|
În aceeaşi sală enormă a fostei biserici, transformată în sală de sport, apoi şi în cămin studenţesc, s-au produs atâtea lucruri memorabile, dintre care primele îmi vin în minte acestea două. Dar le voi inversa, cronologic, din raţiuni de structură şi compoziţie. Printre noii colegi s-au dovedit a fi şi vreo doi de la Truşeni, băieţi trăitori aproape de Chişinău, deci buni cunoscători ai oraşului şi având o psihologie şi un comportament în unele privinţe diferit de cel al unor rurali sadea, precum eram noi, ceilalţi. Erau mai descătuşaţi, mai plini de iniţiative, cunoşteau tot felul de învârteli şi metode de rezolvare a problemelor de viaţă, iar acestea ne atacau zilnic cu duiumul. Cu ei am mers noi câţiva la via universităţii, unde se afla paznic un truşenean de-al lor, ºi ºtiu cã ne-am înfruptat cu struguri din cei mai dulci ºi gustoºi - Muscat de Hamburg, Cardinal, Þâþa-Caprei, Degetele-Cucoanei, cum le numeau ei, soiuri de care unul ca alde mine nici nu auzise... Dar glume seara dupã stingere, dar chicoteli!... Ceea ce vroiam să fixez aici nu sunt acestea, lucruri şi mai ale dracului se făceau, ca în orice adunătură de bursaci: păcăleli, sperieturi în toi de noapte, despre care am citit la autorul rus Pomealovski, din secolul trecut, ci faptul că, mulţumită lor, colegilor truşeneni, am avut ocazia, şi eu şi ceilalţi, să-l cunoaştem pe bătrânul Gheorghe V. Madan. Nu în carne şi oase, căci nu mai era în viaţă, ci cartea lui, o ediţie de mare frumuseţe, cuprinzând cele mai frumoase nuvele şi povestiri, mai toate inspirate de locurile natale. De altfel, am şi întreprins o vizită la Truşeni, invitaţi fiind de noii noştri prieteni, şi nu cumva altfel, ci am mers pe jos, de la universitate chiar, peste cele câteva dealuri, şi abia dacă am zăbovit ceva prin sat, am luat-o prin vii ºi livezi, de am vãzut ºi trãit aievea locurile ºi întâmplãrile descrise de scriitorul din Truºeni în cartea lui... O, desigur, cea mai excitantă şi mai demnă de laudă era bucata cu lelea Paraschiţa, cu vrăjita, fermecătoarea aventură din lanul de cânepă... A fost una din alesele, deºi puþinele bucurii ale studenþiei mele din acei ani de început, când am plecat din satul meu...
|
Vladimir Beşleagă
Inapoi la cuprinsul numarului