'E foarte dificil să ceri linişte şi armonie totală, când ştii că în grădină se plimbă un tigru' (3)

Astăzi, în Spania, pot să afirm că avem o democraţie matură. Este curioasă în acest sens relaţia pe care o are societatea noastră cu fenomenul naţionalismului. În Spania nu avem un naţionalism spaniol, ci unul Catalan, Basc sau Galician. Un segment mic din populaţia de origine Bască, doar 12% din cei cu drept de vot, doresc o separaţie de Spania. Chiar în aceste luni, reprezentanţii rebeli ai acestor 12% au intensificat campania lor teroristă, dau numeroase lovituri şi săvârşesc fărădelegi aproape în fiecare zi. Toată lumea ştie cine sunt aceştia şi care sunt susţinătorii lor. Însă nu li se întâmplă nimic, atâta timp cât ucigaşii operează în altă parte.

Cineva din Trenul Literaturii m-a întrebat cum poate Guvernul spaniol să tolereze aceste lucruri. Dar ce altceva ar putea să facă un regim democratic? Să abandoneze 88% din populaţie în mâinile acestor ucigaşi? Tancurile armatei spaniole nu pot intra în Ţara Bascilor, pentru că aceasta nu este o cale democratică de a rezolva problema. Şi nici majoritatea populaţiei nu doreşte acest lucru, chiar dacă separatiştii ne împing spre aşa ceva.

- Noi, în ţările din Est, am cunoscut totalitarismul comunist, care a strivit deopotrivă instinctul proprietăţii şi libertăţile individuale. Aţi asistat şi Dvs. la asemenea scene, în zona fostei URSS, în special la Kaliningrad şi Minsk. Ce sentimente aţi trăit cu acea ocazie? Se pare că libertatea poate fi considerată în acelaşi timp o binefacere şi o povară. Este o chestiune de optică sau de esenţă? Sau depinde cine "priveşte"?

- În Kaliningrad mi s-a adresat cea mai aiuritoare întrebare pe care mi-a fost dat s-o aud vreodată: "Pentru ce-am avea nevoie de libertate?" Această întrebare teribilă mai reverberează încă în mintea mea. Eu aş putea să-mi imaginez că această frază poate fi rostită doar de cineva care s-a născut şi a crescut sub stricta supraveghere a stăpânului şi deodată a devenit liber. Aceasta este o întrebare pe care o pot explica, dar nu sunt în stare s-o înţeleg până la capăt. De fapt, nu sunt sigur că răspunsul meu se potriveşte întrebării Dvs.

- Sunteţi mulţumit de ceea ce faceţi? Îşi poate dori un scriitor un alt statut decât cel pe care îl are în lumea de azi?

- Sunt foarte mulţumit de ceea ce fac atunci când fac ceea ce-mi place. O întrebare stranie, nu-i aşa?... Da, sunt mulţumit, la fel ca un instalator sau ca un violoncelist. Ce altceva poţi să spui despre un scriitor fără a risca să exagerezi?

Interviu realizat de Vasile GÂRNEŢ

Chişinău-Madrid, septembrie 2000

Pagina precedentă

1 2 3