Foamea şi pofta sau proteza alimentară (3)

Poolo nu făcu nazuri, nu se întrebă despre interesul străinului şi povesti firesc şi abătut motivul tristeţii sale.

- De ce sunt atât de trist? Păi, cum să nu fiu? Eu am crescut într-o familie foarte săracă şi la vârsta de opt ani păzeam oile pe toţi coclaurii. N-am avut bucuriile altor copii, însă eram fericit. Eram deosebit de fericit. Doar că trăiam foarte singur. Se întâmpla să nu întâlnesc săptămâni în şir nici o fiinţă cu care să mai schimb două cuvinte. Cu timpul, aproape că am uitat să mai şi vorbesc. Am crescut aşa, printre oi şi când am ajuns la o anumită vârstă, n-am avut şi eu parte de o fată cu care să mă sărut. Într-o zi blestemată, m-a văzut cineva călare pe o mioară. Eu m-am ruşinat, dar era prea târziu, nenorocitul mă filmase în momentele cele mai nepotrivite. Dar jur: s-a întâmplat o singură dată, tocmai atunci când s-a nimerit să fie un om de faţă.

De supărare, am lăsat turma în plata Domnului şi am plecat cât am văzut cu ochii. De încrâncenat ce eram, n-am refuzat nici o muncă. Lucram cât zece. Treptat, roadele au început să se vadă. Mi-am deschis propria afacere, apoi mai multe afaceri şi, după douăzeci de ani, am ajuns primarul acestui mare oraş.

Poolo tăcu şi privi amărât în zare. Când Finch crezu că n-o să mai scoată şi restul povestirii de la el, cel mai trist om din lume continuă:

- Vezi vapoarele acelea din larg? Aceea este o mică parte a flotei mele comerciale. Cu ea dau de mâncare la mii de marinari, precum şi familiilor lor. În sfârşit, Poolo se răsuci pe stâncă spre marele oraş. Dar cartierul acela de clădiri îl vezi? Sunt locuinţele sociale în care locuiesc şaizeci de mii de cetăţeni, care până acum câţiva ani n-aveau nici o speranţă într-un apartament încălzit, cu lumină şi cu apă curentă. Toate blocurile acelea din banii mei s-au construit, iar oamenii plătesc o chirie mai mult simbolică. Dar şoseaua aceea suspendată peste munţi o vezi? Până acum trei ani, satele din partea cealaltă a versantului erau rupte de lume. Bineînţeles că şi autostrada tot eu am făcut-o. Şi mă mai întrebi de ce sunt omul cel mai trist din lume? Păi, nimeni nu-mi mulţumeşte pentru câte am făcut, nimeni nu mă invidiază pentru averea pe care singur am agonisit-o, nimeni nu menţionează că eu am scos din cea mai lucie sărăcie întreaga regiune. Toată lumea îşi aduce aminte numai de singura greşeală din viaţa mea şi îmi spune doar Poolo, amantul oii.

Finch l-a ascultat şi a plecat. Deocamdată, arma lui cumplită n-a fost încă pusă în aplicare. Dar serviciile secrete nu dorm.

Pagina precedentă

1 2 3