'A trăi fără cuvânt, fără scris, se poate, dar e o viaţă de prost gust'

- Andras, suntem la Berlin, la capătul unui periplu spectaculos cu "LiteraturExpress Europa 2000". Spune-mi, ce aşteptări ţi-ai făcut înainte de a porni la drum, cum a evoluat starea ta de spirit de-a lungul acestei călătorii şi cu ce concluzii te apropii de finalul ei?

- Aşteptările mele în legătură cu Trenul Scriitorilor au fost la fel de mari precum anvergura acestui traseu, care ţi-a pretins un efort uneori supra-uman. Apoi, în scurt timp, m-am lăsat dus de valul evenimentelor, de tot ceea ce am văzut şi am auzit, şi poate că aceasta a fost metoda cea mai bună de a parcurge un drum atât de lung şi atât de multicolor. Am făcut cunoştinţă cu toţi colegii noştri din Tren. Deşi, pentru mine uneori a fost greu să comunic cu ei, eu vorbind doar franceza, nu şi engleza, germana sau rusa.

- Ai mai avut călătorii atât de lungi în străinătate?

- Aceasta a fost cea mai lungă. În 1990 am beneficiat de o bursă în Franţa cu "Reporters sans frontieres", care a durat 5 săptămâni. Or, asta a depăşit 6 săptămâni şi ritmul a fost foarte-foarte obositor - o atmosferă încărcată şi de prezenţa unor colegi mai agresivi. Poate că ar fi fost preferabil să se adopte o cadenţă mai suportabilă, un program mai lejer şi mai strâns. Am vizitat locuri, ca Parisul de exemplu, unde aveau loc simultan zeci de evenimente culturale în care au fost implicaţi colegii noştri din Trenul Scriitorilor, lecturi şi mese rotunde unde puteai să auzi lucruri importante. Dar îţi era imposibil să fii prezent peste tot. Te lăsai ghidat de inspiraţie şi trebuia să faci o alegere, frustrantă în raport cu celelalte posibilităţi. Am trecut însă şi prin locuri deprimante, şi mă gândesc mai ales la zona estică, la Minsk şi Kaliningrad.

- Cum se va solda pentru tine această experienţă pe plan literar: un jurnal, o piesă, un roman, nişte povestiri? Şi în celălalt sens, strict uman, ai reuşit să stabileşti contacte care îţi vor prinde bine ţie ca scriitor?

- Din punct de vedere uman, sigur, am realizat nişte prietenii. Dar nu sunt nişte relaţii care să valoreze în viitor cu o bursă, să zicem. Eu nu sunt genul care caută cu orice preţ conexiuni strategice. În ceea ce priveşte literatura, este altceva. Nu cred că am să public un jurnal (fiecare dintre noi a ţinut un jurnal al său de-a lungul acestui drum), dar un fel de proză poetică poate va ieşi din aceste "vederi" - îmi pare foarte potrivit cuvântul românesc "vederi", adică nişte "cărţi poştale ale memoriei" - sau un ciclu de poeme. Dacă nu acum, peste un an-doi. Nu înainte ca tot ce am trăit aici să se sedimenteze, să devină un trecut maleabil artistic.

- Andras, te rog să-ţi faci o scurtă fişă biobibliografică.

- M-am născut la Satu-Mare, la 17 iulie 1959. Am terminat Universitatea Babeş-Boliay din Cluj, secţia maghiară-franceză, în 1984. Din acelaşi an şi până în 1990 am fost profesor de maghiară şi franceză, în Cristuru Secuiesc şi prin împrejurimi. E un oraş între Sighişoara şi Odorheiul Secuiesc. Volumul meu de debut, Învăţăturile lui Heinrich Navigatorul, a apărut în 1983. Eu scriu poezie, inclusiv versuri pentru copii şi eseuri în maghiară. Primul meu volum de poezie a apărut la Editura Kriterion. Am scos până acum 17 cărţi. Zece cărţi de poezie şi o antologie de autor, o carte de eseuri literare şi vreo 4 cărţi pentru copii (versuri). Şi un volum în 4 limbi: maghiară, germană, engleză şi franceză, dar nu sunt poezii noi. Am fost tradus de mai multe ori în limba română, între alţii de Paul Drumaru, un vechi prieten al meu, care are o antologie foarte bună, în două volume: poezie maghiară din secolul 20, intitulată Transland, apărută în octombrie 1999 şi lansată la Târgul de Carte de la Frankfurt. Am intrat şi eu cu 28 de poezii în această antologie. De asemenea, revista Vatra din Târgu Mureş mi-a publicat adesea poeme în traducere. Din 1990 sunt redactor la revista literară Lato din acelaşi oraş, Târgu-Mureş, unde mă ocup de compartimentul poezie.

- Cum a evoluat literatura voastră în ultimul deceniu? În ce măsură poţi consemna schimbări benefice sau un anumit recul, dacă există aşa ceva, în literatura maghiară din România?

- Nici vorbă de recul, dimpotrivă. Îşi continuă activitatea Editura Kriterion, specializată în editarea scriitorilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, şi care a publicat înainte şi publică şi acum în limba română traduceri din literatura germană, maghiară, ucraineană etc. În plus, au apărut în ultimii ani în ţara noastră aproximativ 25 de edituri maghiare, majoritatea private. Acestea participă regulat la Târgul de Carte de la Bucureşti şi la Târgul de Carte de la Târgu-Mureş, care se desfăşoară în noiembrie şi unde participă şi edituri din Basarabia.

- Cum ai caracteriza literatura scrisă de colegii tăi maghiari în raport cu cea română şi cum ai vedea literatura maghiară din România pusă în relaţie cu literatura din Ungaria?

- Generaţia anilor '80 şi '90 este la fel de intens prezentă în viaţa literară în toate cele trei literaturi pe care le-ai amintit. Sunt corelaţii foarte interesante. Cea mai tânără promoţie de scriitori maghiari din România traduce regulat poeţi şi prozatori români din aceeaşi generaţie, aşadar rezonează la cărţile lor. În acelaşi timp, literatura maghiară de la noi este compatibilã cu literatura maghiarã în general. Voi puteþi înþelege asta...

1 2 3

Următoarea pagină