Cazul Alexandru Muşina sau Intertextul cu viitorul (II)

Chiar din titlul primei sale cărţi de poezie, "Strada Castelului 104", scriitorul Alexandru Muşina concentrează orizontul de interes într-un singur punct, aparent minuscul, dar care înseamnă pentru Al. Muşina mai mult decât orice Tour Eiffel, Statuia Libertăţii, Kremlinul sau Muzeul Satului. Accentuând pe aici şi acum-ul imediat, Strada Castelului 104 simbolizându-le concomitent pe ambele, Alexandru Muşina vine în literatură cu un debut extraordinar. Nu întâmplător în antologia publicată recent găsim multe poeme din acest volum, ceea ce - să recunoaştem - se întâmplă rarisim. Mircea Cărtărescu, de exemplu, în antologia sa, de asemenea de poezii de dragoste, "Dublu CD", nu include nici un (sic!) poem din cartea de debut, "Faruri, vitrine, fotografii".

Dintre reuşitele evidente ale cărţii aş menţiona poeziile-dialog, "multilog" sau "poezia cu ghilimele", plină de viaţă şi deosebit de ritmică. Această aducere abundentă a personajelor-euri valorează pentru poezia românească tot atât de mult ca şi pentru literatura americană şi engleză acea testare a măştilor de către Ezra Pound sau, pentru literatura greacă - mozaicarea eurilor lui Konstantinos Kavafis sau, pentru cea portugheză, impunerea eului multiplu (Fernando Pessoa).

Alexandru Muşina a păstrat poezia multilog până la ultima sa carte de poeme, "TEA".

"Lucrurile pe care le-am văzut" e o carte manifest cu un titlu manifest, fiind susţinută de o solidă bază teoretică, trecută mai apoi pe hârtie, e punerea în practică a propriei teorii despre poezia cotidianului. O carte ce surprinde poezia din cotidianul epocii neo-antropocentrice, cum o numeşte teoreticianul Alexandru Muşina, adică din viaţa de zi cu zi a unui profesor navetist, care se urcă în fiecare dimineaţă în tren ca să ajungă la o şcoală dintr-un sat oarecare, unde "bonjour mes élčves" etc., etc. Aceasta şi este poezia profesorului pe care ei - ca şi mulţi alţii - o citesc "şi zic păi da/ sunt aproape de sunt în tunel în tunel în tunel/ de-aia scriu şi uşor şi profund de am fi/ acolo şi noi asemeni am scri" ("Sâmbăta. Oamenii se macină"). Ambele motto-uri ale cărţii scot în prim-plan realitatea, cotidianul: "Un neocefal destul de puternic pentru a critica şi refuza realul, dar insuficient de puternic pentru a-l înţelege, iată aşadar omul. Suficientă imaginaţie pentru a inventa imposibilul, dar insuficientă pentru a inventa realul" (Jean Fourastie) şi "Degeaba eşti deştept, că eşti prost" "La ce-ţi foloseşte atâta şcoală, dacă n-ai şcoala vieţii??" (Tatăl meu). Acest tip de poeme pe mai multe voci din primul volum, "Strada Castelului 104", trec şi peste gardul celui de-al doilea volum, "Lucrurile pe care le-am văzut", care apare - atenţie! - abia peste 8 (opt) ani!, deşi o bună parte a lui ("1. Lecţiile deschise ale profesorului de limba franceză A.M." şi "3. Budila-Express") fuseseră publicate încă în volumul colectiv "Cinci" din anul 1982. Aproape toate poemele au măcar două tabere aflate în conflict sau cel puţin în contact. Poeme narative, poeme-poveşti, cu fabulă şi aproape cu morală, cu mulţi de "au zis", "am spus", "au spus", "am zis", "mi-am zis", "mi-au spus", "le-am strigat" şi mai ales cu multe întrebări şi răspunsuri. Alexandru Muşina e un poet comunicativ care are nevoie de auditoriu, de aceea nu mai aşteaptă ca poezia să ajungă la cititor, ci şi-l formează /inventează chiar în interiorul poeziei. Astfel Alexandru Muşina e în acelaşi timp poetul Alexandru Muşina, profesorul Alexandru Muşina, plus personaj, eu poetic etc... Un poem foarte curios e "Muncă", în care eul poetic nu are voce, în schimb are capacitatea de a absorbi/înregistra alte "glasuri", fiind o bandă magnetică. "Muncă" e un exerciţiu oratoric, poezie ce trebuie auzită, poezie ce se cere citită cu glas tare. Poemul "Experienţele (o himeră a realului)" e presurat cu "au zis", "am spus", "au spus", "am zis", "mi-am zis", "mi-au spus", "le-am strigat" etc., fiind de asemenea o prelungire a poemelor dialogice din "Strada Castelului 104". Primul ciclu al volumului, "Lecţiile deschise ale profesorului de limba franceză A.M.", face parte din "şcoala vieţii" din cea de-a doua parte a motto-ului. Sunt deschise pentru că la ele poate asista cine doreşte, dar şi pentru că-s demonstrative, cum ar fi lecţiile propriu-zise ale unui profesor de şcoală, lecţia fiind un simbol al societăţii. Semnificativ e şi faptul că această carte se încheie cu hebdomadarul aceluiaşi profesor-eu poetic. Alexandru Muşina porneşte de la comun şi ajunge la intim între copertele aceleiaşi cărţi (iar aici ordinea e importantă!), aşa cum e şi viaţa fiecărui om (iată şi un exemplu de neoantropocentrism!). "Lucrurile pe care le-am văzut" e o carte cu cap şi coadă, construită după înfăţişarea autorului, aşa cum Dumnezeu a făcut omul după înfăţişarea sa (sau altcineva după înfăţişarea altcuiva). E o carte mai puţin ironică decât celelalte, de o ironie mai gravă, mai sobră, fiind o ironie izvorâtă din acelaşi cotidian, de aceea, cam neagră, cam tristă, ironia ca un vârf de cuţit în burta realităţii. Această ironie poate fi numită socială, fiind îndreptată de cele mai multe ori împotriva societăţii ("păstrăvii reci alburii ca un rânjet prinos de recunoştinţă/ al maselor pentru luminători"-"Lecţia a 5-a. În tren") şi a legilor ei ("copiii ăştia au nişte părinţi minunaţi artizanatul local/ exportă în japonia sua germania etc. e drept/ îi cam bat îi pun la rânit la cartofi nu-i lasă/ la şcoală îi fac uneori la beţie nu-i nimic/ aceasta-i sarcina mea..."-"Lecţia a şasea. În clasă"). Prin ironie Alexandru Muşina ţinteşte în special demitizarea şi persiflarea sloganelor orale şi gazetăreşti incluse în aceste texte lirice sau depistarea situaţiilor clişeizate şi "serioase" până la idiotism. Ciclul "Breviarul anestezic al maestrului Fornicatus" are ceva modernist, o substanţă comparabilă cu cea a lui Gottfried Benn, o înşiruire de sintagme cristalizate, unite cu ajutorul (!) punctelor, despărţite în strofe neregulate în faţa celuia pe înţelesul căruia au fost prezentate (subtitlul "Breviarul-ui..."-"Pentru întâia oară prezentat sub formă de ode spre a fi pe înţelesul tuturor") aşa că acesta să-şi toace creierii ca să înţeleagă şi el săracul ceva. Aşa cum în poezia lui Muşina lucrurile mărginaşe până acum se mută în centru, şi cuvintele până acum neglijate sunt puse în circuit, cuvintele de legătură şi părţile de vorbire numite "secundare" ocupând un loc mai important, ca-n acel "extraordinar poem" (Gheorghe Perian, "Scriitori români postmoderni"), "Budila-Express". Or, "Budila-Express" e un altfel de poem filozofic. În centru - viaţa, simbolizată, ca şi-n alt poem al său, "O întâlnire", printr-un tren, aici cu nume(-le textului): Budila-Express - această mişcare, prin care şi noi am... Fiecare parte a poemului are câte o sintagmă-cheie, un laitmotiv. Prima parte, "Introducere", e alcătuită din două nivele, care se împart la rândul lor în patru. Cuvintele cheie ale primului nivel sunt "am pierdut totul", în prima strofă sugerate, iar în cea de-a treia aduse "în direct". Al doilea nivel are în frunte sintagma "totuşi dimineaţa", care desparte cele două strofe "pesimiste" din primul nivel, unindu-se în sfârşit în cea de-a patra strofă, care se aseamănă până la urmă cu viaţa oricărui om. Schema primei părţi ar arăta aşa:

1 2 3 4

Următoarea pagină