Jurnal leşesc 1997... (2)

Miercuri, 16 aprilie

Nu ştiu ce impresie vor produce aceste pagini mai târziu, când voi avea un ochi mai puţin obosit şi tracasat decât acum. Deocamdată mi se prezintă ca episoade dintr-un roman mai puţin obişnuit (sau cine ştie?): romanul calvarului pe care îl implică scrisul. Dificultăţile (la referat mă refer, desigur) sunt fără precedent. Niciodată n-am mai scris cu atâta silă, niciodată n-am fost într-o criză mai acută de idei. [...]

Mi-am transferat maşina de scris la bucătărie, unde resimt mediul oarecum diferit de felul în care îl percepeam în dormitor (patul rămas nefăcut îmi corupea rigoarea; asta admiţând că o am!), dar şi aici am prea puţine "îndemnuri" (vorba e a lui Alecsandri) pentru scris. [...]

Am bătut azi, sper, ultima pagină a referatului, deşi îmi mai rămâne să scriu un compendiu (maximum două pagini de text consistent, concentrat până la limitele ezotericului!), şi am de finalizat introducerea suspendată într-o fază plină de incertitudini; apoi bibliografia, necesarul de flash-uri şi, eventual, o stilizare pe alocuri, anumite aprofundări sau omisiuni: o muncă de rutină, dar dulce! Am însă un ciudat sentiment de pustiire. Faptul că, în fond, a luat sfârşit un veritabil calvar lung de mai mult de o lună mă lasă, paradoxal, abulic. Un efect de oboseală, cu siguranţă. Dar şi sentimentul - încă difuz deşi persistent - că n-am făcut o treabă prea grozavă. Aparent, comentariul e impecabil, dă mereu impresia că se află în temă, propoziţiile sună judicios, par a comporta ceva important, dar când îţi iei ochii din pagină, reveria se topeşte. Textul e bun numai stilistic, fiind în esenţă mediocru. Acum înţeleg de ce: fiindcă îi lipseşte - catastrofal - o perspectivă teoretică. [...]

Tot asupra referatului mă surprinde şi această zi. De fapt, pot spune că l-am terminat, cel puţin încheierea, care mi-a dat atâtea bătăi de cap (pentru că nu aveam în cap nici o idee onorabilă), e scrisă deja, şi într-o formă definitivă. Urmează punerea la punct a introducerii, prea frivolă şi, în fond, incapabilă să propună o concepţie. Spun acolo că mă voi încumeta să descopăr o nouă faţă a L. L., dar vai!, faţa nu s-a prea lăsat descoperită, e chiar aceeaşi pe care o ştiam de mai înainte...

[...] Ieri, cât am stat la muzeu aşteptând-o pe Raluca să-şi termine orele de pictură, am recitit Doamna crocantă. Dacă sorţii vor cădea totuşi pe B., m-am gândit s-o analizez la una dintre ore. Mi se pare o bună integramă pentru studenţi... Dar nu vreau să mă hazardez în definiţii aici; trebuie s-o mai citesc o dată şi s-o decodific... [...]

Ar trebui să spun mai multe lucruri aici, în primul rând despre modul în care mi-am susţinut referatul, dar nu am timpul necesar şi nici dispoziţia sufletească potrivită. Mai ales că, de câteva zile, în "burta" maşinii mele de scris zace începutul cronicii la Personajul din poezie. Cu N. L., de altfel, lucrurile sunt clare, însă nu până la capăt. Că scrie în manieră postmodernă, uzând de aproape întreg arsenalul tehnic al curentului, nu e desigur nici o îndoială. Dar o face "cu program", cu o obstinaţie, am impresia, împinsă dincolo de limitele rezonabilului. Deocamdată sentimentul meu este că Personajul aparţine unui spirit veleitar, unui emul - dincolo de toată dexteritatea tehnică învederată. [...]

[...] Stampă cu ienuperi în ceaţă... Da, mă tot gândesc cum să potrivesc cronica la Personaj. Probabil că trebuie să fac o relectură în galop, pentru a prinde sunetul fundamental, pentru a putea să-mi definesc mai limpede impresia generală. [...]

Ce vreau, de fapt? Vreau să mă trezesc precum în dimineaţa aceasta, să-mi pun de-o cafea (nu nes!) şi să mă instalez la maşină; căci idealul meu de beatitudine este legat ("indisolubil") de unealta aceasta, de plăcerea de a-i mângâia tastatura şi, în acelaşi timp, de stupefiantul irezistibil al lecturii. Vreau, cu alte cuvinte, o slujbă de cronicar literar [...].

Cu încetul, fraza mea începe să capete lungimi grigurciene... De fapt, trebuie să scriu cum cred de cuviinţă, potrivind stilul la cugetare, adică să omit conştiinţa scriiturii, cel puţin în timpul scrisului. [...]

O relectură - în galop - a Personajului pentru a capta o impresie generală; o sumă de fişe sau măcar delimitări în câmpul textului şi apoi integrarea ideilor generate cu acest prilej într-un text coerent de cronică. Lucrul - sau operaţiunea - sunt posibile într-un timp relativ scurt; cu condiţia perseverenţei, fireşte. [...]

"Importator de modele"... La N. L. calificativul ar suna bine, în orice caz, destul de adecvat. Am scris şi mai înainte (când îl analizam pentru bizarul meu "curs" de analiză a textului) că Personajul din poezie (sau cel puţin Doamna crocantă) reprezintă, tehnic vorbind, o colecţie particulară de procedee postmoderne: citat, intertext, elemente ludice, preocuparea pentru mecanismul genetic al poemului etc. Lirica aceasta e un soi de mélange tehnic.

Pagina precedentă

1 2 3 4 5 6 7

Următoarea pagină