|
- Cum te-ai decis pentru această aventură excepţională în jurul lumii?
- A fost ca un eveniment inopinat în viaţa mea. Am obţinut un premiu literar în Germania pentru prima mea carte, şi cum nu puteam să-mi cumpăr pe banii câştigaţi nici casă, nici maşină, m-am decis pentru această călătorie pe care să n-o uit niciodată. La început această idee a mea a fost ca o glumă pentru prietenii mei, însă ceea ce a urmat a fost un lucru foarte important şi serios. Am citit destule cărţi despre călătorii, unele celebre, însă experienţa unei asemenea aventuri trăite pe viu nu se poate compara cu nimic altceva.
- Să revenim la Trenul Literaturii. Ce ştiai despre ţările din estul Europei şi ce schimbări de imagine ai înregistrat în urma acestei călătorii?
- O întrebare despre ţările din Europa de Est e întotdeauna foarte complicată. Am văzut ce înseamnă "estul" vizitând mai întâi Berlinul de Est, până la căderea zidului. De asemenea, am vizitat înainte de 1989 Praga, Budapesta, Leningradul şi Moscova, aşa că am avut o idee despre ceea ce înseamnă viaţa în estul Europei. Mi-am făcut destule cunoştinţe, aş zice chiar prieteni, în aceste ţări. Şi în cadrul Trenului Literaturii, cum cred că aţi observat, am contactat destul de mult cu scriitorii din est - voi mi-aţi devenit chiar prieteni. Personal nu am nici o reţinere în a comunica cu lumea din această parte a Europei, deşi există diferenţe între noi, fireşti aş spune, pentru că ne-am format fiecare într-un cadru social şi ideologic diferit...
Mă întrebi dacă s-a schimbat ceva - după această călătorie - în imaginea pe care o aveam despre ţările din est. Mi-e destul de greu să dau un răspuns univoc. În Kaliningrad am fost şocată de ceea ce-am văzut, ca de altfel mulţi din colegii noştri. Chiar voi, care aţi aparţinut spaţiului sovietic, v-aţi arătat stupefiaţi de încremenirea istoriei în acele locuri. Am avut o revelaţie în negativ, care m-a urmărit mult timp. Nici la Sankt Petersburg lucrurile n-au prea evoluat. Oraşului i s-a restituit numele, dar mai urmează să i se restabilească şi re-numele, cel de capitală culturală a nordului. Singurul oraş din Rusia unde am înregistrat o schimbare în bine sub aspectul imaginii este Moscova. E clar că acolo se învârt sume enorme de bani, se fac investiţii, inclusiv ale unor firme străine. În restul ţării lucrurile au rămas aproape neclintite. Urmăream din tren peisajele întinse ale câmpiei ruse: cocioabe de lemn şi pârloagă, sate cu aspect de secol XIX. Îmi imaginez cât de greu e să conduci o ţară cu un asemenea teritoriu enorm, dar trebuie făcut ceva, pentru că în acele locuri îşi consumă viaţa nişte oameni şi suntem deja, iată, la sfârşitul mileniului II. Bănuiesc că în ţările mai mici din est lucrurile se schimbă şi evoluează mai repede.
- Felicitas, te rog să-mi spui câte ceva despre scrisul tău. Ce teme abordezi în cărţile tale?
- Am editat până acum două cărţi. O carte de proze scurte, intitulată Picknick der Friseure, cu care am obţinut şi un premiu literar în Germania, iar a doua e un mic roman, Pigafetta, scris în urma călătoriei de care îţi vorbeam mai sus. La prima carte am muncit enorm, cred că am rescris-o de câteva ori. Cuprinde proze scurte, de 3-4 pagini, foarte concentrate. Scrierea lor a fost ca un exerciţiu de stil pentru mine, foarte migălos, când am încercat să-mi găsesc instrumentarul de lucru. Sunt nişte proze impregnate de multă poezie, concepute într-un ritm muzical. Romanul Pigafetta, generat de călătoria mea în jurul lumii, împrumută drept titlu numele unui tânăr italian care s-a îmbarcat pe una din corăbiile conduse de celebrul călător portughez Magelan. Supravieţuind în urma unui periplu foarte greu şi foarte primejdios, Pigafetta publică ulterior un interesant şi dramatic jurnal de bord, ca o mărturie a aventurii sale în jurul lumii. Acesta a fost detaliul care mi-a inspirat titlul romanului şi chiar structura sa.
- Au fost traduse cărţile tale şi în alte limbi?
- În franceză şi olandeză, deocamdată. Aş vrea să mai spun ceva, cred eu important, despre scrisul meu. Îmi place să mă desprind de realitate, să mă las purtată de imaginar şi să plonjez într-o lume a ficţiunilor. Nu e vorba de science fiction, ci de o lume în care să mă simt liberă să fac ceea ce-mi doresc. De fapt, scrisul pentru mine înseamnă libertate. Acolo nu fac nici un compromis, aşa cum se întâmplă cu fiecare dintre noi în viaţa de toate zilele... Aş spune că pentru mine literatura este o formă de libertate absolută pe care mi-o pot permite în această viaţă.
- Scrii uşor sau te chinuieşti mult cu elaborarea frazelor şi a subiectelor?
- Mai întâi aş vrea să spun că m-am hotărât greu şi destul de târziu să public. Am ezitat să încredinţez tiparului ceea ce scriam, la modul profesionist, de mulţi ani. Când am tipărit prima carte mulţi n-au crezut că sunt o debutantă, ci un scriitor consacrat, cu o mare experienţă a scrisului. Aşa era, învăţasem bine tehnica scrisului, numai că făcusem acest lucru într-un anonimat confortabil... Mă întrebi cât de uşor scriu. Cred că în urmă cu zece ani scriam foarte uşor, acum e din ce în ce mai greu. Poate că am astăzi o altă responsabilitate pentru pagina scrisă, cu siguranţă e o altă responsabilitate, care vine o dată cu vârsta şi cu experienţa acumulată. De câţiva ani sunt freelance, adică mă consacru numai muncii de scriitor. Până a publica prima carte am fost şi pedagog, şi ziarist, adică aveam o slujbă care îmi asigura existenţa. Asta nu vrea să însemne că acum pot să trăiesc doar pe baza onorariilor câştigate din vânzarea cărţilor mele. E imposibil aşa ceva. În Germania există - probabil că ştii acest lucru, deoarece ai fost de mai multe ori la Berlin - un sistem bine pus la punct al lecturilor publice, din care se câştigă binişor. Apoi mai există premii literare, burse de creaţie etc. Condiţia de freelance e riscantă, neliniştită, dar ea îţi oferă libertatea deplină a creaţiei.
|
Felicitas Hoppe
Inapoi la cuprinsul numarului