|
"Schimbarea este eternă. Nimic nu se schimbă vreodată. Amândouă clişeele sunt "adevărate", afirmă Immanuel Wallerstein în Sistemul mondial modern. Pe urmele sale zic eu, sunt două clişee adevărate între care se încadrează perfect micul spaţiu geografic numit Basarabia.
Şi parcă demonstrându-şi fidelitatea, confortul şi îndârjirea de a se menţine între ele, Republica Moldova s-a autoîncoronat ca ţară a paradoxurilor şi nu numai. Această concluzie transpare pregnant şi din modul de a interpreta şi a celebra cei zece ani de independenţă proclamată, zi ale cărei elemente distinctive au fost: parada militară, discursul preşedintelui, focurile de artificii, recepţiile etc. Fenomenul paradoxal al acestui eveniment l-a constituit monopolizarea "frânghiei" de la clopotul independenţei de către persoane cărora, cu zece ani în urmă, ideea independenţei le stârnea un profund dezgust şi accese de nervozitate.
Conferinţe ştiinţifice, mese rotunde, simpozioane internaţionale ale economiştilor, istoricilor, juriştilor, jurnaliştilor, politologilor, sociologilor, culminând cu redactarea şi editarea unui studiu amplu şi competent al deceniului ce s-a scurs, document care să pună în lumină multitudinea de tabu-uri, probleme şi paradoxuri ale societăţii basarabene - toate acestea, cred eu, ar fi fost mult mai oportune şi mai utile decât fanfaronada festivistă a acelei zile.
După 10 ani de independenţă declarată, Republica Moldova rămâne faţă în faţă cu un noian întreg de aporii devenite, se pare, cronice. Dezolanta "performanţă" a deceniului trecut este lipsa unei concepţii strategice de modernizare a societăţii basarabene, în toate aspectele vieţii ei - oricât ar încerca să ne demonstreze contrariul egolatrii guvernanţi moldoveni, meşteri în a născoci şi a clădi aparenţe, unele mai aberante decât altele. Intensificarea recentă a luptei împotriva "expansionismului românesc" e o dovadă concludentă în acest sens. Mai mult, e un mare paradox însuşi faptul că modernizarea a ajuns pe mâna promotorilor vechiului regim comunist.
O problemă care, se pare, a dispărut cu totul din vizorul discuţiilor politice şi chiar din programele partidelor este cea a birocratizării excesive şi a corupţiei. Termenul "birocraţie" a fost lansat de fiziocratul şi liberalul Jean C.M.V. de Gournay (1712-1759), care a avertizat în repetate rânduri asupra invaziei birocraţiei şi a funcţionarilor, a căror afirmare se producea nu atât pentru interesul public, cât "interesul public" părea să fi fost inventat pentru ca funcţiile publice să poată exista (D.Fisichella, Ştiinţa publică, Chişinău, USM, 2000). Din aceeaşi lucrare un alt citat: "Un aparat administrativ extins constituie una din caracteristicile esenţiale ale statului modern". Iar din Societăţi în schimbare (D. Chirot, Bucureşti, 1996) aflăm că "acest tip de ocupaţii funcţionăreşti a proliferat şi în maşinăriile guvernamentale, care au devenit extrem de birocratizate şi supărãtoare, pe mãsurã ce gradul de modernizare a avansat ºi puterea de administrare a statului a crescut... În societăţile dictatoriale - de exemplu în statele comuniste dezmembrate la sfârşitul anilor '80, începutul anilor '90 - clasa conducătoare este formată din înalţi birocraţi. Asemeni birocraţilor confucianişti din China clasică, ei se opun inovaţiilor, preiau prea mult din putere şi sunt cauza stagnării societăţilor". Cât despre birocraţia confucianistă din China, în treacăt fie spus, I. Wallerstein consideră că opoziţia ei (de rând cu alţi factori) a reuşit să împiedice trecerea la capitalism a acestui stat încă din secolul al XV-lea (Sistemul mondial modern, vol. I, Bucureşti, 1992).
Departe de a fi fost simplificată, în acest deceniu, efectele funeste ale birocratizării s-au amplificat considerabil, iar corupţia a crescut şi ea - Moldova este cea mai coruptă ţară din Europa de Est, fapt consemnat ca atare în rapoarte internaţionale, o problemă moştenită din vremurile urss-ului, unde birocratizarea enormă şi distrugătoare era generată de un sistem de administraţie hipercentalizat. În istoriografia occidentală contemporană există şi o asemenea opinie că teroarea din anii '30 a fost "încercarea disperată a lui Stalin de a depăşi labirintul birocratic şi manevrele de eschivă de la controlul său şi de la hotărârile Guvernului, sau cel puţin de a preveni preluarea puterii de către birocraţi în calitatea de clasă conducătoare" (E. Hobsbawn, O istorie a secolului XX, Chişinău, 1999). La sfârşitul anilor '30 la fiecare doi muncitori în Rusia revenea mai mult de un administrator. Oare care este în Republica Moldova această proporţie în prezent, de vreme ce în 10 ani numărul salariaţilor a scăzut considerabil, iar cel al birocraţilor s-a hipertrofiat? A nu vedea această stare de lucruri sau a nu lua în considerare puterea de influenţă a birocraţiei şi corupţiei înseamnă, în cel mai bun caz, a recurge la tactica struţului. Nu cred că nu există o contingenţă între nivelul actual de dezvoltare a societăţii noastre şi proliferarea birocraţiei.
|
Mihai Iuraşcu
Inapoi la cuprinsul numarului