Contrafort
Fondat in octombrie 1994
Contrafort : 10, (168), octombrie : Universitas : Oleg Bernaz : Studii umaniste în Toscana (3)

Universitas

Oleg Bernaz

Studii umaniste în Toscana (3)

Pagina precedentă

 

O. B.: Aşadar, IUE găzduieşte în primul rând cercetători şi nu cetăţeni ai unei comunităţi europene. Criteriul de admitere, după cum precizai, este calitatea proiectelor propuse spre analiză. Deşi formată după modelul politic al UE (cu virtuţile şi neajunsurile sale), politicul nu reprezintă un principiu de partajare a cercetătorilor. Vreau să spun, în subsidiar, că eventualii candidaţi din Moldova nu trebuie să aibă motive de îngrijorare în acest sens...

 

C. D.: Într-adevăr, cred că studenţii moldoveni sunt foarte îndreptăţiţi să candideze pentru poziţii de cercetare la IUE. În ciuda eforturilor din ultimii ani de a recupera istoric şi cognitiv „cealaltă Europă”, există o acută nevoie de expertiză şi autenticitate derivate din acest spaţiu. Practic vorbind, proiectele de cercetare de succes sunt acelea ce se înscriu în aria generală de studii a Institutului (cele patru departamente) şi care păstrează cel puţin o minimă perspectivă asupra Europei. Candidatul ideal e absolvent de master în domenii conexe şi, dincolo de criteriile formale, beneficiar al unei minime experienţe internaţionale (studii, stagii, schimburi). În orice caz, proiectul trebuie să fie clar, informat, interesant şi oarecum provocator. Nu e foarte uşor, dar prea puţine dintre lucrurile uşoare au cu adevărat însemnătate...

Sper că voi avea ocazia să întâmpin cercetători moldoveni în anii ce vor urma. Am făcut referire aici doar la nivelul studiilor doctorale, deoarece acesta îmi este familiar. Mai multe informaţii, incluzând studii post-doctorale şi fellowships, sunt disponibile pe http://www.eui.eu. De asemenea, pentru întrebări legate de activitatea mea ori de domeniul meu de cercetare, pot fi contactat la adresa costica.dumbrava@eui.eu.

 

O. B.: Mulţumesc mult şi  spor în cercetările tale viitoare!

 

Octombrie 2008, Florenţa

 

Institutul Universitar European este o întreprindere în continuă creştere. Dacă la deschiderea porţilor sale în 1967 aduna în jur de treizeci de cercetători şi doar şase profesori, trei decenii mai târziu Institutul este gazdă a mai mult de şase sute de doctoranzi şi peste cincizeci de profesori (circa o sută cincizeci de noi cercetători în fiecare an). Campion al cercetării în ştiinţe sociale în Europa, IUE este structurat în patru departamente doctorale: Istorie, Drept, Economie şi Ştiinţe Politice şi Sociale. La acestea se adaugă o serie de programe post-doctorale, precum Max Weber sau Centrul de Studii Avansate Robert Shuman.

Deşi format după modelul Uniunii Europene, IUE este deschis, practic, tuturor candidaţilor pentru studii doctorale sau post-doctorale. În ceea ce priveşte cercetătorii din Republica Moldova, aceştia sunt finanţaţi de Ministerul Afacerilor Externe din Italia. Bursa variază în jurul a 1000 de euro lunar. Ce trebuie făcut, însă, pentru a putea depune dosarul de participare la aceste studii doctorale? În primul rând, trebuie îndeplinită o listă de acte necesare ce poate fi consultată pe pagina: http://www.iue.it/Servac/Postgraduate/noneu.shtml.

În plus, participanţii trebuie să fie recomandaţi de doi profesori specialişti în domeniul optat. Toate etapele înscrierii se fac pe Internet, nefiind necesară trimiterea actelor în original prin poştă. Data ultimă de depunere a dosarelor este de 31 ianuarie, sesiunea deschizându-se pe 1 februarie a anului premergător selecţiei.

Acestea fiind spuse, nu putem decât să dorim succes celor care intenţionează să-şi propună candidatura la Institutul Universitar European. (O. B.)

Pagina precedentă 1 2 3

Inapoi la cuprinsul numarului

Copyright Contrafort S.R.L.
contrafort@moldnet.md (protected by spam filter and blog promotion by blogupp)
Site apărut cu sprijinul Fundaţiei Soros Moldova