'E foarte dificil să ceri linişte şi armonie totală, când ştii că în grădină se plimbă un tigru' (2)

- Aţi studiat ingineria la Universitatea din Complutense. Cum aţi venit în literatură?

- Ştiinţa m-a fascinat şi continuă să mă fascineze. Am scris o serie de lucrări de popularizare a ştiinţei şi am convingerea că cunoştinţele în domeniul ştiinţei te ajută să înţelegi mai bine viaţa de zi cu zi. De exemplu, e bine să ai o idee clară despre inerţie, atunci când porneşti o discuţie despre dragoste.

Cu toate acestea, am ales în cele din urmă literatura. Am studiat filologia, deoarece poezia mi se dă mai uşor decât, să zicem, calculele infinitezimale. Cu alte cuvinte, mă simt capabil să scriu o nouă poezie, experimentând în voie, şi nu mă simt în stare să propun o nouă ipotenuză matematică.

În orice caz, cea mai voluminoasă carte a mea de până acum am conceput-o sub forma unui amplu eseu filologic, publicat cu doi ani în urmă, în care am propus o teorie privind originea toponimelor în Europa. Conform tezelor pe care le dezvolt în această carte, majoritatea toponimelor din Europa au rezultat în urma expansiunii culturii Indoeuropene. Am lucrat 15 ani la această carte, însă multe lucruri legate de subiectul în cauză rămân a fi un puzzle indescifrabil pentru specialişti.

- Literatura spaniolă şi hispanoamericană este dintre cele mai cunoscute în lume. Ce tendinţe noi au apărut în literatura hispanică după boom-ul din anii '60-'70?

- Termenul de literatură hispanică sună prea unitar şi generalizant. Nu se poate vorbi despre tendinţe comune în evoluţia literaturii de expresie spaniolă. Subiectele, stilurile şi metodele de creaţie ale scriitorilor din cele peste 20 de ţări care vorbesc spaniola sunt foarte diferite. E drept că limba în care scriu eu - cunoscută în lume de peste 400 mln oameni - are o remarcabilă omogenitate lingvistică. Comparată cu alte limbi, care de asemenea au avut un trecut imperial, spaniola n-a suferit deformări şi nici o alteraţie vizibilă. Literatura de expresie spaniolă de pe continentul american a fost construită pe baza unor idiomuri foarte apropiate de spaniola clasică. Această idee este agreată de mulţi scriitori care nu sunt spanioli prin naştere, cum ar fi de exemplu Jorge Luis Borges, unul din cei mai mari virtuozi ai limbii spaniole şi ai literaturii hispanice din secolul nostru.

În anii '70 intram deseori în librăria Cuadernos Hispanoamericanos. Se întâmpla să treacă pe acolo Cortбzar, Garcнa Mбrquez, Vargas Llosa, Onetti... Am învăţat foarte multe de la ei. Cred că acum trăim alte timpuri, din păcate mai puţin excitante, mai puţin provocatoare decât în acea perioadă. Cu toate acestea, nu vreau să cred, aşa cum se spune uneori, că scriitorii creează mai bine sub dictatură. Dimpotrivă, cred că e foarte dificil să oferim o alternativă la ceea ce a însemnat pentru literatura scrisă în limba spaniolă un Rulfo, Carpentier, Neruda, Mazzocchi şi alţii. Asta e adevărata cauză a perioadei mai liniştite pe care o traversăm. Ei au fost nişte uriaşi şi va trebui să treacă o perioadă de timp până vom mai culege o recoltă la fel de bogată.

În ceea ce priveşte Spania, după încheierea Războiului Civil, literatura a trecut printr-un şir de etape: formalistă, politică, simbolistă, hermetistă, personalistă etc. Aş avea nevoie de câteva pagini că să rezum măcar traiectoria literaturii postbelice. Un lucru însă este cert, operele literare date culturii noastre de generaţiile lui Unamuno (1889) sau Garcнa Lorca (1927) n-au fost depăşite valoric încă. Iar scriitori apar, slavă Domnului, aproa-pe în fiecare zi.

În acest context mi-aş permite să fac câteva referiri şi la mine. Scriu poezie şi proză. Proza mea este realistă şi abordează subiecte care se desfăşoară în trecut. În ceea ce priveşte poezia, am aderat la mişcarea intitulată "poezia experienţei", mai bine zis mă înscriu în "linia clară" a acestei mişcări cu multiple ramificaţii.

- Am avut în Tren momente când litera-tura şi politicul au interferat, nu întot-deauna într-un mod foarte agreabil. Care este situaţia din acest punct de vedere în Spania, azi şi pe timpul regimului lui Franco? Cum aţi trecut Dvs., ca intelectual, prin această experienţă?

- Cred că momentul la care vă referiţi - în care eu am fost destul de implicat - n-a fost unul cu adevărat transcendent şi revelator. E vorba de un nod de relaţii istorice mai speciale dintre diferite ţării care a ieşit la suprafaţă în timpul călătoriei.

Dacă mă întrebaţi ce opţiune politică am, vă voi răspunde tranşant că am fost întotdeauna un antifascist. Sunt împotriva oricărui tip de fascism, fie el de culoare roşie sau albastră. Sunt împotriva oricui totalitarism. Am luptat împotriva totalitarismului lui Franco şi am respins totalitarismul de tip comunist, care a martirizat atâta lume.

Tradiţia politică din familia mea s-a apropiat la început de un anarhism libertin, de care nimeni nu-şi aminteşte astăzi lucruri semnificative. Însă pentru a aspira la democraţie, trebuie să ai o anume imagine despre ceea ce înseamnă democraţia. O democraţie fără manipulatori. Astăzi, graţie dezvoltării excepţionale a mijloacelor de comunicaţie, acest ideal al democraţiei fără manipulatori pare realizabil. Noi nu avem nevoie ca cineva să ne reprezinte, când putem discuta deschis între noi ce efecte vor avea anumite subiecte politice asupra noastră. În aceste condiţii, a-ţi asuma o reprezentare politică sugerează o impostură.

Pagina precedentă

1 2 3

Următoarea pagină