|
Poemele din Nicolae Magnificul poartă în sine amprenta unei singure neîntrerupte respiraţii. Lipsa ştersăturilor din facsimile este o dovadă exterioară concludentă. Poetul nici nu încearcă probabil să oprească fluxul conştiinţei şi se stoarce până la ultima picătură. La unele fraze s-ar fi putut reveni, dar poetul cel mai puţin este preocupat de detalii. Poemele par a fi dictate la reportofon, aşa cum procedează unii autori când mâna nu mai poate face faţă asaltului de idei şi imagini.
Proiectul acestui lung soliloc de sorginte medievală, dacă ar fi să-l reducem la o chintesenţă, este un imn adus poeziei şi autorilor de poezie. Poezia este substanţa alchimică ce nu poate fi alterată sau diluată prin nici un fel de exerciţiu de forţă asupra ei. Volumul lui Ţone e despre multiplele şi neobişnuitele încercări la care poate fi supusă poezia şi cărora le poate supravieţui asemeni lui Robinson Crusoe. Poezia nu este o masă de molecule, ci însuşi spiritul indestructibil. Se pare că iubirea este singurul foc mistuitor prin care se purifică poezia.
Acolo unde apare Eros apare şi Thanatos, fraţii gemeni. Fascinaţia morţii este pentru Ţone o temă eminamente poetică. Viaţa şi moartea, nedespărţite, într-un chip caleidoscopic, sunt descrise pe mai multe pagini. Există o grabă stranie, cu adevărat mioritică în ce priveşte descrierea morţii, a ceea ce va urma după, căci "tot ce e mort e greu ca un lanţ de munţi de granit" (p. 27). Poemul "femeie moartă foarte frumoasă. un poet mort a făcut dragoste cu o poetă moartă", din care am citat versul de mai sus, prezintă acelaşi carusel burlesc, scene concentrice, dar toate redate într-un limbaj funest, dur, recomandat doar celor cu nervii tari. (Tot timpul am avut bănuiala că francheţea apropie literatura de folclor.) În acest delir imagistic în care personajele lirice se nasc reciproc, poetul găseşte loc pentru obsesiile sale majore ce ţin de POEZIE. Femeia, frumuseţea, iubirea, moartea - sunt doar câteva dintre recipientele poeziei. Iată cum este definit poemul deja amintit: "poemul este poate moarte solidificată zonă intangibilă". Sau în poemul imediat următor: "azi m-am purtat ireproşabil cu moartea mea era singură/ şi făcea plajă pe ţărmul unui poem nescris încă".
Ar fi nedrept să afirm că toate poemele din volum sunt grave de la un capăt la altul. Sunt şi pasaje mai destinse, ca nişte însemnări de jurnal sau chiar de agendă de lucru. Uneori te aşteaptă mici şi neaşteptate surprize, cum e acesta despre Galaicu-Păun din perioada când îşi edita volumul la Vinea: "un nou telefon de la emilian galaicu-păun da emil da cartea ta nouă e chiar acum sub tipar/ când nicolae promite ceva promisiunea prinde aripi şi zboară" (p. 47).
Ca orice volum de texte ce se subsumează unui concept, şi acesta al lui Nicolae Ţone poartă însemnele experimentului. Poate suna în contradicţie cu ceea ce am susţinut la începutul cronicii, dar textele din proiectele ambiţioase trebuie analizate mai bine în bloc. În caz contrar, îşi pot pierde din savoare. Pe când într-un univers, cu toate piesele grămadă, povestea languroasă nu numai că nu distonează, ci este chiar o cărămidă din zid.
|
Grigore Chiper
Inapoi la cuprinsul numarului