Prejudecăţile literare sub lupă (3)

O întreprindere de fabricat, de manipulat şi uneori de anulat prejudecăţi, cum le numeşte Ioana Pârvulescu, sunt premiile literare. Aventura lor începe la noi cu anul 1868, când Societatea Academică Română va atribui primul său premiu oficial. Este interesant de văzut că un mare perdant al vremii (în 1891) a fost Caragiale, cu volumul Teatru şi Năpasta, care a obţinut 3 voturi pentru şi 20 contra! De ce? Juriul a acuzat "pretendentul" de... lez-naţiune. Posteritatea însă a fost de altă părere, redându-i lui Caragiale poziţia de scriitor reprezentativ pe care o merită şi aruncându-i în uitare pe autorii premiaţi în epocă, "politic corecţi" (cum am spune noi azi), dar inconsistenţi ca valoare literară. "Eminescu, Creangă, Caragiale nu au luat premii, au devenit premii" - punctează autoarea. Nimic mai adevărat.

În continuare, Ioana Pârvulescu prezintă galeria premiilor literare din 1963 şi până în 1985, când acordarea lor a fost suspendată de autorităţile comuniste, şi alege din grupul cărţilor premiate într-un an - una, mai semnificativă pentru momentul respectiv. Era un timp când funcţiona din plin prejudecata tematică, principiul valorii estetice fiind înlocuit de juriile US cu cel al potenţialului subversiv la adresa regimului. Dar, aşa cum ne arată autoarea, genul acesta de opoziţie indirectă, nu a fost decât o iluzie, pentru că de cele mai multe ori, literaţii au plătit exact preţul cerut de putere. Iată, între altele, două exemple diametral opuse. Dorin Tudoran, premiat în 1977, pentru cărţile de poezie, Uneori plutirea şi O zi în natură, demontează prejudecata facilă a discrepanţei dintre operă şi viaţă, întrucât principala lor calitate este rezistenţa, estetică şi morală. Premiul US din 1975 ilustrează o coerenţă de sens invers, prin Eugen Barbu, al cărui roman-colaj Incognito (un plagiat din obscuri autori străini traduşi în română - unul dintre cele mai mari scandaluri în lumea literară a vremii) trimite organic la identitatea moralmente imundă a politrucului de la "Săptămâna". Anul de excepţie al premiilor US l-a constituit 1990. Entuziasmul libertăţii recâştigate a permis o ascuţire a exigenţelor de selecţie şi evaluare. Pentru prima dată au fost atribuite câte un singur premiu la fiecare secţiune. Această performanţă a rigorii nu a mai fost respectată nici până azi. Or, cu cât sunt mai multe premii literare, cu atât valoarea lor simbolică şi materială scade. Evident, degeaba susţii, cu bună credinţă, o asemenea teză, instituţia premiilor literare a devenit de mult o afacere, un mijloc de satisfacere a vanităţilor şi poftelor pecuniare.

"A impune lipsa totală de prejudecăţi într-un univers anume - fie el şi limitat la receptarea literară - ar fi prima prejudecată nouă a noii lumi." - observă cu subtilitate Ioana Pârvulescu. Deconstruind mitologia premiilor literare, autoarea noastră a fost ea însăşi, se pare, victima unor atitudini preconcepute, în 1999, când i-a fost premiată nu cartea despre prejudecăţile literare, ci alta, Alfabetul Doamnelor, apărută în acelaşi an, deşi tocmai primul volum, cel pe care l-am prezentat şi noi, a întrunit sufragiile unanime ale criticii literare. Nu-mi rămâne decât să regret că acest studiu, serios şi temeinic, remarcabil ca amploare a demonstraţiei şi foarte bine scris, nu este de găsit în librăriile din Basarabia - un loc în care diagnosticele Ioanei Pârvulescu îşi află un teren de aplicare de-a dreptul fantastic.

Ioana Pârvulescu, Prejudecăţi literare, Opţiuni comode în receptarea literaturii române. Bucureşti, Editura Univers, 1999

Pagina precedentă

1 2 3