'A trăi fără cuvânt, fără scris, se poate, dar e o viaţă de prost gust' (2)

- Da, pentru că şi literatura din Moldova este parte integrantă a literaturii române.

- Există o literatură română, o literatură maghiară şi sunt interferenţe, sunt tradiţii asemănătoare, dar nu lipsesc şi aspecte specifice. De exemplu, un scriitor din Berlinul de Est, unde stăm de vorbă, aici, pe Under den Linden, scrie altfel decât un scriitor german din Elveţia. Însă pentru a face o evaluare mai generală ar trebui să cunosc mai multe texte, şi nu numai din literatura maghiară de după '80, de la noi şi din Ungaria.

- Există în interiorul literaturii maghiare din Transilvania o anumită stare conflictuală între generaţii, la nivel instituţional sau în ce priveşte formulele de creaţie?

- Unele polemici apar sporadic, dar ele nu sunt prea mari. Şi în mediile literare din Ungaria există diferenţe de viziune, de gusturi; unii sunt mai conservatori, alţii "postmoderni". Diferenţele acestea vor exista mereu. Într-un fel este normal. Pe de altă parte, nu aş spune că aceste rivalităţi ar fi chiar inocente. Mai ales atunci când grupurile respective se lasă impregnate de ideologie şi politic. Şi de arivism, bineînţeles. Fenomenul este prezent peste tot: de la Lisabona la Berlin. Am constatat-o şi noi. Viaţa la sfârşitul ultimului deceniu este foarte tumultuoasă.

- Andras, totuşi această relativă coerenţă a câmpului cultural maghiar din România se datorează şi preocupării voastre de păstrare a identităţii naţionale pe vremea comunismului?

- Eu cred că am fost suprimaţi toţi: şi românii, şi maghiarii, şi saşii, şi ţiganii, toţi care trăim acolo. Numai că faţă de minorităţi regimul lui Ceauşescu a fost foarte dur, şi ideile lui nu sunt date uitării: ideea suprimării sau anihilării minorităţilor există pretutindeni, nu numai într-un stat majoritar român - în orice stat majoritar. Azi tensiunile sunt altele, este mai curând vorba de bani şi putere. Ideologia naţionalistă rămâne un ambalaj cu care se manipulează ocazional. Când ţării îi merge rău, întotdeauna se va putea spune că ungurii ne iau Transilvania sau ceva de felul ăsta. Ameninţarea cu un conflict interetnic constituie un vechi atu în pokerul politic.

- Dar cred că nu te referi la politica de stat din România, bănuiesc că ai în vedere anumite limbaje, discursuri populiste în rândul unor politicieni sau partide româneşti?

- Este adevărat. Aceste lucruri nu există în discursul autorităţilor publice. Dovadă - participarea UDMR la guvernare. Însă aceste dispoziţii s-au manifestat la nivelul politicii de stat până în 1996. Şi mă rog să nu reapară după alegerile din toamna lui 2000.

- Voi, scriitorii maghiari din România, aveţi posibilitatea să faceţi schimburi culturale libere cu Ungaria, să obţineţi burse de creaţie, de studii, aşa cum noi, basarabenii, putem studia în România.

- Sigur. După 1989 beneficiem de o deschidere faţă de lume. Primim burse, avem relaţii foarte bune cu redacţiile din Ungaria. Publicăm la Lato şi scriitori din Ungaria, dar nu prea mulţi, pentru că onorariile noastre sunt modice.

- Condiţia lor este să se plătească, vă cer ei asta?

- Nu neapărat. Cine publică la noi de regulă nu pretinde onorarii. În Ungaria sunt foarte multe reviste literare. Cam de două ori mai multe ca în România, deşi unele dintre ele au o viaţă foarte efemeră. Scriitorii maghiari din România circulă, ei publică acasă şi publică şi în Ungaria, la revistele unde sunt invitaţi să o facă.

- Cât vă ajută PEN Clubul maghiar din România, condus de dl Zsolt Galfalvi?

- Pe noi, deocamdată, nu ne prea ajută. E vorba de lipsa banilor, nu de lipsa dorinţei de a ne susţine. Totuşi PEN-ul maghiar din România este o punte foarte bună spre PEN Clubul Român şi o punte spre Ungaria. Întotdeauna când se fac reuniuni în România, PEN Clubul maghiar din România joacă rolul unei verigi de legătură între PEN Clubul Român şi cel din Ungaria, între ele nu există certuri. Pentru scriitori, pentru intelectuali aceste tensiuni sunt străine şi dacă mai apar printre oamenii de rând, ele nu sunt relevante pentru ansamblul relaţiilor dintre maghiari şi români.

- Înţeleg că sediul redacţiei voastre se află în aceeaşi clădire cu revista "Vatra". Cum colaboraţi cu ea?

- Noi avem avantajul că ştim româneşte şi-i putem citi pe colegii noştri români. Revista Vatra a făcut un gest foarte frumos faţă de cultura maghiară din Transilvania şi nu numai din Transilvania, editând acum trei luni un număr integral cu scriitori maghiari, la care au contribuit şi colegii mei de la Lato cu articole. Comunicăm mai ales cu Al. Cistelecan şi cu redactorul-şef Cornel Moraru - ultimul este secretarul român al Filialei Uniunii Scriitorilor din Târgu-Mureş, iar eu sunt secretarul maghiar.

- Cine vă finanţează publicaţia?

- O parte din bani vine de la USR, pentru revistă şi cu ocazia unor jubilee sau dezveliri de plăcuţe comemorative. E foarte greu, fiindcă şi noi, şi revista Vatra depindem de judeţ şi avem salarii şi onorarii destul de mediocre. Din păcate, Fundaţia Soros din România nu mai finanţează editarea de cărţi şi reviste. Există un Fond Culural Maghiar în gestiunea Ministerului Culturii de la Budapesta, care este distribuit pentru susţinerea culturii maghiare din străinătate şi culturii din Ungaria, pentru că nici confraţii noştri de acolo nu se scaldă în bani. Ne mai ajută uneori şi Ministerul Culturii de la Bucureşti, care finanţează parţial editarea de reviste şi cărţi, dar posibilităţile sale sunt limitate. Problemele sunt similare peste tot în Europa de Est şi de Sud-Est.

Pagina precedentă

1 2 3

Următoarea pagină