|
- Dragă Inęs Pedrosa, din mulţimea scriitorilor prezenţi în Literatur Express te-am remarcat în mod special, pentru că te-am văzut comunicând în fiecare zi la telefonul mobil, transmiţând corespondenţe pentru un post de radio din Lisabona. A fost greu să faci acest lucru de-a lungul întregii călătorii? Ce impact au avut corespondenţele tale despre acest periplu asupra auditoriului portughez?
- Nu, n-a fost foarte greu - îmi place să lucrez pentru radio, îmi place sã vorbesc (poate prea mult...) şi aceasta a fost o modalitate de a fi în contact cu ţara mea, în mijlocul tuturor "diferenţelor" de la bordul trenului... Impactul, aşa cum mi s-a comunicat, a fost bun - întreaga călătorie, de altfel, a fost cât se poate de convingător acoperită de media portugheză, iar avantajul reportajelor mele a constat în caracterul lor de insider, pe când istoriile amuzante şi multele detalii nostime ale vieţii de zi cu zi, aş putea spune, au furnizat partea de culoare pe care toată lumea o aşteaptă de la un jurnal de drum ţinut de un scriitor aflat printre alţi scriitori. Probabil că mulţi cititori ai mei din ţară m-au perceput ca pe un agent infiltrat, care reuşeşte să transmită tot timpul informaţii, reuşeşte să fie eficient, fără a se da de gol. Am scris, de asemenea, articole scurte despre călătoria noastră pentru suplimentul cotidianului naţional Publico, ce apare la Lisabona, şi un mare reportaj pentru săptămânalul Expresso, la sfârşitul periplului. Am semnat două mari reportaje şi pentru presa braziliană: unul în lunarul Republica şi celălalt pentru o revistă de cultură pe WEB (www.no.com.br). Pot să spun, astfel, că am lucrat mult de-a lungul călătoriei noastre cu trenul şi după aceea.
- După opinia unanimă, Lisabona a fost oraşul în care proiectul Expresului Literar a realizat vârful organizării - am operat cu acest termen de comparaţie de-a lungul întregului traseu. Este felul vostru, al portughezilor, să fiţi generoşi şi atenţi cu străinii, sau este dorinţa unor nou-veniţi la masa celor aleşi (Uniunea Europeană) de a-i convinge pe alţii de virtuţile lor?
- Portughezii au fost cunoscuţi întotdeauna pentru ospitalitatea lor, dar eu nu sunt sigură dacă aceasta este cu adevărat o virtute sau doar un mijloc de supravieţuire (noi am avut valuri de emigranţi în perioada lungului regim dictatorial - 1926/1974) şi de autolegitimare. Pe de altă parte, noi suntem foarte deschişi cu străinii, pentru că alcătuim o naţiune de navigatori şi exploratori, şi de asemenea pentru că, fiind neutri pe durata celui de-al doilea război mondial, am primit un număr enorm de refugiaţi. Desigur, noi, portughezii, dorim în egală măsură să demonstrăm că suntem europeni - fie şi nişte europeni ceva mai naivi - totuşi, noi aparţinem uneia dintre cele mai vechi naţiuni europene. În cazul particular al Expresului Literar, organizarea sejurului nostru la Lisabona a fost considerată excelentă deoarece Spania, vechea noastră rivală, a izbutit fără să vrea să arate că "portughezii ştiu să facă mai bine"...
- Literatura pe care o reprezinţi a obţinut în 1998 Premiul Nobel, prin José Saramago. Cum este văzut acest scriitor în Portugalia? Crezi că literatura portugheză (poate şi scriitorii din Brazilia) se bucură de o recunoaştere meritată în Europa şi în lume?
- Cred că este foarte dificil şi nepotrivit să faci generalizări în orice sferă a artelor. Bineînţeles, Portugalia a fost mereu o forţă în literatură - de la Luís de Camőes şi până azi - şi, desigur, limba (precum şi regimul de dictatură, care ne-a izolat) a reprezentat vreme îndelungată un obstacol pentru expansiunea ei. În ultimii ani, Ministerul Culturii a investit foarte mult în promovarea literaturii portugheze (Portugalia s-a bucurat de statutul invitatului special la Târgul de Carte de la Frankfurt în 1997 şi la Salonul de Carte de la Paris în 1999; literatura portugheză a fost celebrată şi în alte câteva ţări prin numeroase manifestări remarcabile), a crescut enorm numărul traducerilor din autorii lusitani. Evident că atribuirea Premiului Nobel unui portughez - deşi în Portugalia multe persoane ar fi preferat ca alţi scriitori să-l ia (romancierul António Lobo Antunes sau poetul Sophia de Mello Breyner Andresen au fost numele mai des pomenite) - a contribuit la sporirea prestigiului nostru cultural. Eu personal sunt foarte fericită să am sentimentul că aparţin unei literaturi cu atâţia merituoşi Nobel. Scrierile lui Saramago emană o forţă aparte şi, mai presus de toate, scrisul său are un stil baroc unic, deşi eu mă simt mult mai aproape (în termeni de scriitură vorbesc) de alţi autori de literatură, pe care i-am menţionat. Şi de mulţi alţii: Maria Velho da Costa, Lídia Jorge, recent decedatul José Cardoso Pires şi poeţi ca Eugénio de Andrade sau Pedro Tamen. Saramago are mulţi admiratori în Portugalia (cărţile sale se vând repede), dar de asemenea are şi destui critici. El a fost o dată chiar şters dintr-o listă specială de candidaţi la un premiu literar european, de către guvernul social-democrat, care l-a "acuzat" de simpatii comuniste şi de lipsă de respect, în una din cărţile sale, faţă de valorile catolice. Este motivul pentru care Saramago a plecat în Spania, unde locuieşte până în prezent.
|
Ines Pedrosa (Portugalia)
Inapoi la cuprinsul numarului