|
Acum trei ani de zile, la mijloc de noiembrie, eram în America. În cele două săptămâni cât am stat la New York am traversat de câteva ori Fifth Avenue, m-am plimbat prin Central Park, încă destul de frumos la acea vreme a anului - ţi se întindea la picioare ca o uriaşă piele de reptilă tomnatică - , am admirat spectacolul reclamelor din Times Square, am urcat pe terasele de pe Empire State Building şi de pe Turnul de Sud din World Trade Center, de unde măreţia şi frumuseţea Manhattan-ului, inima New York-ului, se înfăţişa în toată splendoarea sa... Am scris aceste propoziţii şi sentimentul pe care îl am este că parcă aş vorbi despre o altă lume, dispărută, una ascunsă în pliurile memoriei, profund diferită de realitatea pe care o trăiesc în ultimele două luni. Mai resimt şi acum şocul dureros din ziua atacului terorist din 11 septembrie asupra Statelor Unite ale Americii. Până la acel eveniment consternant am privit America drept o garanţie a libertăţii, ca un avanpost al civilizaţiei occidentale, ca pe o citadelă invincibilă a lumii libere, care avea să-şi extindă benefica iradiere şi în colţul nostru de Europă. De aceea am simţit că prăbuşirea Gemenilor newyorkezi a zdruncinat ceva în această credinţă. Prietenii şi apropiaţii mei ştiu cu câtă uşurinţă mă declanşez în tirade de condamnare a celora care au atacat America. Am această reacţie - poate uşor exagerată, mai ales o dată cu trecerea timpului - şi din cauza că observ că concetăţenii mei nu realizează la dimensiune reală cele întâmplate în ziua fatidică de 11 septembrie, atunci când au fost lovite civilizaţia, libertatea, democraţia. Am auzit chiar comentarii de genul acesta, cum că America trebuia să plătească odată şi odată pentru politica şi orgoliul său nemăsurat. Un asemenea "raţionament" mi se pare greşit şi profund nedrept, mărturisind o reacţie de tip "taliban", care deconspiră şi reactivează o răutate latentă, face să irumpă cu violenţă nişte frustrări şi complexe mult timp ascunse, nemărturisite. Ceea ce mă uimeşte în asemenea situaţii este nepăsarea, uşurinţa şi chiar indecenţa cu care oamenii se alătură răului. Am încercat să-mi explic această reacţie a lor şi cred că una din cauzele care îi face să se manifeste aşa este lipsa libertăţii, necunoaşterea şi nepracticarea ei ca exerciţiu zilnic, vital, de aceea, poate, nici nu realizează semnificaţiile adânci şi cu adevărat dramatice a celor petrecute pe 11 septembrie 2001 la New York şi Washington. Basarabeanul n-a avut cum să cunoască şi să deprindă lecţia libertăţii, astfel că nici nu înţelege ce pierde. Istoria veche şi istoria mai nouă nu i-a oferit această şansă.
Nu ştiu de ce lumea uită atât de uşor - sau nici nu ştie, pentru că ignoranţa la noi este copleşitoare - că Statele Unite ale Americii au salvat de două ori Europa în secolul XX, în prima şi în a doua conflagraţie mondială. Fără implicarea Americii, Europa ar fi rămas mult timp o ruină fumegândă, iar stalinismul s-ar fi întins până la Atlantic, oferind, de pildă, parizienilor spectacolul unic al steagului roşu fluturând în vîrful Arcului de Triumf. Tot America a ieşit învingătoare în Războiul Rece, victorie care a pus capăt comunismului ca sistem mondial şi a redat naţiunilor est-europene dreptul la o existenţă liberă şi la dezvoltare. După ce au refăcut Europa Occidentală cu planul Marshall, Statele Unite desfăşoară după 1989 ample programe de susţinere şi creditare a fostelor state comuniste. Granturile americane au ajuns şi în Republica Moldova, constituind pentru multe categorii sociale - intelectuali, studenţi, cercetători, medici, elevi - adesea singura sursă de existenţă, iar ţăranilor basarabeni le dau posibilitatea de a se debarasa de jugul colhozurilor şi o sursă de informaţie şi ajutor pentru a-şi pune pe picioare propria afacere. Dacă a funcţionat ceva în Basarabia în ultimii zece ani, acestea au fost programele americane implementate aici, care au început să dezvolte şi la noi deprinderile societăţii civile, spiritul de iniţiativă, capacitatea de a gândi liber, şansa de a ieşi din prizonieratul mentalităţilor colectiviste. De ce uităm aceste lucruri?
Ceea ce se întâmplă astăzi la scară largă în Basarabia este tocmai suprimarea libertăţii, zăvorârea ei. Dacă imediat după victoria comuniştilor am vorbit despre fenomenul transnistrizării Basarabiei, după atacul terorist din 11 septembrie regresul pe toate planurile pe care îl înregistrează această provincie românească capătă o nouă denominaţie cu valoare de sinonim - talibanizarea. Pentru că, păstrând proporţiile şi ţinând cont de specificul locului, ce altceva înseamnă întoarcerea la detaşamentele de pionieri - copii încolonaţi, cu priviri fanatizate şi repetând sloganuri militariste, cărora de fapt li se fură copilăria, grefându-li-se pe creier o dogmă criminală -, sau cultul unor idoli putreziţi din Mauzoleul de la Moscova, care reprezintă o stupefiantă necrofilie politică. Cu ce este mai bun "vălul" dezinformării şi al întunericului care a fost tras peste privirea basarabenilor, decât vălul de pe feţele femeilor afgane? Talibanii au interzis televiziunea la Kabul, la Chişinău s-a întâmplat acelaşi lucru. Televiziunea de stat a Moldovei a trântit uşa în nas realităţii şi opiniei publice. Aţi vizionat oare în ultimele luni vreun reportaj la TVM, cât de mic, despre acţiunile de protest organizate de reprezentanţii diferitelor categorii sociale împotriva abuzurilor şi a incompetenţei puterii comuniste? Dar un comentariu sau vreo masă rotundă care să ia în dezbatere aceste subiecte? Aşa ceva este de neimaginat acum - e atât de puternică şi sfidătoare cenzura instaurată de comunişti, pe cât de mare resemnarea celora care le-au oferit puterea - inconştient, din disperare - printr-un simulacru de alegeri libere şi democratice. Basarabenii s-au pomenit ostaticii propriilor lor iluzii de salvare...
|
Vasile Gârneţ
Inapoi la cuprinsul numarului