cântecul sus-amintit: nişte oameni de zăpadă. "Iată-ne cu iarna-n ţară!", exclama Vasile Alecsandri într-o celebră şi neaoşă epistolă, redactată într-o zi cu ninsoare, prevestitoare a sosirii anotimpului care îi provoca bardului nostru un amalgam de veneraţie şi de fobie. Care ar fi fost oare reacţia poetului la ninsoarea de după scrutin, când guvernul acela metaforic format din miniştri cu nume de Crivăţ, Viscol, Gheaţă et caetera stă să păşească din cadrul texturii literare în acela al texturii sociale ? Dar chiar toţi şi aievea ! Cu excepţia, poate, a lui Moş Crăciun al nostru, căruia mă tem că îi va lua din nou portofoliul emulul său septentrionar.

Acum că evenimentul s-a consumat, redevenim noi înşine: ne lamentăm, căutăm ţapi ispăşitori, defulãm frica funciarã care, spre surprinderea noastrã, nu s-a retras nici pânã la mijlocul stratului freatic, ne vine câte-un gând sã curtãm ipocrizia, tovarãºa noastrã de-o viaþã pe care am abandonat-o cu atâta frondã ºi... comentăm, comentăm, comentăm. Noica spunea undeva că singura formă de participare a noastră la istorie este comentariul. Suntem copiii diatezei pasive. Iar monocolorul fatalismului stă să-şi reocupe locul pe băţul care este gol pentru un moment şi pe care a încercat să fluture, câţiva ani, o speranţă în trei ape.

Printre cauzele celor întâmplate cea mai frecvent vehiculată este aceea a sărăciei şi a disperării populaţiei, în primul rând a ţăranilor. Şi da şi nu. Da, pentru că mizeria la care a fost adusă o bună parte din cetăţeni este o realitate şi încă una iremisibilă, mai ales când o raportezi la opulenţa minoritară a acelui soi de clasă căreia i se zice "novîie". Falia dintre vorbă şi faptă, nonparolismul liderilor politici de la noi a devenit o prăpastie situată între ei şi electorat. Tony Judt, analistul american care şi-a lansat recent la Chişinău versiunea românească a două cărţi de mare audienţă, remarca, în cadrul unui seminar, că chestiunea ţinătoare de bunăstarea populaţiei e un lucru cu care în Occident nu se glumeşte şi nu se joacă. Acolo, zice el, nu se uită că "ţărănimea cu moralul scăzut, beneficiind de dreptul de vot, s-a orientat pretutindeni înspre partidele fasciste sau populiste care promiteau să-i rezolve plângerile". Nu întâmplător la baza raporturilor cu alegătorii, în campaniile electorale, şi a managementului resursei umane, în activitatea cotidiană, liderii occidentali pun, de mulţi ani, celebra ierarhie a nevoilor umane elaborată de Abraham Maslow. La ce s-ar reduce, în câteva fraze, doctrina savantului american ? Primo. Motivaţia manifestării pe plan social şi politic a oamenilor este în funcţie directă de anumite nevoi şi interese nesatisfăcute. Secundo, există câteva trepte de nevoi şi interese, iar omul nu va avea drept motivaţie nevoi de pe o treaptă superioară dacă nu şi le-a satisfăcut încă pe acelea de la nivelul inferior. Iată cum arată scara nevoilor după Maslow:

1. Fiziologice. Nevoile de bază ale omului sunt nevoia de hrană, apă, adăpost, somn şi celelalte nevoi ale organismului. Toate sunt esenţiale pentru viaţă şi supravieţuire şi, până când acestea nu sunt satisfăcute la gradul necesar subzistenţei, celelalte nevoi ale omului vor avea prea puţină motivaţie.

2. De securitate fizică şi socială. Acestea reprezintă nevoia eliberării de teama de primejdie şi pericole fizice sau de teama de a fi privat de satisfacerea nevoilor fiziologice fundamentale.

3. Sociale sau de asociere. După ce au fost satisfăcute primele două categorii de nevoi, omul simte nevoia de apartenenţă, de asociere la un grup, de a iubi şi a fi iubit, de a participa la activităţi care-i dau sentimentul de solidaritate.

4. De stimă şi recunoaştere socială. După satisfacerea nevoilor sociale, oamenii simt nevoia de a fi ceva mai mult decât un simplu membru al unui grup. Ei doresc să aibă parte de respect, atât în ochii lor cât şi ai celorlalţi. Satisfacerea acestor nevoi dă naştere la sentimentul de putere, încredere în sine şi prestigiu.

5. De autoactualizare sau afirmare şi realizare personală. La cel mai înalt nivel ierarhic al nevoilor sale, individul atinge autoactualizarea, aceasta însemnând utilizarea la maximum a potenţialului său pentru a deveni tot ceea ce este capabil să devină.

1 2 3

Următoarea pagină