Uniunea Scriitorilor din Estonia nu are nimic de a face cu puterea, influenţa, privilegiile, interesele oculte. Aceste vremuri au trecut.

- Stimate domnule Mati Sirkel, sunteţi preşedintele Uniunii Scriitorilor din Estonia. Care a fost evoluţia instituţiei în ultimii zece ani, în epoca independenţei?

- Uniunea Scriitorilor din Estonia a fost înfiinþatã în 1922, a fondat-o celebrul scriitor Friedibert Tuglas, care a murit în 1971. Doi ani în urmã am marcat 75 de ani de la fondarea USE, dar aşa cum ştim, dupã 1944, la noi s-a creat US a Estoniei sovietice, care a existat în aceastã formã pânã în 1990, când, cu un an înainte de a ne fi declarat independenþa, am revenit la vechea denumire interbelicã. Dupã zece ani de tranziþie, mulþi dintre noi au conştientizat noul sistem de funcþionare, în care trebuie sã înveþi sã gãseşti soluþii de sine stãtãtor pentru a-þi asigura existenþa. Înainte, scriitorii noştri aveau nişte privilegii, cãrþile apãreau fãrã mari dificultãþi dacã nu puneau probleme ideologice, uneori aceste privilegii erau obþinute chiar pentru sabotarea sistemului, prin micile libertãþi pe care le câştigai - trãind în mijlocul lupilor trebuia sã le înveþi nãravul. Azi preþurile cãrþilor sunt altele, onorariile s-au schimbat şi ele. E greu sã supravieþuieşti doar în calitate de scriitor, de regulã trebuie sã mai ai o slujbã, în presã, sau ca agent de publicitate, pentru a rãmâne cât de cât în zona profesiunii.

- Ce activităţi desfăşuraţi în cadrul USE?

- Înainte organizaţia noastră avea mai multe secţii, care înglobau toate genurile, acum nu mai există energia de altădată şi nici motivaţia pentru a menţine vechea structură. Uniunea a rămas ca un centru de gestiune a iniţiativelor venite "de jos", nu "de sus", noi facem mai mult coordonare, oamenii trebuie să-şi manifeste interesul fără a fi traşi de mânecă.

- Câţi membri are organizaţia? Există şi o secţie a scriitorilor de limbă rusă sau ei s-au delimitat de organizaţie?

- Uniunea Scriitorilor din Estonia numără per total 264 de membri. Au mai rămas vreo zece scriitori rusofoni, dar ei nu sunt grupaţi separat. După declararea independenţei, scriitorii ruşi au avut dreptul să aleagă, mulţi s-au întors în Rusia, la Moscova, au devenit membri ai celor 7 sau 10 uniuni şi asociaţii scriitoriceşti din Federaţia Rusă, care sunt măcinate de rivalităţi acerbe pe motive ideologice şi de patrimoniu, încât nici nu ştiu cu care dintre ele am mai putea comunica. Poate la Sankt Petersburg lucrurile să fie ceva mai aşezate, dar în Moscova e un mare haos.

- Ce ne puteţi spune despre PEN Clubul estonian?

- Majoritatea membrilor săi fac parte şi din organizaţia noastră. Timp de 50 de ani PEN Clubul estonian se exprima numai prin reprezentanţii săi din Occident, mai ales în Statele Unite, acum avem un singur PEN Club, numărând 35 de membri în Estonia şi cam tot atâţia în Vest, adică 60-70 de membri. Chiar recent am primit o propunere de la grupul ce a format, în anii ocupaţiei sovietice, Uniunea Scriitorilor Estonieni din Diaspora, oameni majoritatea vârstnici, de a face o unică USE. Nu contează în ce ţară locuiesc scriitorii respectivi, important este că scriu în limba estoniană.

- Dar în Occident nu există asemenea "uniuni-mamut", acolo lumea se asociază pe criterii estetice sau sindicale. Nu s-a pus la începutul anilor '90 problema unei reorganizări radicale a breslei, care în varianta ei sovietică avea mai mult misiunea să-i supravegheze pe scriitori, nu să le apere drepturile?

- Nu, deoarece colaboraţioniştii declaraţi îmbătrâniseră şi nu mai aveau nici o pondere încă din '90-'91, nemaivorbind de azi. Nu le-am purtat resentimente şi nu am iniţiat "epurări", întrucât pentru foştii colaboraţionişti însuşi spectacolul destrămării URSS-ului şi dispariţiei partidului comunist a constituit o pedeapsă greu de suportat; realitatea era cea care le arunca în faţă o sentinţă greu de îndurat, încât nu a mai fost nevoie să facem o reformă radicală a organizaţiei. Experienţa noastră ne arată că actuala USE a depăşit cu succes, fără seisme interne, statutul de "filtru" ideologic, scriitorii decid ei înşişi despre ce să scrie şi cum să scrie, libertatea este totală. Sarcina noastră acum este, într-adevăr, mai mult una sindicală, noi reprezentăm interesele profesionale ale autorilor noºtri, e vorba de contracte, publicitate, de onorariul minimal...

- Apropo de asta, care este cota minimă de onorariu în Estonia pentru scriitori?

- Deocamdată nu am reuşit să stabilim baremul minim în discuţiile noastre cu editurile, nimeni nu poate publica literatură estonă fără subvenţii sau sponsorizări private, dar aceste lucruri totuşi evoluează. Aşadar, aş spune că elaborarea unor contracte-standard cu statul, cu fundaţiile, pentru ca interesele profesionale ale scriitorilor să fie apărate la acest nivel, - aceasta ar fi sarcina primordială a US. Şi desigur organizarea de congrese, simpozioane literare, multiplicarea relaţiilor internaţionale.

- Vorbiţi-ne chiar despre acest capitol "extern" al activităţii Dv.

- Cum vă spuneam şi mai devreme, relaţii cu uniunile scriitoriceşti din fostele republici sovietice aproape că nu s-au păstrat. Avem contacte mai bune cu cei din Letonia, Lituania şi cu scriitori din Sankt Petersburg. Toată atenţia e concentrată, desigur, pe "direcţia Vest", şi dacă e să facem o ierarhie, cele mai strânse contacte le avem desigur cu ţările scandinave, de pildă cu Suedia, şi cât ar părea de straniu, cu Germania. Deşi asta se explică: am trăit cu nemţii aproape 700 de ani în întregul Ev Mediu, şi am supravieţuit mulţumită toleranţei lor. Nu-mi imaginez cum am fi putut sta sub ruşi un timp atât de îndelungat. Nu ar fi rămas urmă de estonian pe suprafaţa pământului. Germania a jucat un rol important şi în istoria modernă a Estoniei. În Germania s-a editat de curând o voluminoasă şi reprezentativă antologie, cuprinzând şase poeţi de-ai noştri dintre cei mai de seamă ai momentului, bilingvă, în estonă şi germană. Sunt pe rol şi alte proiecte de acest fel.

1 2 3

Următoarea pagină